Doar un pariu? Volumul 2

Capitolul 2

Inima mi s-a oprit câteva secunde. Respiraţia era foarte accelerată iar corpul meu tremura.
Nu puteam reacţiona.
Nu știam ce să fac.
Picioarele au început să alerge în direcţia aia,fără oprire. Lacrimile curgeau pe obrajii mei și nu înţeleg de ce.

*Poate pentru că în faţa ta se află o persoană căzută pe jos într-o baltă de sânge. *

conștiintă proastă

Mă opresc și mă aplec să îi pot lua pulsul băiatului ce tocmai a intrat violent în acest tir. Respiră.

Oamenii s-au strâns în jur și au sunat la ambulanţă.

Eu îl priveam cu lacrimi în ochi,neștiind ce să fac.
Nu îl cunoșteam. Nu l-am mai văzut până acum,dar mi se rupe sufletul când văd că persoana asta se stinge lângă mine iar eu nu pot face nimic.

Sirenele mașinilor de poliţie și cele alor ambulanţelor ,se auzeau tot mai tare.

Când au ajuns și l-au urcat pe targă,o altă lacrimă a căzut pe asfaltul fierbinte.

Nu îmi inteleg reacţia. Nici măcar nu îl cunosc..dar parcă totuși am simţit ceva când am văzut accidentul de la îndepărtare.

Corpul meu este înţepenit și nu pot explica în cuvinte ceea ce simt acum.

Doi poliţiști au venit la mine și mi-au pus câteva întrebări,dar eram prea blocată de ceea ce am văzut acum să le pot răspunde.

Sunt derutată si nu știu ce să fac sau ce să zic. Simt că nu pot scoate nici un cuvânt.

M-am întors pe călcâie și am pornit spre casă când ambulanţa a pornit sirenele și a plecat.

Mergeam încet și mă gândeam doar la ce am putut să văd..și mai ales pe cine.
Nu știu dacă am fost șocată de accident sau de persoana ce l-a suferit. Băiatul ăla..Era atât de frumos. Sper să fie totul bine chiar dacă probabil și-a rupt câteva oase din corp și a suferit o hemoragie la cap.

Ajunsă acasă mă duc direct în camera mea,nesalutând pe nimeni.
Îmi deschid sertarul ce era închis cu cheia și îmi scot micul caieţel,ascuns după alte caiete.

Mă pun la birou și încep să scriu

"Dragă Jurnalule,

Ziua mea a parcurs bine până am auzit bubuitura ce m-a făcut să mă opresc,speriată de ce urma să văd.
În depărtate puteam observa un tir ce a pus o frână bruscă la semafor,o motocicletă aproape bucăţi pe o parte,iar o victimă pe cealtaltă parte.
Atunci,parcă inima mi s-a oprit iar corpul nu știa ce să facă..Așa că am fugit acolo și am rămas șocată de ce am putut să văd.
Sânge,mult sânge.
Lacrimile mi-au apărut iar primul instinct a fost să văd dacă acea persoană trăiește.

M-am apropiat încet,fiindu-mi frică de ce aș putea vedea. Îmi era frică să nu fie cineva cunoscut și la care ţin..dar am expirat ușurată când nu a fost așa.
Dar,cu toate astea,am simţit un gol în stomac când m-am apropiat de acel băiat. M-am aplecat cu teamă si i-am verificat pulsul. Trăia.
M-am holbat la acel băiat timp de câteva minute până a venit ambulanţa ce a fost chemată de locatari.
Sincer,nu știu de ce am fost mai mult șocată. De ce am putut vedea în faţa ochilor..adică sânge și lucruri înspăimântătoare..sau pe cine am văzut..adică acel băiat.

Faţa lui era acoperită de sânge dar cu toate astea am putut să-i observ perfecţiunile feţei.

Sper să fie bine și mai ales să îl mai văd..dar nu în asemenea condiţii."

Atunci ușa s-a deschis iar eu am închis repede jurnalul,băgându-l înapoi in sertar.

Pe ea a intrat tata care zâmbea larg,dar i-a picat zâmbetul când mi-a văzut faţa posomorâtă și lipsită de viaţă. Se oprește brusc și îmi caută privirea,eu ferindu-mă. Nu vreau să mă vadă plângând.

—Scumpo..Ești ok?zice apropiindu-se de mine și vrând să îmi ofere o îmbrăţisare caldă,dar m-am ferit.

Nu știu de ce,dar simt că vreau să fiu lăsată în pace. Nu am nevoie de sfaturi,milă sau părinţi. Am nevoie să pun cap la cap tot ce am văzut.
E prima dată când am văzut atât sânge și asta m-a afectat. Nu pot zice că sunt traumatizată..dar sunt afectată de ce am văzut.
Nu e normal să văd așa ceva. Mie mi se face rău când văd o zgârietură mică care sângerează,dar un corp întreg ce e plin de sânge.

O altă lacrimă cade

—Scumpo?îmi flutură tata mâna prin faţă,făcându-mă iar atentă

—Ești ok?continuă el

Dau din cap afirmativ și îmi sterg lacrimile,forţând un mic zâmbet.
Nu vreau să îi spun tatei despre asta. Nu știu cum va reacţiona și nu vreau să aflu.
Îmi e teamă să nu mă pună să merg la psiholog pentru un nimic. Îmi voi revenii la naiba!

Nici nu știu de ce sunt așa afectată. Sânge văd și în filme iar pe băiatul ăla nici nu îl cunosc. Nu ar trebuii să îmi pese.
O să uit de ce s-a întâmplat azi.

—Sunt bine.răspund într-un final,zâmbind pal spre tata

—Nu,nu ești,dar nu voi insista. Îmi vei zice atunci când vrei. Am vrut să te anunţ că masa este gata în 10 minute.îmi zice sărutăndu-mi fruntea și ieșind din camera mea.

Doar de a mânca nu îmi ardea mie acum.

********

—Molly,câte spitale sunt în Anglia?o intreb pe prietena mea cea mai bună,luând-o prin surprindere cu întrebarea asta.

—Nu știu. Eu nu enumăr spitalele.zice nepăsătoare

—Dar îţi enumeri foștii.pufnesc eu.

—În primul rând,mâcar enumăr.
În al doilea rând,tu de ce nu enumeri spitalele? Că foști și așa nu ai.zice începând să râdă la telefon,fâcându-mă să mă încrunt

—Mersi că îmi este de ajutor.zic sarcastică

—Hai mă,ce-ai? Ai o voce de bosumflată. Of,sunt destul de multe. De ce?

—Trebuie să mergem la cel mai apropiat spital. In 10 minute să fii la mine,mergem la spital.zic serioasă și închid repede.

Au trecut două ore de la accident și tot ce îmi trece prin gând este cum se simte băiatul ăla. Dacă mai trăiește. Dacă e bine.
Nu știu,orice.
Habar n-am cum voi afla eu de starea lui dacă nici măcar nu îi știu numele,dar voi afla cumva. Mă pricep să fac pe detectivul atunci când prietena mea are nevoie să-i urmăresc iubitul,e mare scofală să găsesc numele acelui băiat și să aflu despre starea lui.

********

Sper că vă place.
Nu uitaţi de părere și steluţă.