Diavolița

Capitolul 47

Dimineața își face rapid prezența făcându-mă pe mine să mârâi nemulțumită. Îmi ridic capul și și mă uit în jur. Sunt în casa lui Rodrigo.
Mă ridic încet din pat și îmi târăsc picioarele până la baie. Acolo găsesc tot ce am nevoie. Îmi fac repede rutina și ies din cameră. Cobor scările și ajung într-o încăpere destul de mare. Acolo vreo cinci bărbați se plimbă de colo colo cu farfurii în mână și cu diferite mâncăruri în ele.

???: Bună dimineața dumnișoară! Domnul Herrera vă așteaptă la masă în grădină. Mă anuntă el.
Eu: Bine. Îi răspund sec. Mă îndrept spre grădina unde a zis sclavul și văd că avea dreptate. În grădină era o masă mare cu tot feluri de tacâmuri pline cu mâncare. Rodrigo stătea fericit în capul mesei discutând cu două fete.

Mă apropii mai mult iar când Rodrido mă ațintește cu privirea mă forțez să zâmbesc.
Rodrigo: Ti-am lăsat special un loc liber în capul mesei, K!
Eu: Mulțumesc! Mă așez la masă dar o voce pițigăiată mă scoate din minți
???: Iubitule, cine-i asta? Spune cu o expresie dezgustată. Îmi ațintesc privirea spre ea și mijesc ochii.
Rodrigo: Ea este o prietenă de...afaceri. Mă ajută cu documente și alte chesti importante. O lămurește el.
???: Și eu nu sunt importantă? Sare ea. Toate celelalte fete de la masă se uită la mine nervoase apoi se holbează la Rodrigo. Dintr-o dată sar și ele spunând că sunt și ele importante și că au nevoie de atenția lui.
Rodrigo: Toate sunteți importante fetelor! Rostește calm. Pe toate vă iubesc la fel de mult. Dar vă rog, putem să avem și noi o masă liniștită? Întreabă scos din minți. Câteva fete dau din cap afirmativ și se așează înapoi dar se apropie mai mult de Rodrigo.
Eu: Herrera, astazi o să mă duc până acasă să îmi iau celelalte haine. Dacă nu te deranjează. Ochii îmi pică pe mâncarea din fața și încep să mânânc având un zâmbet în colțul gurii. Aud un oftat zgomotos și știu din parte cui este dar mă prefac că nu am auzit nimic.
Rodrigo: K scumpo, nu trebuie să îmi spui pe numele de familie, acum suntem parteneri, iar în legătură cu hainele...pot să pun un angajat de al meu să ți le aducă. Insist. Ochii mei se intersectează cu lui iar un zâmbet i se formează pe fața.

Eu: Dacă insiști atunci am să te las pe tine. Termin repede de mâncat și plec fără să spun nimic. Îmi scot telefonul din buzunar și formez cat pot de repede numărul lui fratelo. După trei tonuri răspune:

Eu: Christian, trebuie să îți spun ceva!

Christian: S-a întâmplat ceva rău?

Eu: Nu dar, un angajat de-al lui Rodrigo Herrera vine spre voi. I-am spus că vreau să mă duc acasă ca să îmi iau hainele dar el a insistat să trimită ajutorul lui. Ai grijă.

Christian: Stai liniștită. Numai că trebuie să îți spun eu ceva.

Eu: Ce vrei să spui?

Christian: Vreau să spun că...poți să te transformi într-un șarpe. Puteai să faci asta de cand erai mică dar din câte îti amintești ai fost luată de lânga noi.

Eu: Și acum îmi spui?

Christian: Am vrut să îți spun înainte să pleci dar nu am mai putut. Trebuie doar să spui: Diffindo momentum actual transforttum.

Eu: Dar de ce în șarpe și nu în altceva?

Christian: Pentru că emblema ta este un șarpe. Când erai mică fugeai prin casă și vorbeai în limba șerpilor. Te prefăceai că ești un șarpe. Așa ai primit emblema șarpelui! Doar diavoli primesc așa ceva. Eu pot să mă transform în într-un ghepard. Adică animalul tău de companie.

Eu: Whaw, mai lăsat cu gura căscată.

Christian: Scuze surioară dar trebuie să închid. Cred că tocmai a ajuns omul lui Rodrigo.

Aud trei bipuri semn că a închis. Depărtez telefonul de la ureche și mă uit în jur. Fug repede spre camera mea. Când ajung deschid ușa și simt cum încep să mă enervez.
Eu: Tu ce mai vrei? Îmi dau ochii peste cap și îmi pun mâinile în sân.
???: Vreau să nu te atingi, să nu vorbești, să nu îi arunci nici măcar o privire, să nu îi zâmbești sau să te apropii vreodată de Rodrigo clar? Întreabă fata care se credea mai importantă decât afacerile.
Eu: Cum te cheamă?
???: Lavinia!
Eu: Bun, Lavinia. O iau cu un ton mieros. Îți promit cu toată ființa mea că nu am să mă apropii nicioadată de Rodrigo al tău. Nici măcar nu am să mă uit la el. Este doar al tău! Îi zâmbesc ușor și îi arunc o privire prietenoasă.
Lavinia: Serios? Întreabă uimită.
Eu: Nu, ieși afară dracului din camera mea curva naibii! Strig la ea. O prind de braț și o azvârl pe ușa deschisă apoi închizând-o.

Cine naiba se crede dama asta mă? Dumnezeu pe pământ? S-o creadă ea! Las că dau eu milităria jos din pod. O să mă roage ei să îi omor ca să nu mai suporte suferința pe care o să le-o provoc.
Încerc să nu mă mai gândesc la asta și îmi amintesc ce a zis fratelo despre transformare.
Eu: Diffindo momentum actual transforttum! Corpul mi se încălzește și mă simt ciudat. Pământul se mărește în fața ochiilor și îmi dau seama că deja încep să mă transform. O durere de cap mă cuprinde și simt că imediat o să cedez. Mai arunc o singură privire prin cameră înainte să cad pe jos.

---

Deschid ochii și lumina soarelui îmi bate de îndată în ochi. Dau să mă ridic dar simt că n-am membre. Atunci îmi dau seama că m-am transformat.
Sunt lunga de vreo doi metrii și un pic acoperită de piele solzoasă. Încerc să vorbesc dar în loc scot un sâsâit. Acum am vederea mai bună și pot vedea unele lucruri pe care oamenii nu îi pot vedea.

Să văd acum dacă mai faceți voi pe deștepții!