Sub Aripa Diavolului

Capitolul 22

                 

   Se strâmbă dezgustat când văzu dezastrul lăsat de Rhoda la picioarele sale. S-ar fi putut obișnui cu asta, cândva. Se dădu un pas în spate, chiar când roșcata își aruncă iar brațele în jurul fetei, într-o strânsoare ce s-ar fi vrut a fi liniștitoare. Plângeau una mai mult ca alta și se întrebă dacă puteau fi mai patetice decât atât.

   — Îmi pare atât de rău, Rhoda! suspină străina. Nu ar fi trebuit să te las singură cu el, știam că se comportă prea bine, ca să aibă intenții curate.

   Rhoda își apăsă fruntea în umărul ei și se chinui să respire, dar chiar și când vorbi, cuvintele îi păreau înecate.

   — A ales-o pe ea, Tija! A ales-o pe ea în schimbul meu. Nu a scos niciun cuvânt, nu a ridicat niciun deget să mă ajute...

   Diavolul pufni și o trase iar de cot, încercând în zadar să o ridice. Roșcata parcă își dădu dintr-o dată seama că nu mai erau în castel și privi o clipă uimită în jur, apoi începu să clipească atunci când simți că era privită cu interes.

   — Știi măcar unde ești, muritoareo? o întrebă disprețuitor. Sau cine sunt?

   Acea Tija începu să bâjbâie după cuvintele potrivite și mâinile i se porniră într-un tremurat incontrolabil. Părea o copilă lipsită de apărare și cu siguranță nu avea mai mulți ani decât Rhoda.

   — Eu... eu... mi-am dat seama. Dar vă implor, lordul meu, nu mă trimiteți înapoi!

   — Și de ce te-aș păstra? Mă îndoiesc că ai vreun ban cu care să îți plătești șederea și nici nu vreau să dau apă la moară zvonurilor cum că aș răpi fete naive.

   Își șterse cu podul palmei lacrimile ce îi pătau obrajii și se uită scurt la Rhoda, care atârna fără vlagă în strânsoarea mâinii sale. Părea că nu știa să facă nimic altceva, decât să plângă fără oprire și să se vaite că prințul de ciocolată se dovedise a fi, într-adevăr, un laș.

   — Voi face orice! rosti ceea ce el auzise de atâtea ori. Eram servitoare la castel... vă rog, pot fi servitoare și aici! Știu să gătesc, să spăl rufele, să fac curat.

   Nu se chinui să asculte toate lucrurile pe care pretindea că știa să le facă. Erau destui oameni responsabili de acestea, de bunăvoie sau nu nici nu mai conta, căci nu aveau de ales. Nu mai avea nevoie de încă un servitor, mai ales de o fată care nu părea prea coaptă la minte. Dar apoi părea că se înțelegea destul de bine cu Rhoda și poate că, dacă ar fi păstrat-o, aceasta nu ar avea gânduri necurate cât timp va aștepta să vină cineva după ea. O persoană cunoscută ar fi ajutat-o să se adapteze. Și cu siguranță ar fi o rezervă bună de sânge.

   — Foarte bine, concluzionă într-un final. Vei rămâne aici și vei munci la fel ca ceilalți slujitori, vei respecta aceleași ordine și reguli și nu-mi vei încălca cuvântul, dacă vrei să trăiești. Acum nu te mișca de aici până nu mă întorc.

   O săltă pe Rhoda cu o mână de subraț și se schinui să o tragă după el spre etaj. Ar fi luat-o în brațe pentru a se scăpa de o povară, dacă acea crinolină nu ar fi fost atât de mare. Ea nici nu se opuse, nici nu dădu de înțeles că era de acord să fie plimbată astfel. Deschise ușa dormitorului ei cu piciorul și mai mult o scăpă pe pat, iar ea se prăbuși cu fața în perne și își înfipse cu ură degetele în ele. Îi lărgi din nou șnururile corsetului și rămase apoi câteva momente nemișcat, ascultându-i suspinele și respirațiile jalnice. Părul îi arăta acum ca un cuib de ciori și fețele albe ale așternuturilor se umplură cu dâre negre și urme de pudră.