I will save you

Capitolul 46

      Adrien merge către tatăl sau confident, în timp ce Marinette tine strâns yoyo-ul în mana asigirandu-se ca Gabriel nu are nici o șansă de scăpare. Blondul tânăr se apleacă pana la nivelul ochilor lui Gabriel și îl privește.

-Poate ca ai reușit sa mă învingi pe mine și pe Marinette. Însă tata, nu uita ca atunci am fost separați. Împreună suntem de neînvins.ii aduce Adrien la conștiința smulgandu-i broșe de la guler, provocandu-i costumul lui Gabriel, dar și al sau sa dispară simultan. Adolescentul se ridica din poziția sa și isi privește tatăl în ochi. Unde este Plagg?îl întreabă acesta calm în timp ce tatăl sau privește cumva șocat de învingerea sa.

       A fost prea rapid și cu siguranță nu se aștepta la asta. Trebuie sa facă ceva. Este prea aproape ca sa renunțe la planul sau. Munca sa, cantitatea de nopți nedormite, zile întregi de planuri și acum este așa de aproape sa își aducă visul în realitate. Așa aproape încât trebuie sa facă ceva ce nu plănui sa o facă decât după ce avea ambii miraculousi în aceeași mana.

-Adrien.spune blondul mai în vârstă ingorandu-i întrebarea fiului sau.

-Tata ti-am pus o intreb-

-Trebuie sa știi motivul pentru care voiam sa am ambii vostri miraculousi.ii întrerupe vorbele facandu-i pe cei doi prieteni sa tresară surprinși. Însă pentru asta trebuie ca Marinette sa mă lase liber.spune Gabriel privindu-si fiul sau cu ochi sinceri.

      Adrien îl privește încruntat  încercând sa caute în fiecare colțișor din ochii săi,  pana și cel mai mic strop de minciuna însă nu pare a găsi nimic.

-Adrien?întreabă Marinette nesigura privindu-si prietenul.

-Ii poți da drumul Marinette.zice Adrien calm. Oricum miraculousul său e la mine. Iar dacă fuge îl vei prinde înapoi.continua acesta iar bluenetta da afirmativ din cap, făcând intru-totul cum i s-a cerut. Sa aflam secretul tău tata.

       Gabriel se ridica de pe podeaua rece și se îndreaptă cu pași liniștiți și mărunți către ușa din care a ieșit împreună cu Nathalie. Ușa de care Adrien nu știa nimic.

       Ambii adolescenți îl urmăresc curioși facandu-si în minte fel de fel de speculații. Pentru ca el e Howk Moth pana la urma. Cine știe pentru ce planuri bolnave avea de gând sa folosească cele doua bijuterii.

      Intra toți trei în camera respectiva, iar ceea ce văd acolo îi lasă pe eroi cu gura căscată. Sunt stocați, însă Marinette nu ea fel de socata ca Adrien.

-A-aia e...

       Însă nimic nu îi părăsește gura. Blondul habarnuare ce ar trebui sa facă. Cum ar trebui sa se simtă. Pentru ca, în fata sa acum sta corpul neînsuflețit al mamei sale, părând la fel de tânăr și frumos cum a fost întotdeauna. Arata de parcă ar fi intr-un somn adanc, liniștită și visând cele mai frumoase lucruri imaginabile. Corpul sau era așezat pe un pat alb, acoperit cu o sticla ce înconjura întregul obiect de mobilier.

-Mamă?întreabă Adrien cu ochii înlăcrimați asezandu-si mana peste gura sa încercând sa își oprească suspinele.

-Da. Ea e Emilie Agreste. Persoana care ti-a dar viața și cea care ne-a părăsit în urma cu doi ani. Soția mea, și mama ta.raspunde Gabriel privind trist către corpul neînsuflețit.

-D-de ce? Ce căuta aici? C-ce încerci sa faci cu ea?întreabă Adrien conținând sa fie șocat de imaginea din fata ochilor.

       Marinette nu făcea nimic. Stătea lângă Adrien cu mâinile sale împreunate, privind trista când la Emilie, când la Gabriel, când la Adrien. Lacrimile sale au început de mult sa îi apară în ochi, însă nu scoate nici un sunet. Privește cu mila cum prietenul sau cel mai bun vorbește devastat cu tatăl sau.

-Vezi tu Adrien. Am iubit-o așa mult! Nu am putut sa îi accept decesul. Mi-am petrecut fiecare zi după moartea mamei tale pentru a găsi o cale sa o aduc inapoi, și în sfârșit a găsit. Însă nu aveam ceea ce îmi trebuia.spune Gabriel lăsând o pauza intre  cuvintele sale.

