Sub Aripa Diavolului

Capitolul 36

   Dar fericirea Rhodei fu de scurtă durată, iar Diavolul știu asta cel mai bine.

   Era aproape de zorii zilei când simți o crampă destul de puternică încât să îi tulbure somnul. În întreaga sa viață nu avusese o durere ca aceea, așa că presupuse că urma să treacă la fel de repede precum apăruse. Însă, de îndată ce își închise iar ochii, crampele reveniră în număr mult mai mare și mult mai acute. Nu voia să își calce pe orgoliu și să ceară ceai, așa că rămase în pat și așteptă chinuitor de mult să-i treacă. Odată cu durerile veni și transpirația, apoi senzația când de frig, când de cald.

   — Asta trebuie să fie o glumă, își șopti sieși când un mușchi îi zvâcni din nou.

   Își ridică mâna ca să-și șteargă fruntea plină de sudoare, moment în care deveni conștient de ceea ce îl înconjura. Ascultă atent; cvartirul era destul de gălăgios pentru acea oră. Oftând, se dădu jos și își băgă picioarele în papucii îmblăniți de casă, apoi se îndreptă sprijinindu-se de pereți spre ușă.

   Ceea ce îl așteptă de dincolo de ea îl înspăimântă pentru câteva clipe.

   În fața dormitorului Rhodei se îngrămădiseră mai multe persoane, printre care și Zavian, Aureus și Miloje, care erau îmbrăcați încă în hainele de noapte. Majordomul avea pe cap chiar și un capișon mototolit cu moț, iar Miloje nu se sinchisise să își închidă nasturii cămășii de bumbac. Câteva servitoare se bâțâiau de colo până colo, arătând de parcă s-ar fi anunțat vizita regelui în ultima secundă.

   Înaintând câțiva pași, Diavolul se postă în fața lor și adresă o întrebare, fără să se uite la cineva exact:

   — Ce se întâmplă aici?

   — Ne-am dori să știm și noi mai bine, stăpâne. Doamnele acestea ne-au spus doar că e o problemă de femei, murmură confuz Aureus, arătând cu bărbia spre servitoare.

   — Ce ar trebui să facem? se agită Zavian. Nu am mai avut o problemă de femei până acum!

   Diavolul gemu frustrat și își molfăi buzele. Știa prea bine despre ce era vorba în acel moment, dar nu voia să admită acest lucru. Ei bine, se pare că Miloje își dădu seama, căci începu să îl privească neîncetat, iar apoi buzele i se transformară ușor într-un rânjet răutăcios.

   — Ce e cu tine de arăți de parcă ai căzut în fântână?

   Îl ignoră, întorcându-și capul spre capătul holului.

   — Nu-mi spune! îl auzi exclamând cu o surprindere falsă. Simți ce simte și ea acum?

   Ochii lui Aureus și Zavian se măriră cât cepele și se priviră tăcuți câteva secunde, înainte să își îndrepte chipurile spre el. Numai faptul că se încruntă fioros spre ei îi făcură pe aceștia să-și închidă gurile, chiar dacă Miloje nu luă ordinul în serios. Ba din contră, izbucni în râs și, oricât de mult l-ar fi bucurat în alte momente acest lucru, atunci își dori doar să îi coase buzele și să nu-i mai audă vocea niciodată.

   — Ah, asta era singura dovadă de care mai aveam nevoie! Acum sunt sigur că ești o muiere. Ți s-au arătat cele trei Narecznice, ai părul lung, nu te-ai mai culcat cu o femeie de sute de ani, iar acum ai dureri menstruale! Tu, strigă apoi spre noua servitoare a cvartirului, care abia atunci își făcuse loc prin mulțime, purtând pe mâini o tavă pe care se afla un ceainic și câteva cești. Adu-i și stăpânului nostru ceai de scoțișoară.

   Servitoarea clipi confuză, iar roșeața începu să îi coloreze obrajii. Diavolul nu era sigur dacă nu cumva se îmbujorase și el, și nu de la crampe, ci de la faptul că toți ochii erau acum pe el, iar ceaiul de scorțișoară era cunoscut pentru efectele pe care le avea asupra durerilor menstruale.