!Fantezie romantică!
Pecetea Blestemaților #1
Rhoda Peadar nu și-ar fi închipuit în veci că regimentul ei urma să fie atacat de ființe deloc umane. Ori că printre ei se afla lordul Pădurii Roșii, Diavolul căruia tatăl ei urma să i-o dea pentru ca...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Lachlan dădu buzna pe holurile goale ale castelului și aproape se împiedică de o scară. Torțele de pe pereți erau stinse la o astfel de oră târzie a nopții și nu se auzea absolut nimic. Își îndreptă extenuat, însă grăbit, pașii spre dormitorul tatălui său și soldații de la uși tresăriră când își dădură seama cine e, apoi făcură o reverență adâncă și îl priviră curios. Intră fără să ciocăne și surprinse regele dormind dus la biroul din salon, câteva sforăieli făcându-se auzite prin liniștea morbidă. Nici măcar nu își schimbase hainele domnești, iar platoul cu mâncare era aproape plin.
Se duse spre el și îl scutură de câteva ori de umeri, până când își deschise buimac ochii și clipi surprins.
— Lachlan, fiule! suspină acesta. Ai venit mai devreme! Mult mai devreme. S-a întâmplat ceva în Vodsk?
Prințul oftă și își frecă tâmplele, apoi bău paharul de apă de pe birou dintr-o înghițitură. Noaptea trecută fuseseră atacați de acele ființe demonice și plecaseră din acele locuri blestemate cât de repede putuseră. În mod normal, ar fi trebuit să facă trei zile până înapoi în Tarzivona, însă nu se opriseră nicio clipă pe drum. Abia ajunseseră și nu fusese nimeni pregătit să îi întâmpine cu fanfara. Așa cum s-ar fi întâmplat în mod normal.
— Doar câteva lupte cu soldații lor, tată, dar... am fost atacați cât înnoptam într-o pădurice de niște creaturi, ființe...
Nu știu cum să își aleagă corect cuvintele și nu fu de mirare când regele îi trată neîncrezător bâlbâiala. Oftă exasperat și îl privi cu ochi disperați.
— Știu cât de bizar sună, dar trebuie să mă crezi! Întreabă pe oricine. Soldații sunt șocați. Comandantul e mort –
— Comandantul e mort! strigă mai tare decât ar fi trebuit, ridicându-se de pe scaun cu mâinile șovâind prin aer.
— Asta e abia partea cea mai bună, tată! Lady Rhoda e la ei... Diavolul din Pădurea Roșie a luat-o cu el, iar ea s-a dus de bunăvoie ca o prostuță, să nu fim noi atacați! Nu o pot lăsa acolo. Nu știu ce să îi spun lordului Peadar.
Regele îl privea cu ochi măriți de spaimă și începu să se plimbe dintr-un capăt în altul al salonului, cu o mână pe șold și cealaltă adâncită în barba sa cărunțită. Lachlan se mișcă neliniștit de pe un picior pe celălalt, cu inima bătându-i frenetic în piept.
— Asta nu e o așa mare problemă, lordul voia să o trimită oricum la el când ar fi împlinit optsprezece ani... dar peste cinci zile ține afurisitul ăla de bal pentru pețitori! Cum să facă balul dacă nu e Rhoda?!
Lachlan își privi încruntat tatăl.
— Nu-mi spune că vorba aia e reală... De ce și-ar trimite un tată fiica în mâinile Diavolului?
