Capitolul 45

2.3K 126 41
                                    

Privirea lui era spre cerul plin de stele. Ochii săi sclipeau la contacul cu lumina stelelor,asta făcându-mă să zâmbesc pal.

—Nu știu. I-aș spune tot ce n-am avut curajul să-i zic vreodată.zice scurt

Imi musc buza si simt c-o să-mi ies din minţi.
Andrew. Andrew Rosetti chiar mă iubește. Chiar m-a iubit. A făcut toate astea din cauza hormonilor adolescentini ca mai apoi să realizeze ce prost a fost si să inceapă să se distrugă.

Iar eu l-am judecat atâta timp. L-am jignit si reprosat atâtea..

In loc să-i răspund la mesajele la care nu m-am sinchisit nici să-i răspund pentru a putea primii o explicatie,am preferat să-l ingrop in trecut si să mă gândesc că nu merită. Nu mă merită nici pe mine,nici pe altă fată.

Faptul că imi zice că m-a iubit si incă o face e de neimaginat. Intr-adevar,arătam oribil acum doi ani. Adică pe bune,la ce mă așteptam?
Bineinteles că acum chiar nu mă așteptam ca pe "frumuseţea" de mine din trecut chiar să mă fi iubit cineva. Cineva așa frumos.

E puţin nasol că el nu mă recunoaste dar să fim seriosi,nici eu nu m-aș fi recunoscut.

—Îmi pare așa rău.mă aud vorbind

Isi intoarce privirea curios,ridicându-și o sprânceană

Imi musc buza si caut un motiv bun in cap.
Initial imi cerusem scuze pentru că dinou am judecat pe cineva fără să stiu adevărul,dar el nu trebuie să știe asta. Incă

—Pentru că..știi tu..nu ai avut noroc in dragoste.zic o prostie asa mare incat imi dau o palmă mintală peste cap

Se uită ciudat la mine ca mai apoi să-și dea ochii peste cap.

PROASTĂ EȘTI MAIA

Nu apuc să mai zic ceva că un taxi opreste brusc in faţa noastră,făcându-ne să tresărim.

Din el a iesit Lucas si Aiden.

Ii inspectez.
Lucas abia se tinea pe picioare,mirosul de alcool simtindu-se puternic,la fel si fumul toxic din ţigare combinat cu ceva parfum de damă. Gâtul său erai plin de hicky iar buza umflată. Se uita ciudat la mine si râdea ca un nebun,asta făcându-mă să mă gândesc serios dacă a luat ceva

Aiden in schimb se uita nervos  la persoana de lângă mine,neintelegând ce se petrece. Nu mirosea a alcool cum miroase Lucas dar stiu ca totusi a baut ceva si sigur e ametit asa ca ar trebuii sa ii duc la culcare pe amândoi..ce bonă mă simt

—Tu de ce stai cu el in morţii mei?se face auzită vocea lui Aiden

Imi musc buza si-l privesc urât.
Taci Aiden

—De ce nu ar sta cu mine?zice Andrew revoltat si curios

Taci Aiden. Taci te rog.

—Pentru că tu--

—Hai in casă Aiden.il intrerup eu,vizibil nervoasă

Aiden isi inchite gura si isi dă ochii peste cap ca mai apoi să mă apuce de mână și să mă tragă in casă.

Ii cer scuze din priviri lui Andrew si mă las invinsă de forţa lui Aiden.

Oftez când ajung in casă,uitându-mă dezamagita la el.

—De ce te bagi?zic scurt,lăsându-mi capul sprijinit de ușă

—Maia,până acum te comportai de parcă il urai  si stiu sigur că-l cunosti si ca ti-a făcut ceva,iar acum vorbesti cu el.. Serios?se aude vocea dezamăgită a lui Aiden

Imi inchid ochii si analizez cuvintele sale.

Da,il uram. Inainte să stiu cu adevărat adevărul si să mi se schimbe părerea la 180 de grade.
Probabil dacă mi-ar fi spus adevarul in faţă,aș fi râs si nu l-as fi crezut niciodata. Dar având in vedere că el nu mă recunoaste si el practic a zis asta unei fete străine si nu ar avea motiv să mintă,asta m-a făcut să-l cred. Mare noroc ai Andreew

Oftez ridicându-mi capul si mergând spre camera mea,făcându-i semn lui Aiden să mă urmeze.

