Sub Aripa Diavolului

Capitolul 12

         T U R N I R U L

  ➸ RHODA

   Regele Karstan o privi cu sprâncenele înălțate și gura ușor deschisă de uimire. Nu știa dacă trebuia să-l lase să digere cuvintele pe care tocmai i le spusese și să se întoarcă mai târziu, având în vedere și că biroul său de lemn era plin de hârțogării, însă rămase în fața lui, cu mâinile împreunate și un zâmbet șters pe buze.

   — Îmi ceri să organizez o luptă cu soldații ce au fost în Vodsk? o întrebă, rostind rar fiecare cuvânt în parte.

   — Întocmai, Maiestate.

   — Dar sunt toți răniți, iar tu trebuie să fii nevătămată pentru bal. Doar nu vrei să apari cu vânătăi pe față sau șchiopătând, nu? Și, de fapt, de ce ai vrea asta?

   Rhoda se bâțâi de pe un picior pe celălalt și privi frustrată tabloul simplu din spatele regelui. Nu putea să îi spună de dorința ei de a afla dacă unul dintre ostași era sufletul ei pereche, la fel de bine cum nu-i putea spune de mica ei călătorie în conacul Diavolului. Era mai bine să încerce mai întâi aici, din moment ce plecarea ei bruscă pusese capăt căutării jumătății ei din escadron.

   Din fericire, Kaverin, cel mai de seamă consilier al regelui, își drese glasul și făcu un pas în față, aproape sprijinindu-se cu șoldul de colțul biroului. Rhoda își dădu capul pe spate ca să-i privească ochii, atât de înalt era. Și slab, pe deasupra, deși nasturii cămășii sale începuseră să-i plesnească pe umflătura ce apăruse în urma nopților pierdute prin hanuri, bând bere și mâncând hamsii murați. Măcar părul roșcovan îi rămăsese la fel ca în tinerețe și nu căzuse pradă firelor albe ce-l luaseră cu asalt pe actualul suveran.

   — Iertați-mi intervenția în discuție, Maiestate, însă ce spune lady Rhoda ar putea să fie o idee bună. Gândiți-vă cât de ambițioși vor deveni pețitorii când o s-o vadă cât de bine mânuie sabia. Frumoasă, harnică și neînfricată, i-ar face pe toți să se avânte spre a-i cere mâna când or să o salveze din conacul Diavolului.

   Regele Karstan rămase cu ochii pironiți asupra consilierului, în timp ce începu să bată cu vârful penei în călimara de cerneală. În cele din urmă, își închise un ochi și duse două degete spre tâmplă, parcă vrând astfel să-și calmeze nervii.

   — Foarte bine, atunci, decise el. O să dau ordin ca răniții din infirmerie să-și adune mațele și să se pregătească. Doar câteva reprezentații cu sabia și nimic mai mult, Rhoda. Mâine seară. Acum, de ce nu te duci să te pregătești?

   Îl privi confuză pe Kaverin, apoi iar pe rege.

   — Să mă pregătesc pentru ce?

   — Cum, nu ți-a spus tatăl tău? Sau măcar Lachlan? Am organizat un turnir peste două ore. Ai face bine să fii acolo, să te vadă toți.

   — Ah, dar tata probabil a fost prea buimăcit ca să-și mai aducă aminte de aceasta, Maiestate.

   — Sunt sigur că da, râse regele. Îmi și închipui câtă fericire i-a adus însănătoșirea Ekaterinei.

   Rhoda clătină zâmbind din cap, apoi oftă ușurată. Suveranul îi mai ură câteva cuvinte vesele, apoi bătu apropoul la hârtiile de pe birou și ea înțelese că trebuie să se retragă. Kaverin o urmă și îi deschise ușa, pășind amândoi pe holul plin de zarva slujitorilor agitați. Zări o fată mai mică decât ea atât la înălțime, cât și la vârstă, cărând un braț de trandafiri roșii ce îi zgâriau pielea dezgolită. Degetele unui ajutor de bucătar se albiseră ca varul pe marginile unui butoi de lemn, probabil plin cu vin din podgoriile regale. Țipătul unei femei durdulii răsună înfiorător din spălătorie, căutând vinovatul unor pete de pe fețele de masă.