Sub Aripa Diavolului

Capitolul 39

   Oamenilor din Cvartirul Șobolanilor le plăcea să strice momente importante sau să apară din senin, iar Rhoda simți din nou asta pe propria piele când Tija îi sări în cale. Se zisese cu încercarea ei de a închide ușa infirmeriei fără să scârțâie și de a șterpeli cele două tonice pe care le găsise – ba mai mult, se sparseră pe jos când îi alunecară prea repede.

   — Pentru numele zeilor, Tija, vrei să mă omori? țipă în șoaptă spre roșcată.

   Servitoarea nici nu păru că îi băgă cuvintele în seamă, întrucât o prinse de cot și o scutură de parcă ar fi vrut să vadă dacă e reală.

   — Ați făcut-o, nu? I-am auzit pe musafiri bârfind despre ieșirea voastră de la piscină.

   — Să facem ce? se prefăcu neștiutoare.

   — Știi tu, Rhoda... ați dus bușteanul la castor? Ați ciufulit bărzoiul?

   Rhoda îi acoperi oripilată gura cu palma, cuvintele rostite de ea făcând-o dintr-o dată să se rușineze.

   — Ferească zeii, Tija! Începi să vorbești exact ca bunica ta, Bogdana.

   Fata o ciupi de palmă și luă o gură mare de aer când îi dădu drumul.

   — Ah, chiar speram să nu spui asta. Cum crezi că m-am simțit când mi-am dat seama că bunica folosește tot felul de expresii ciudate? Într-o zi l-a întrebat pe vecin dacă a băgat bușteanul în sobă și m-am oferit să îl ajut dacă nu poate. Doi ani mai târziu mi-am dat seama de ce râdeau. Dar să revenim la tine! Spune-mi, cum a fost?

   Se abținu să râdă și se aplecă să strângă cioburile sticlelor sparte. Îi venea să o ia la bătaie pe Tija, într-un anume fel. Nu mai erau alte tonice în afară de acelea și nici măcar nu era sigură dacă erau cele bune, întrucât hârtiuțele lipite de ele erau scrise în aresă. Se luase după miros, amintindu-și de cele preparate de femeile din regiment. Dar cum ar fi putut să le ceară servitoarelor să prepare altele? I-ar fi fost rușine, în primul rând, iar în al doilea, se temea că ar fi refuzat-o.

   — Chiar e nevoie să întrebi? mormăi mai mult pentru ea.

   — Sunt curioasă, știi... și entuziasmată. Încep să mă comport ca și cei de aici. S-au făcut chiar și pariuri pe seama voastră.

   — Pariuri?

   — Crede-mă, nu vrei să știi de unele, rosti roșcata, ferindu-și stânjenită privirea.

   Se aplecă și ea să o ajute să strângă resturile, ștergând lichidul arămiu cu poalele fustei deja murdărite. Se întreba ce făcea acolo când toată lumea se retrăsese pentru culcare, dar nu era destul de neobișnuit ca o servitoare să stea peste program. Se gândi pentru o clipă dacă Diavolul ar fi lăsat-o acum să aibă grijă de ea în locul Daciei – ar fi muncit de zeci de ori mai puțin și ar fi avut mai mult timp să petreacă împreună.

   — Astea sunt ce cred eu că sunt? o întrebă sceptic.

   — Nu risc să mai trec odată prin asta, Tija.

   — Oh. Îmi pare rău atunci. O să le rog pe fete să îți pregătească altele.

   Rhoda dădu din cap și continuă să adune cioburile, având grijă să nu se taie cu ele. Prietena ei vorbi din nou:

   — Dar nu te-ai gândit să nu le iei, Rhoda? Nu vrei să ai copii?

   Rămase șocată când o auzi. Ridicându-și privirea spre ea, o găsi cu o expresie serioasă pe față. Ce era cu ea în acea dimineață? Tija vorbise mereu multe și nevrute și aprecia la ea că îi spunea adevărul verde-n față, dar în acel moment... într-adevăr, nu se gândise la asta. Voia copii fără îndoială, dar atunci de ce fusese terifiată cu zile în urmă când crezuse că era însărcinată? Poate pentru că era al lui Lachlan, însă Lachlan nu era un necunoscut. Îl iubise, până la urmă.