Sper să nu regret asta.

Intrând in camera mea,inchid ușa cu grijă să nu fac zgomot ca mai apoi să merg spre sertar si să scot o cutie.

Nu am mai desfăcut-o de mult timp dar mereu o iau cu mine in excursii sau ceva. Nu stiu de ce,dar cutia aia face parte din trecutul meu,adică face parte din mine. Si mereu simt nevoia să o iau.

Aiden se uita curios la cutia din lemn masiv,cu dita-m-ai lacătul la ea.

Iau cheia din alt sertar si deschid cu grijă cutia,inchizându-mi ochii

Doamne ajută

Imi deschid ochii si privesc inăuntru,Aiden făcând la fel

—Ce mama naibii e asta..zice uimit

Mă uit urât la el in sensul să tacă si iau primul obiect ce imi apare in faţă. Pozele intoarse invers.

Le iau cu grijă,corpul tremurându-mi,ca mai apoi să le intorc imaginea cu faţa spre noi.

Aiden rămâne cu gura căscată iar eu oftez.
Oftez cam des

—Ăsta e Andrew acum doi ani.
Am fost impreună câteva luni..Câteva luni minunate ce mi se păreau ireal de adevărate. M-am indragostit de el. La 15ani ai mei eram indragostita lulea după mult timp de tristete si sentimentul de singurătate. Apoi a apărut el,popularul scolii. Nu stiu la ce mă asteptam având in vedere că arătam cum arătam,de aceea nu i-am permis sa ma sarute pana nu-s sigură că zice adevărul. Asa că in aceste luni am râs cu el,am povestit si am făcut multe lucruri minunate pentru mine sa-mi dau seama dacă mă place iar după ce constiinta mi-a jucat fese si am fost păcălită,am aflat că fusesem un pariu. Un pariu stupid. După ce ne-am sărutat..adica eu l-am sărutat pe el in faţa școlii..a inceput sa isi bată joc. Era la sfarsitul pariului.

Apropo,pariul era să mă facă să il sărut ca el să primească 100 de dolari si mai multa popularitate. Penibil.

Eram..distrusă. Șocată..simteam că mă scurg din picioare.
Am plâns mult,am suferit enorm si mereu l-am urât. L-am urât că mi-a făcut asta. M-a făcut să-l iubesc ca mai apoi să-mi calce inima in picioare.

Mă rog,el s-a mutat,nu stiam unde,nu-mi păsa. Am primit multe apeluri si mesaje de la el. Le ignoram.
Mi-am schimbat numărul. Nu stiu cum il aflase,iar mă suna. Iar primeam mesaje. Nu le deschideam si nu ii răspundeam niciodată. Nu voiam să mai aflu nimic de el.
Ceea ce era un chin pentru mine. Să nu stiu nimic de el chiar daca o parte din mine voia.
Mă rog,in seara asta cand l-am văzut,a fost un chin si jumatate. Universul mă urăște,stiu asta.
Mă rog,am văzut că nu m-a recunoscut când m-a băgat in seamă ceea ce nu e așa waw. M-am schimbat mult si mna.
Mă rog,am vorbit cu el din cauza că,unu,simteam nevoia,doi,alcool-ul.
Mai mult doi.
Apoi nu stiu cum s-a făcut că suntem vecini si mna,ne-am văzut pe balcon,m-a chemat afară,am acceptat si mi-a zis despre  o fată pe care o iubeste mult dar pe care a rănit-o acum doi ani. Mi-a zis ft multe lucruri ce m-au lăsat mască.zic stergându-mi niste lacrimi dupa ce am povestit si m-am uitat si la poze

Aiden se uita socat. Iși mușcă buza de jos ca mai apoi să-și treacă mâinile prin păr

—Tu erai fata,nu?zice scurt,parcă vrând un răspuns negativ dar din pacate pentru el primeste unul pozitiv

—Da.

Isi loveste piciorul cu pumnul,făcându-mă să tresar.

—Altă competiţie.zice scurt,eu uitându-mă putin confuză la el

Despre ce vorbeste?

***
Intrebare
Cu cine ati vrea să rămână Maia? Derek,Aiden sau Andrew?

Doar un pariu?                                                      Volumul 2Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum