I will save you

Capitolul 47

       Marinette isi deschide geanta și caută în interiorul e cheile pentru a putea intra în blocul sau. După întâmplare de la vila Agreste, bluenetta s-a detransformat, apoi au mers amandoi pe jos pana la blocul fetei, fără sa scoată vreun cuvânt.

      Nu ca nu ar fi vrut sa spună ceva. Mai ales Marinette. Adolescenta are atâtea întrebări, însă sa discute problemele de genul pe strada în miezul zilei când oamenii încă se mai plimbă din când în când, nu părea o idee așa buna. Așa ca a așteptat.

      A așteptat pana când amândoi au intrat în camera bluenettei. Pana când Marinette s-a așezat pe patul sau, oferindu-i lui Tikki un fursec, iar Adrien lângă ea cu mica cutiuță neagra oferită de tatăl sau în mana.

-De ce ai ales asta, Adrien?întreabă adolescenta nemaiputand sa își oprească curiozitatea de a ieși la iveala. Puteai duce o viață minunata. De ce ai ales sa ramai la viață ta actuala?continua aceasta iar blondul o privește cu un ușor zâmbet pe buze.

-Tocmai am spus Marinette. Mi-am promis ca nu te voi mai răni niciodată. Nu puteam sa te fac din nou sa suferi pentru aceleași motive egoiste. Nu voi mai face greșeala asta niciodată, și poți fi sigura de asta.raspunde blondul sincer, oferindu-i o privire drăgăstoasă prietenei sale.

        Bluenetta nu mai așteaptă nici o secunda și îl îmbrățișează strâns timp de câteva secunde, apoi rupe îmbrățișarea oferindu-i un sărut inocent pe buze.

        Pentru ca nu mereu cuvintele au același impact pentru a spune mulțumiri. Iar Marinette știe ca prin acest simplu gest Adrien își va da seama cât de mult a însemnat toate lucrurile făcute pentru ea. Lucruri bune, lucruri rele. Pentru ca, deși i-au făcut rău, a învățat cum sa treacă peste. Iar câteodată în viață, ăsta este cel mai important lucru. Sa treci peste și sa privești tot în fata. Pentru ca viitorul contează, iar ce a fost în trecut nu va mai fi.

       Și cu gândul ăsta rupe într-un final sărutul, privindu-l în ochi pe Adrien, zâmbind.

-Marinette, te iubesc așa mult!spune blondul imbratisand-o din nou pe fata.

-Știu Adrien.ofteaza bluenetta. Însă mai am nevoie de timp pana voi putea sa iti zic aceleași cuvinte înapoi. Am foarte multe pe cap în momentul ăsta si-

-Voi aștepta.spune acesta rupând îmbrățișarea zambindu-i. Cat va fi nevoie.continua oferiundu-i un scurt sărut pe obraz, ceea ce o face pe fata sa roșească ușor.

         Intre cei doi adolescenți se lasă liniștea. În camera nu se mai auzea nimic in afară de respirația lor și ocazionale mușcături din fursecul mâncat de kuami.

         Tikki a privit liniștită discuția dintre cei doi lasandu-i sa își rezolve problemele. A stat la locul ei, și a privit în jur cu propriile sale gânduri în minte. Și cum privea ea în jur, ochii săi mari și bulbucați îi cad pe o anumita cutie neagra.

-Adrien, nu crezi ca ar fi momentul sa îl vezi pe Plagg?întreabă micul kuami iar blondul tresare indreptandu-si privirea către ea, apoi către cutie.

-Cred ca ar fi timpul.zice Adrien mai mult printr-o șoaptă, ridicând puțin cutia. În timp ce o mana o folosește pentru așezarea micului obiect, cealaltă se așează pe capacul sau, ridicandu-l ușor.

       Iar odată ridicat, lumina verde umple camera pentru câteva secunde, urmând ca odată cu dispariția sa să lase în urma mic kuami negru. Bucuros, Adrien era pe cale sa îi strige numele însă îngheață când îl observa pe Plagg inchizand ochi, nereușind sa își mai mențină zborul. Blondul îl prinde imediat în mana înainte sa facă contact cu podeaua și îl privește îngrijorat.

-Plagg?întreabă acesta în șoaptă iar micuța pisica își deschide ușor ochii verzui.

-Pustiule! Chiar la timp. Mor de foame!zice Plagg încercând sa para autoritar, însă tremurătura vocii iar corpul care abia se mișcă nu îl ajuta.

        Tikki zboara rapid către tava cu fursecuri adusa de Marinette și i-a unul. Plutește rapid pana la vechiul sau prieten și îi oferă biscuitele iar Plagg nu mai așteaptă nici o secunda și îl mănâncă cât de rapid poate.

        Continua sa facă asta pana când termina aproape cinci fursecuri, reușind intr-un final sa își mențină de unul singur zborul, stad acum in fata stăpânului sau.

-Adrien.zice mica pisica neagra asezandu-si mâinile în sân privindu-l pe blond.

-Scuze Plagg. E numai vina mea. Am fost egoist, m-am gândit doar la mine și am uitat complet riscurile pe care mi le asumam renunțând la tine. Aproape ca nu ai mai fi existat din cauza mea așa ca te înțeleg dacă nu mă vei ierta, dar te rog nu-

        Vorbele sale îi sunt oprite de gestul neașteptat al kuamiu-lui. Plagg a zburat către el si i-a îmbrățișat nasul ușor roșiatic. Blondul își mărește ochii în uimire pentru afecțiunea neașteptată oferită pentru prima data de când se cunosc. Iar de data asta nu se mai poate abține și își lasă lacrimile sa îi părăsească ochii asezandu-si mâinile în jurul lui Plagg raspunzandu-i astfel la îmbrățișare.

-Ai rămas același mic idiot pe care l-am cunoscut.ii aduce kuami-ul la cunoștință iar Adrien chicoteste ușor stergandu-si lacrimile.

-Știu!  Îmi pare așa rău Plagg. Și e ok dacă nu îmi accepți scuzele. Nici eu nu m-as ierta.zice blondul iar pisica neagra oftează.

-Nu-i nimic puştiule. Toată lumea face greseli, iar din greșeli înveți. E ceva normal pentru viața oricărei persoane. Sunt sigur ca nu vei face o decizie asemănătoare din nou. Am încredere în tine Adrien.zice Plagg linistindu-si prietenul.

-Totul e bine acum.intra Marinette în discuție. Howk Moth nu mai e, Parisul va fi din nou cum a fost iar noi suntem mai uniți ca niciodată.continua aceasta lasandu-i capul pe umărul blondului. Povestea asta are in sfârșit un final fericit.