Sub Aripa Diavolului

Capitolul 30

   Rhoda se așeză înapoi pe scaunul de lemn de parcă ar fi avut cuie în el. Prințul Valeq îi zâmbi blând și își propti bărbia în pumn, privind-o de parcă era o zeiță reîncarnată. Se uită cu coada ochiului la oamenii săi, care se dublaseră de când fusese dusă la etaj să-și vadă dormitorul în care urma să stea câteva ore, până se odihneau caii și restul alaiului care venise după ea; aparent, nu sosiseră de multă vreme în sat și plănuiau să intre în Pădurea Roșie pe seară, dar acum că le sărise în cale, nu mai avea rost să poposească prea mult.

   — Nici nu ai idee cât de bucuros sunt că te-am găsit atât de repede, frumoasa mea lupoaică, spuse prințul, întinzându-și o mână spre chipul ei.

   Furioasă, Rhoda îi prinse la timp încheietura și îl strânse în același timp în care își înfipse unghiile în pielea lui, totodată moment în care realiză cât de bine făcuse că și le lăsase să crească. Prințul își mări surprins ochii și încercă să se retragă din strânsoarea ei, dar nu îi dădu drumul, ci din contră. Zări mișcare în dreapta și se trezi la o secundă depărtare de a fi dată cu capul de masă de unul dintre soldați, așa cum făcuse ea cu Malkiel, dar matahala se opri la timp la semnalul prințului.

   — Dacă văd doar o urmă de praf pe chipul ei, o să aveți de-a face cu execuția, îi amenință într-un mod prea elegant.

   — Același lucru se aplică și Alteței Tale, vorbi Rhoda, ridicându-și sfidător bărbia. Doar puneți mâna pe mine, Alteță, și o să mă asigur că o să vă fac viața un chin. Sunt destul de sigur că nu ați mai zâmbi atât de degajat cu un ochi în minus, nu?

   Valeq rămase doar o secundă impasibil, după care buzele lui se arcuiră în sus. Rhoda îi dădu drumul mâinii și se restrase, lipindu-și palmele de masă.

   — Nu e nevoie de așa amenințări, draga mea. O să te las să trăiești în nori, iar când ajungem acasă, fii sigură că ai să fii împodobită cu cele mai scumpe și mai rare diamante, pe măsura frumuseții tale, desigur.

   Rhoda se strâmbă de parcă ar fi înghițit o lămâie acră.

   — Nu cred că se va ajunge până acolo, Alteță. Credeam că ați înțeles din refuzurile mele de până acum că nu intenționez să vă devin mireasă.

  Prințul nu păru deranjat de remarca ei – în schimb, își sprijini glezna piciorului drept pe genunchiul stâng și se lăsă în scaunul cojit de vreme de parcă se așezase pe cel mai confortabil tron. Pe sub straiele ponosite și largi pe care le purta, Rhoda putu zări brățările de aur ce îi înconjurau mâinile până la cot. Dacă ar fi fost cu oricare alt prilej, mai mult ca sigur acesta ar fi purtat și lanțurile lui cu aur alb și perle, sau chiar și nenumăratele inele care dădeau de înțeles că era, cu adevărat, cel mai bogat prinț de pe continent.

   — Cu cât e mai greu de cucerit fata, cu atât mai mare e răsplata, nu? surâse el. La rândul meu, credeam că ai înțeles că nu o să las o asemenea ființă gingașă ca tine să-mi scape printre degete. Ești frumoasă, inteligentă și neînfricată, lady Rhoda. Ești tot ce și-ar dori un bărbat.

   Rhoda se încruntă, încercând să înțeleagă rostul cuvintelor sale. Nu își putu da seama ce li se părea lor atât de atrăgător la ea – cicatricea de pe obrazul drept spunea clar că era departe de perfecțiune. Lachlan poate că îi dăduse târcoale fiindcă se cunoșteau de mici și probabil profitase de asta pentru a vedea cum e să fii bărbat, prințul Velizar o flatase doar pentru planurile malefice ale surorii sale, mai mult ca sigur, iar prințul Valeq... nu își putu da seama ce vedea acesta la ea. Doar ar fi pocnit din degete, și femei de mii de ori mai frumoase și mai bogate decât ea i-ar fi căzut la picioare. Avea deja patru soții, pe două dintre ele le văzuse la balul la care acesta o rugase să danseze pentru el și putea spune fără ezitare că locuitorii Ținuturilor Calde nu excelau doar prin bogăție, ci și printr-o frumusețe rar întâlnită. Iar dacă era vorba de moștenitori, din ce își amintea, Valeq avea un fiu de la prima soție, care născuse până atunci două fete, deși acesta nu avea mai mult de 23 de ani.