Doar un pariu? Volumul 2

Capitolul 22

Maia pov

Sunt dezamăgită de mine. Sunt dezamăgită că am putut să cred că eu cu el vom putea fi prieteni. Sunt dezamăgită că l-am lăsat să mă ducă unde a vrut el si eu să nu zic nimic,crezând că imi va zice mai multe.
Sunt dezamăgită de mine in multe privinţe si nu stiu ce să fac să scap de aceste dezamăgiri.

—Maia?mă scoate din gândurile mele vocea fratelui meu

Il privesc din pat si astept să imi zică el ce are de zis,ca mai apoi să plece si să mă lase in pace

—Ce faci trează la ora asta?mă intreabă apropiindu-se de mine

—Nu pot să dorm.răspund simplu

—Mâine ai școală..Dormi puţin măcar. Bine?imi zice sărutându-mi fruntea

Zâmbesc si dau aprobator din cap,el plecând si inchizând ușa.

Odată cu sunetul ușii inchise,imi inchid si eu ochii si mă bag in lumea visurilor

******

-Nu vreau să merg la școală!ţip revoltată spre ai mei

—Maia! Imediat te duci sus si te imbraci pentru școală altfel nu primesti dulciuri o săptămână.zice mama dur spre mine

Pufnesc nervoasă și urc scările pentru a mă imbrăca.

Imi pun ţinuta asta oribilă si obligatorie pe care ne-a impus-o directorul nostru,Domnul Bernard,si cobor jos.

Imi iau ghiozdanul si mă pregateam să ies pe ușă dar vocea mamei mă opreste

—Nu mănânci?

—Nu.zic morocănoasă

—Te duc eu la scoala?continuă ea

—Nu.zic pe acelasi ton

—Of,bine. Ai grijă de tine.zice intinzându-mi cativa bani si sărutându-mi fruntea

Zâmbesc sarcastic si ies din casă,trândind ușa.

Bineinteles că nu mă duc la scoală. Am 12 ani si pot să iau si singură decizii. Bineinteles că mama imi dă mereu multi bani la mine,chiar dacă mai niciodată nu ii cheltuiesc,asa că o să merg cu Rebeca care nici ea nu are chef de scoala,la un film.

***

După ce s-a terminat filmul,ne-am plimbat prin parc,piertând noţiunea timpului si discutând.

Mă uit la ceas si era destul de târziu. Era vreo 22:30 iar eu nu eram acasă.

Aveam sute de apeluri si zeci de mesaje.

La naiba,o să mă inchidă ăia in camera mea până la 18 ani. Imi bate scâduri in ușă si imi pune gratii la geam să nu mai ies.
A da..imi taie si firul de net.

—Trebuie să plec acasă.ii zic eu verisoarei mele ,oprindu-mă si privind-o

—Bine,ai grijă.imi zice luându-mă in brate si plecând

Eu mai am vreo 20 de minute până acasă asa că o sa imi bag castile in urechi si o să mă uit in telefon,ca nu cumva să mă simt urmărită de fantome sau golani.

Mergând pe străzile pustii,am ajuns la strada principală.
Strada cea mai aglomerată ziua dar cea mai linistită noaptea.

Imi continuam navigarea pe telefon si am traversat strada,neasigurându-mă.

Atunci,din indepărtare,chiar si cu muzica la maxim,se auzeau motoare puternice de motociclete.

Nu am apucat să mă uit la luminile ce se indreptau violent spre mine că o lovitură puternică si niste roţi care au frânat puternic au fost ultimele lucruri simtite sau auzite.

****

Mă trezesc imediat cu o respiraţie foarte sacadată,fiind transpirată toată iar inima imi bătea violent de tare.

M-am dat jos din pat si m-am spălat pe faţă. Uitându-mă in oglindă,faţa mea plină de sânge de la 12 ani mi-a apărut in pupila ochilor. Am mai dat odată cu apă,fiind speriată de ce am văzut,si m-am uitat iar,nemaivăzând nimic.

Oftez puternic si imi sterg faţa.

De ce am visat eu asta? De ce mă inconjoară incă trecutul? De ce a trebuit sa imi readuc aminte seara in care moartea mi-a trecut prin faţa ochilor? De ce..

Câteva lacrimi au apărut.
Am dat cu pumnul in pereţi de nervi.
M-am săturat să plâng.

—Maia?? Maia ce ai?intreabă Max ce a intrat in camera mea,venind spre mine si luându-mă in braţe

Incep să suspin in braţele lui,udându-i hanoracul.

—M-am săturat Max. M-am săturat să plâng.zic printre suspine

—Dar de ce plângi puișor?imi zice cu o voce stinsă

—Am visat..am visat noaptea ce mi-a distrus complet viaţa si corpul.zic plângând mai tare

Max m-a strâns mai tare la piept,mângâindu-mi capul.

—De ce,Max? De ce mi s-a intamplat mie acel accident?
De ce am corpul plin de cicatrici si sufletul plin de durere? De ce tâmpitul ăla a fugit de la locul faptei? De ce nu a plătit pentru că mi-a luat dreptul de a mai face copii si de a mai purta haine care imi plac mie pentru ca imi e rusine cu corpul meu si trebuie să imi acopăr cicatricile? De ce?zic uitându-mă la el asteptând raspunsuri pe care stiu ca nu le voi primii

—Nu știu surioară...zice el cu o voce tristă

Oftez dezamăgită că niciodată n-o să pot da nas in nas cu cel ce m-a băgat in comă,mi-a distrus viaţa... si a scăpat nepedepsit..Sper să păţeasca si persoana aia la fel ca mine si să fie lăsat acolo,de izbeliste.

Sincer..eu am avut atâta noroc cu fratele meu ce a plecat să mă caute. El m-a găsit aruncată pe stradă,plină de sânge si mai mult moartă decât vie..

Timp de câteva luni bune am stat in spital..

Luni ingrozitoare si pline de chin,lacrimi si suferinţă..

Mă durea ce mi se intâmpla dar mă durea si faptul că Max când imi era cel mai greu si eram la un pas de moarte pe zi ce trece,atunci s-a schimbat..
Eram incă in comă când el a luat hotărârea asta proastă pe care nu pot sa o inteleg..
Stiu doar că el mi-a oferit lănţișorul inainte să se schimbe complet..de la mama si tata.
Ei mi-au spus asta si am preferat atunci să cred că Max doar trece prin adolescenţâ..Dar nu a fost asa..Pe zi ce trece era tot mai distant,mai rece,mai nepăsător..Era opusul la Max pe care il stiam eu si asta mă durea..
Mi-am pierdut de multe ori speranţa ca el se va schimba ca inainte..dar de multe ori incă credeam in el..că poate.

Cu timpul mi-am dat seama că el nu trecea printr-o perioadă grea a adolescentei..Mi-am dat seama că el ascundea ceva.
Ceva ce l-a făcut așa..

Poate ar trebuii sa stiu si eu de ce am fost tratată ca un cur,nu?

—Max?il intreb in timp ce mă ridic si il privesc fix in ochi

—Da?răspunde,uitându-se fix in ochii mei

—De ce te-ai schimbat fix atunci când eu eram in spital?il intreb dintr-o dată

Faţa lui se schimbă. Culoarea ochilor i se dilatează iar privirea era un panicată.

Voia să deschidă gura dar atunci intră tata care ne cheamă la masă.

Max s-a ridicat repede,fără să zică nimic. A trecut pe lângă mine,lăsându-mă dinou singură si derutată.

Mă ridic si eu si pornesc spre bucătărie chiar dacă nu am nici o poftă de mâncare.

***