Sub Aripa Diavolului

Capitolul 27

   Era momentul adevărului.

   De data aceasta, nu se îndoia că urma să afle anumite lucruri, chiar dacă Diavolul spusese că luau cina. Știa în sinea ei că nu avea să tacă și nu avea să-l lase să scape ca în urmă cu câteva momente.

   Mintea ei era în ceață. Nu știuse cum ajunsese de la a-l numi brută la a-l săruta cu nerușinare și nici cum el ajunsese de la a trânti-o de perete, la a atinge-o atât de intim. Se întâmplase totul atât de repede, de natural. Și, surprinzător, nu îi era deloc rușine că fusese surprinsă în fapt. Era, într-o oarecare măsură, diabolic de fericită pentru că Serafina îi văzuse, chiar dacă nu îi surprinsese deloc împreună pe cei doi până atunci, însă tot își aminti că, în primele zile ale șederii ei la cvartir, parfumul blondei fusese impregnat în hainele lui.

   Își scutură capul și se grăbi să-l prindă din urmă pe Diavol, care mergea cu pași grăbiți pe holurile aglomerate și reci, fără să se sinchisească să bage pe cineva în seamă mai mult decât cu un salut. În schimb, Rhoda murmură scuze peste scuze și mai că doborî la pământ câteva persoane care o priveau cu ochi ageri. Cvartirul se umpluse peste noapte.

   Diavolul ajunse în dreptul ușilor de lemn ale bucătăriei și le deschise cu forță, lăsându-l la iveală pe Cullen, ce ținea în mână un făcăleț plin de făină. Acesta mări ochii de surprindere și își mută privirea de la unul la altul, de parcă fusese surprins într-un moment nu tocmai oportun. Rhoda se uită la el peste umărul Diavolului, abținându-se cu greu din râs la imaginea părului său negru, ciufulit, care îi dădea un aer și mai copilăresc. Aflase, într-una din zilele în care acesta îi oferea mâncare pe ascuns, că fusese de-o seamă cu ea când povara eternității îi căzuse pe umeri, iar la vremea aceea era un simplu ajutor nepriceput de bucătar. Însă, cu timpul, gastronomia ajunsese să-i fie cea mai mare pasiune a vieții.

   — Cina în dormitorul meu, Cullen, îi spuse simplu Diavolul.

   Bucătarul scăpă făcălețul din mână și nici nu se clinti când îi căzu pe picior.

   — Acum? mustăci îngrijorat.

   O privi iar pe Rhoda, apoi își înfipse de îndată degetele în păr.

   — Nu am pregătit nimic de zile! Vai, Cullen, doar nu o să-i dai stăpânului mâncarea vacii ăleia de bucătărese! se dojeni singur. Nu, nu, treci la treabă, Cullen! O să vă aduc cea mai delicioasă mâncare, stăpâne!

   Diavolul se întoarse pe călcâie și o privi doar o secundă pe Rhoda, înainte de a lua drumul spre scările spiralate. Fata continuă să se țină după el, deși, la un moment dat, Serafina le ieși în cale și îi urmări cu brațele încrucișate la piept. Dar ce o surprinse și mai mult fu momentul în care femeia își coborî ispășită privirea când Aureus o ochi din cealaltă parte a holului grandios.

   Obosise deja până să ajungă în dreptul dormitorului. Diavolul deschise ușa și o lăsă să intre prima. Își arcui o sprânceană când observă că pe balconul deschis erau așezate deja o masă rotundă și două scaune, acoperite cu fețe albe de mătase. Nu apucă bine să-și dezlipească buzele, că bărbatul trase unul dintre scaune și o pofti să se așeze, ceea ce și făcu după o secundă de ezitare. Așteptă ca acesta să ia loc în fața ei, însă făcu contrariul. Scutură nonșalant din mână, iar cele trei lumânări din suport se aprinseră, răspândind o lumină caldă, apoi intră în camera de baie și, profitând de intimitatea oferită, Rhoda se repezi spre una dintre lingurile de argint, la care oftă ușurată că putu să își vadă reflexia.

   Exact cum se aștepta, părul, odată prins într-o coadă chinuită de pește, era și mai dezordonat decât înainte, iar fața îi era roșie ca racul. Încercă să își bage șuvițele răzlețe la loc, iar de obraji își lipi câteva tacâmuri, în speranța că răceala acestora urma să o ajute.