Sub Aripa Diavolului

Capitolul 35

   Nu mai dormise de mult timp atât de bine, chiar dacă nu își închisese ochii mai mult de două ceasuri. Nu era faptul că abia avea loc în pat sau că trupul Rhodei era atât de cald în comparație cu al lui, încât se simțea de parcă stătea lipit de o sobă, ci gândurile ce i se învălmășeau în minte și îl obligau să le ia pe fiecare în parte, să găsească o soluție fiecărei probleme ce i se părea pe secundă ce trecea tot mai gravă.

   Așa că se ridicase cu grijă de lângă fată și își trăsese vesta peste cămașa cusută de propriile ei mâini și spălată cu un balsam ce nu miroasea la fel de frumos ca și cel folosit de spălătoresele de la cvartir, însă lucrul acesta parcă îl făcea să îndrăgească și mai mult bucata subțire de material. Poate că nu mai avea cum și unde să poarte cămașa, însă o va păstra ca amintire, ca dovadă a unui moment în care a stat despărțit ore întregi de Cvartirul Șobolanilor.

   Afară era frig, însă nu suficient de frig pentru a începe să tremure sau să-și fi dorit să se îmbrace mai gros. Era o noapte liniștită, una în care fiecare suflet ce se afla în acel sat sărăcăcios se retrăsese în căldura odăilor și a familiilor pe care le avea. Poate că în alte timpuri, în alte locuri, ar fi făcut la fel.

   Ceva se mișcă în stânga lui.

   Întorcându-și capul spre locul unde aria bătrânei începea să fie umplută cu buruieni, se așteptă să găsească o vulpe care să dea târcoale găinilor, nicidecum un lup ce își arăta fioros colții spre el. Poate că dacă nu ar fi fost nemuritor, ar fi înghițit în sec de frică și ar fi luat-o la goană. Dar când ochii animalului se întâlniră cu ai lui, la fel de albaștri și de pătrunzători, ceva parcă se legă între ei. Rămaseră tăcuți, privindu-se fără încetare, fără ca vreunul dintre ei să clipească, de parcă lupul ar fi fost o persoană.

   Diavolul își înclină capul, iar lupul își închise gura, după care se dădu un pas în spate, și încă unul, până când dispăru în întuneric.

   Cu un zâmbet slab pe buze, Diavolul intră înapoi în casă, în locul unde o fată ce îi provoca dureri de cap și de inimă dormea fără griji.

   De cum zorii îndepărtară întunericul, se găsi mai plictisit și mai dezamăgit ca niciodată. Nu putea să părăsească acea odaie care îl proteja de lumina soarelui și nici nu avea mare lucru de făcut, decât să se holbeze la pereți și să numere secundele până când avea să se lase noaptea din nou, căci Rhoda ieșise să o ajute pe Nela de cum se trezise. Îl amuză faptul că nu îl privise în ochi, iar de fiecare dată când îi zise ceva pentru a o face să se uite spre el, o roșeață ciudat de delicioasă îi colora obrajii și vârfurile urechilor. Îi plăcea faptul că se rușina din cauza a ceea ce făcuseră noaptea trecută - așa nu mai avea cum să uite.

   Dar altceva îl făcu să stea pe gânduri până când auzi, în cele din urmă, tropotul pe care îl cunoștea mai bine decât oricine. Rhoda nu se despărțise nicio secundă de mantia sa, iar când se grăbi să iasă din cameră pentru a fugi de el, câteva brățări și broșe căzură din buzunarele sale, iar fata le strânsese prea grăbită, cu mâini tremurânde, de parcă le-ar fi furat de undeva. Știa că le primise de ziua ei, însă faptul că venise în sat fără știrea nimănui să le vândă pentru bani îl tulbura. Ea spusese că nu plănuia să plece. Urma să se asigure că acest lucru nu se întâmpla, însă gândul că încă era preocupată de vechile ei probleme îl deranja. Nu avea nevoie de bani acolo. I-ar fi oferit un trai de prințesă, dacă ar fi vrut. În cele din urmă, ajunsese să-și dea seama că sosise momentul și persoana potrivită pe care să-și cheltuiască toate bogățiile făcute de pe urma cvartirului.

   Aproape că țopăi ca un copil spre ieșire când trăsura opri în fața casei de îndată ce se lăsă seara și până și vederea rânjetului viclean al lui Aureus sau zâmbetul ascuns după pumn al lui Zavian i se părură de parcă nu le-ar mai fi văzut de săptămâni întregi. Într-un fel, nu voia să plece de acolo, însă felul în care ochii bătrâni ai Nelei îl urmăreau pretutindeni, de parcă s-ar fi așteptat să îi vorbească de posibilitatea ca Rhoda să fie însărcinată, îl speria. Cele două se despărțiră de parcă s-ar fi cunoscut de mai mult timp, și nu de o zi, iar bătrâna îi oferi o traistă plină cu ghemuri colorate de lână și croșete.