Sub Aripa Diavolului

Capitolul 42

   Era o zi oribilă pentru o nuntă, Rhoda se gândi, privind cerul plumburiu ce urma să se întunece din secundă în secundă. Se îndoia că în Tarzivona avea să fie diferit.

   Ștergându-și mâinile ude din cauza zăpezii de pe pervaz de materialul gros al rochiei, se întoarse pe călcâie și privi nostalgică dormitorul pe care îl împărțise cu Cazimir în ultimele săptămâni, știind că poate avea să fie ultima oară când îl vedea.

   Își strânsese în ultimul timp toate cele necesare pentru o călătorie în cât mai puține traiste sau cufere cu putință pentru a nu da de bănuit. Urma să care doar jumătate din ele, în timp ce Tija avea să ia restul cu pretextul că erau lucruri pentru bunica ei, căci și ea avea să vină cu Aureus, dar folosind Portalul. Se îndoia, totuși, că ceilalți aveau să rămână la cvartir.

   Nu voise să o ia pe Tija cu ea, din moment ce nici măcar nu știa unde avea să ajungă de ar fi urmat planul Franciszkăi, dar simțise nevoia să mărturisească cuiva toată povara ce o avea pe suflet, iar în acele circumstanțe nu fusese nimeni mai bun decât ea.

   — Asta e o nebunie! țipase. Dar nu poți să faci singură toate astea. Vin cu tine fără discuții!

   — Nu poți să vii, Tija! insistase ea. Cum rămâne cu Aureus? Știu cât de mult îl placi.

   — Nu m-aș ierta niciodată dacă aș întoarce spatele unei prietenii de o viață pentru o iubire trecătoare. Acum taci din gură și hai să facem un plan!

   Nu îi venise să creadă că Tija chiar era în stare să facă asta pentru ea, că mai existau persoane care prețuiau prietenia mai presus de orice. Îi părea rău că urma să o despartă de Aureus, dar știa prea bine că nu o putea face să se răzgândească.

   Își înghiți nodul din gât când Cazimir intră în dormitor, arătând mai obosit ca niciodată. Nu îl mai văzuse de câteva ore bune, de când se închisese în biroul său – în Sanctuarul Lupului, așa cum obișnuiau ceilalți să îi spună.

   — Ești gata să mergem? o întrebă, începând să-și descheie butonii.

   — Sunt. Dar nu vrei să te mai odihnești puțin? Arăți de parcă ți-ar prii puțin somn.

   — Ce rost mai are să dorm aici?

   Rhoda nu mai zise nimic, amintindu-și că urmau să se cazeze la un han când ajungeau în capitală.

   — Ți-ai împachetat tot ce îți trebuie? Ți-ai luat rochia?

   — Da, Cazimir. Am totul pregătit.

   Se îndreptă spre el când își dădu jos mantia și își așeză mâinile pe umerii săi, începând să îi maseze mușchii ce păreau mai încordați ca niciodată. Îl auzi gemând și un zâmbet micuț îi apăru pe buze.

   — Dacă încerci să mă distragi ca să nu mai plecăm, să știi că nu îți merge, Rhoda.

   — De ce vrei atât de mult să mergem, oricum?

   — Nu vrei să îți vezi prințul însurându-se?

   — Chiar nu vreau, de fapt. Dar faptul că o să fie atât de multă mâncare bună sună apetisant! Mai ales tortul. Sper să fie cu sirop de arțar. Sau marțipan. Sau coacăze – regele Karstan crește o grămadă în sere!

   Cazimir se întoarse și o lovi cu degetul peste nas, apoi o sărută pe obraz și continuă să-și dezbrace hainele ce urmau să fie înlocuite cu altele.

   — Roagă-te să nu fi auzit Cullen că visezi la mâncare, altfel nu mai plecăm de aici fără să avem burțile pline.

   Își dădu ochii peste cap și se așeză la marginea patului, unde începu să se joace agitată cu degetele. Avaya insistase atât de mult să-i vopsească unghiile pe care abia se abținuse să le roadă! Acum erau lungi și negre, asortându-se cu diamantul în formă de lacrimă al colierului de aur alb pe care urma să îl poarte. Dădea bine cu rochia, spuseseră fetele, care era la fel de albastră ca și irisurile lui Cazimir și mai frumoasă decât orice ar fi purtat Freja la ceremonie.