I will save you

Capitolul 27

       Se ridica cu greu din patul sau moale, încă având dureri ușoare în abdomen după lupta de azi. Însă durerile sunt ultimul sau gând în momentul ăsta.  Habarnuare ce face Chat Blanc la ea. De unde știe unde locuiește?

     Se pregătește sa deschidă ușa pătrată din lemn însă se oprește la timp marindu-si ochii în realizare. Nu! Nu are cum! Însă totuși, când ii lua cercelul ușor îi dispărea și masca, dar era cu spatele la el. Nu are cum sa își fi dat seama ca ea este Ladybug. 

         Motanul mai bate încă odată la ușă reușind sa o trezesca pe Marinette din socul sau. Bluenetta închide ochii inspirând și îi deschide în momentul expirării aerului. Încearcă sa rămână optimista, așa ca deschide ușor ușa,  cu gândul ca blondul doar vrea sa discute. Nimic mai mult.

       Urca ușor scările și deschide usa patrata, scoțând ușor capul prin gaură, privind scurt în sus asigurandu-se ca motanul alb este într-adevăr pe balconul sau. După ce urca câteva trepte, mare i-a fost mirarea sa observe palma cea alba a motanului îndreptată către ea, pregătită să o prindă pe a ei și sa o ajute sa urce mai rapid și mai în siguranță. Bluenetta accepta neputincioasa, încercând sa își explice de ce își simte obrajii arzând ușor.

-S-a întâmplat ceva?întreabă bluenetta ușor emoționată imediat cum ajunge sa stea în picioare în fata lui, tragandu-si ușor mana din strâmtoarea calda a motanului.

-A-am vrut doar sa știu dacă te simți bine după... întâmplarea de acum ceva timp.spune iar adolescenta își mărește ușor ochii în uimire.

-Uhm, d-da. Sunt bine. M-a ajutat un prieten foarte bun sa trec peste. Deși nu pot uita.recunoaste acesta lasanfu-si capul în jos, încercând sa își dea seama rolul bâlbâieli care a apărut de nicăieri din momentul din care a ieșit din camera sa.

       Vazand-o trista, blondul avea intenția de a-i atinge umărul însă se oprește la timp înainte sa îl atingă. Ești Chat Blanc, nu Adrien! Își repeta pana când reușește sa se controleze.

-D-de unde știi unde locuiesc?întreabă aceasta brusc ridicandu-si privirea către ochii săi aurii privind-ul curioasa.

         La naiba! La asta nu s-a gândit. Știa ca trebuia sa îi readucă telefonul sub forma sa de adolescent, nu cea de răufăcător.

-Oh! Pai, ti-am găsit telefonul imediat după ce ai plecat și am reușit sa deslușesc locul în care stai.spune întinzând aparatul către fata. Aveam intenția sa ti-l dau imediat după ce îl sperii pe băiat,  însă nu te-am mai găsit.recunoaste acesta iar adolescenta recuperează telefonul din mana blondului.

-Este bine?întreabă aceasta ușor îngrijorată iar el o privește confuz. Adică știu ca îmi putea face ceva foarte rău dacă nu apăreau tu, însă nu suport în nici un fel agresivitatea.spune adolescenta ușor șoptind.

-Da, nu i-am făcut nimic rău. L-am speriat puțin și a fugit de unul singur.spune Chat ridicand din umeri.

-M-multumesc!spune bluenetta lăsând capul în jos, simțind din nou acea căldură în obrajii sai.

       Chat tresare surprins. Nu se aștepta să îi mulțumească. Ce tot spune, nici nu se aștepta să îi deschidă ușa. Pana la urma, este un răufăcător, ca vrea sau nu. A stricat total imaginea lui Chat Noir, acum fiind Chat Blanc personajul principal, deși nu prea îi mai place de la un timp.

-Nu trebuie sa îmi mulțumești! Nu am venit pentru asta. Pana la urma,  prefer sa cred ca oricine te-ar fi ajutat, nu numai eu. Eu doar am venit sa îți aduc telefonul, nimic mai mult!recunoaște motanul rostind rapid fiecare propoziție, indreptandu-se  are balustrada balconului.

-Însă apreciez ca m-ai ajutat. Pana la urma mă așteptam să fii ultima persoana care îmi va sari în ajutor după... intamplarea cu știrile.zice bluenetta privind sfioasa în orice parte, numai înspre el nu.

-Nu trebuie sa te simți vinovata pentru asta.spune motanul. Eu am vrut sa plec.recunoaste blondul pregatindu-si bățul pentru plecare.

        Aproape ca începe sa mărească bucata de metal, însă o întrebare îi vine în minte, intorcandu-si doar capul spre ea de data asta.

-Pot sa iti pun o întrebare?cere acesta politicos iar Marinette afirma cu o scurta clatinare din cap. Nu toată lumea ar mai deschide ușa după ce ar observa ca eu sunt cel care se afla afară. În schimb, tu ai ieșit fără pic de reținere. De ce?întreabă curios iar bluenetta își îndreaptă privirea către el, observând abia acum micul zâmbet pe care îl are pe fata sa.

-Pai, ai făcut mai multe lucruri ca sa îmi recâștige încrederea, Chat!răspunde aceasta observând o scurta ridicatură în coltul bulelor motanului, acesta plecând fără a mai scoate vreun cuvânt.

     Adolescenta oftează ușor încă privind locul în care a fost Chat Blanc acum câteva secunde. Intuneticul și lipsa farurilor de pe străzi o împiedică să observe locul în care a dispărut motanul însă totuși rămâne cu privirea amintită pe barile metalice ale balustradei. Intamplarea asta a pus-o le gânduri mai mult decât si-ar fi imaginat.