Diavolița

Capitolul 45

După ce Carter a plecat i-am chemat pe toți în sala de antrenament. Întâi, ne-am încalzit puțin după fie care și-a ales adversarul. Bineînțeles că eu l-am ales pe Jacob pentru că nu prea l-am vazut de multe ori antrenându-se sau luptând cu cineva.
Ne poziționăm amândoi într-o parte a salii cealaltă lăsând-o lui Chrisrtian si Selenei și ne punem pe poziții.

Eu: Pregătit? Întreb zâmbind.
Jacob: Mai mult ca niciodată. Mă privește din cap pâna în picioare cu o privire întunecată. Făra să îl anunț fug repede spre el și îl lovesc tare cu piciorul în piept. Acesta se dă câtiva pași în spate dar nu cade. Mă apropii iarăși în fugă spre el și cand sa îl lovesc din nou cu piciorul mi-l prinde și mă împinge. Cad pe jos cu o bufnitură dar nu mă dau bătută si mă ridic lovindu-l cu pumnul în față. Îi mai dau una și când să îl lovesc si a treia oară îmi prinde pumnul și mă lovește el cu mâna liberă. Mă ridică în brațe și vrea sa mă arunce de pământ dar eu sunt mai rapidă și mă învârt în jurul taliei lui punându-i un picior după cap iar celălalt încolăcindu-l în jurul piciorului lui. Jacob începe sa urle de durere pentru că îl apăs cu piciorul. Încearcă sa mă dea jos cu mâinile dar nu poate pentru că i le țin eu. Mă rotesc în așa fel încât el să cadă pe jos dând cu spatele. Îi pun un picior pe piept și rânjesc:

Eu: Te-ai îmbunătățit! Îl felicit pe Jacob. Îi mâna să îl ajut să se ridice iar el acceptă ajutorul meu.
Jacob: Nu la fel de bine cum ai făcut-o tu! Îmi adresează un zâmbet micuț după care îmi lasă un pupic pe obraz și merge lânga Christian și Selena care ne urmăreau cum ne luptam. Îmi iau prosopul și sticla cu apă și urc sus în camera mea.

Fac un duș relaxant de o jumătate de oră în care îmi spăl toată transpirația. Îmi iau din dulap niște haine lejere și cobor în bucătărie unde Rosali făcea de mâncare și din fericire chiar mirosea bine.
Rosali: Vă simțiți bine domnișoară Kyra? Se întoarce către mine și mă privește îngrijorată.
Eu: Da. O asigur. Doar că îmi este puțin foame rostesc visătoare.
Rosali: Mancarea va fi gata imediat! Mă informează iar eu plec din bucatarie în sufragerie. Îmi aprind televizor și îl urmăresc plictisită.

Din perspectiva lui Matteo

Deschid ochii și observ că nu sunt în camera mea. Îmi întorc privirea iar lânga mine stă o fată. Mă ridic repede din pat și mă uit să văd cine este fata. Este Abbey! Doamne, sper că nu am făcut nimic.

Abbey: Ce te uiți așa la mine? Ai pățit ceva? Întreabă îngrijorată în timp ce se ridică din pat.
Eu: Ămm..ce dracu am făcut aseară?
Abbey: Nu te îngrijora! După ce am plecat de la bal ai propus să mergem la mine și asta am și facut. Apoi am venit în cameră la mine și am început să povestim ca să ne cunoaștem mai bine dar după un timp ai adormit și nu ma lăsat inima să te trezesc. Îmi povestește iar eu expir ușurat când aud că nu am făcut nimic.

Nu e că nu vreau să o fac cu ea doar că...nu vreau să profit de ea. Atât.
Abbey: Sigur te simți bine?
Eu: Eu..da! O asigur. Deodată îmi vine o idee. O prind de mână și o trag în bucătărie. Îi fac semn sa se aseze pe scaun în timp ce eu scot din dulap mai multe ingrediente.

Am învătat să gătesc de la mama când eram mic. Cum nu aveam vârsta potrivita sa fac mâncaruri eu doar o ajutam pe mama.
În fost chiar și la un concurs în New York doar că ghinionul meu a fost că nu m-am calificat mai departe iar de atunci m-am lăsat. Acum mai știu doar unele rețete pe care ma invățat și unele care le-am aflat de pe internet.

După ce termin îi pun în față un bol cu mâncarea făcută de mine. Aceasta gustă din ea iar pe fața îi apare un zâmbet până la urechi.
Abbey: Foarte bun! Unde ai învățat să gătești așa bine?
Eu: De la mama am învățat dar nu este cine știe ce!
Abbey: Este chiar foarte bun! Își apleacă puțin capul spre bol și adulmecă mirosul mâncării. Matteo, ce zici dacă am merge să ne plimbăm puțin prin parc? Propune ea iar eu accept. Mergem amândoi sus în cameră si ne pregătim. Fac un duș scurt și mă îmbrac cu hainele date de Abbey.

---

Eu: Și de ce va-ți despărțit? Întreb curios.
Abbey: Pentru că a zis că toată ziua învăț și nu îmi fac timp și pentru el. M-a făcut în toate felurile apoi a zis că nu sunt bună de nimic și s-a dus la alta. Îmi povestește privind în gol și mă gândesc rapid la un alt subiect de discuție.
Eu: Părinți tăi ce sunt?
Abbey: Părinții mei sunt...morți! Când aud ce zice îmi trag o palmă mintal și mă înjur.
Eu: Scuze nu am...
Abbey: Este în regulă, nu ai avut de unde să ști! Rostește cu o voce caldă. Îmi pun palma pe obrazul ei și mă apropii încet de buzele ei. Când sunt mai aproape mă năpustesc asupra buzelor ei și o sărut lent. Simt cum brațele ei se încolăcesc în jurul gâtului meu. Când aerul își cere drepturile rupem sărutul.
Abbey: Mulțumesc! Spune zâmbitoare.
Eu: Pentru?
Abbey: Sărut! Acum mă simt mult mai bine! Mă privește direct în ochi.
Eu: Atunci va trebuii să te sărut de fiecare dată când esti tristă sau furioasă. Rostesc gânditor.
Abbey: Nu văd de ce nu...
Eu: Abbey....-zic dintr-o dată, nu te cunosc de mult timp dar, am început să simt ceva pentru tine! Mărturisesc iar ea pare vizibil uimită.
Abbey: Si eu pentru tine! Nu știu dacă fac bine ce fac dar Matteo, în doar câteva zile am ajuns să te iubesc.
Eu: Abbey vrei să fii iubita mea? Intrebarea mea nu întârzie să apară.
Abbey: DA!! Răspunde fericită după care ma sărută haotic.

Te iubesc Abbey!