-C-ce? Ce îți trebuia?întreabă Adrien mutandu-si privirea către tatăl sau.

-Am căutat. Și am căutat. Si am continuat sau caut pana am găsit în sfârșit. Un lucru pe care îl poți folosi o singura data, însă care îți poate oferi orice. Miraculousii lui Ladybug și al lui Chat Noir.spune acesta facandu-i pe ambii adolescenți sa îl privească confuzi pe Gabriel.

-La ce te referi?întreabă

-Am găsit o carte străveche în care spunea ca cele doua bijuterii folosite de aceeași persoana îi pot oferi proprietarului o putere inegalabila, pe care o poate folosi o singura data și care poate aduce pana și o persoana înapoi la viață.spune Gabriel iar ochii adolescentului se măresc în soc.

-Poti aduce o persoana înapoi la viață?întreabă acesta cu speranța în glas.

-Da Adrien. Tot ce trebuie sa fac este sa ambii miraculousi.spune Gabriel iar adolescentul isi îndreaptă atenția către Marinette, care încă era transformată în Ladybug.

        O privește în ochii lacrimati și îndurerați pentru prietenul sau. Apoi își îndreaptă inapoi privirea către mama sa ce zace pe cearceafurile albe.

-Adrien.tatal sau îi atrage din nou atenția blondul. Îl observa scotandu-si din sacou o cutie neagra pe care mai apoi o îndreaptă către el. Dacă mă ajuți am sa îți oferă ție onoarea de a-ti aduce mama la viață.ii spune acesta în timp ce adolescentul ia cutia neagra în ambele mâini.

       Ce sa aleagă? 

       Mama sa. Persoana care i-a dat viață și i-a oferit toată iubirea pe care ar fi putut sa o primească. Sau Marinette, prietena sa cea mai buna pe care, de când a intalnit-o i-a luminat viața într-una mod în care nu știa ca ar putea fi luminată. Chiar dacă mama lui murise, cumva Marinette știa cum sa îl facă sa uite. Sa treacă peste și sa revină viața sa scăpând de orice grija, regret sau trauma prin care a trecut. De asta o iubește pe Marinette. Și este convins ca nu se va opri din a o iubi vreodată.

         Însă sta puțin pe gânduri. Howk Moth nu va mai avea vreun scop pentru atacarea Parisului dacă își duce pana la capăt scopul. Așa ca mama lui, fiind reinviata, va aduce la salvarea orașului. Iar Adrien va putea trai în sfârșit fericit, fără nici o grija. Cu părinții lui fericiți și cu persoana pe care o iubește cel mai mult lângă el.

        Așa ca își întoarce atenția către Marinette. Îi privește ochii înlăcrimați și obrajii înroșiți. Merge cu mici pași către ea și o privește calm, parcă nelasand-o pe bluenetta sa îi citească gândurile. Deși era deja prea evident. Avea de gând sa îi ia miraculousul. Cine nu ar da orice ca sa își aducă un părinte mult iubit înapoi la viață.

       Așa ca, nemaiavand vreo putere de a ezita, eroina își pleacă capul și își lasă lacrimile sa cada fără oprire, însă muscandu-si buza pentru nu a lăsa vreun sunet sa iasă la iveala.

       Însă își deschide ochii când îi simte mâinile prinzandu-i pumnii strânși puternic. Își ridica privirea și îl vede pe Adrien zambindu-i usor. Un zâmbet ce îi spunea ca totul va fi bine. Ca nu va avea de ce sa se teama.

-Am iubit-o pe mama.spune blondul intr-un final intorcabdu-si privirea către tatăl sau. O iubesc și o voi iubi întotdeauna. As da orice sa o văd din nou lângă mine zambindu-mi și ajutandu-ma de fiecare data cand trec prin momente grele. Însă, deși pot sa fac asta, nu vreau. Pentru ca, tata, de când Marinette a apărut în viața mea totul parcă a revenit la normal. Când aveam nevoie de un umăr pe care sa plâng, de niște urechi care sa îmi asculte  problemele, de o gura care sa îmi spună ca totul va fi bine, ea a fost aici lângă mine. Și mi se pare nedrept ca eu sa am o viață perfectă, în timp ce ea, după câte a făcut pentru mine, sa rămână fără nimic. Fără părinți și fără un kuami pe care îl iubește mai presus decât toate.spune Adrien zambindu-i trist lui Gabriel. Îmi pare rău tata, dar în momentul ăsta Marinette este mai importanta decât orcine pentru mine. Și mi-am promis ca nu o voi mai răni din nou.zice blondul, și cu asta, cu mana sa împreunate cu cea a lui Marinette, părăsesc camera nevrand sa mai asculte un alt cuvânt care ar putea veni de la tatăl sau.