Doar un pariu? Volumul 2

Capitolul 15

-Știi despre ce vorbesc,mică ciudată disperată după mine.zice aruncându-mi desenul în faţă

Atunci inima mea a inceput să bată,l tare,palmele să-mi transpire iar nervii să dea pe afară

-De unde ai ăsta?ţip la el nervoasă

Mira nu i l-a dat,stiu sigur. Sper. Cred. O doamne.
Nu stiu ce să fac

-Secret.zice rânjind ca un prost

-Secret? Du-te dracu de bou!ţip spre el,lovindu-l cu pumnii in piept

El nu reacţionează. Doar râde. Râde ca un prost si asta mă face să mă simt neputincioasă. Mă distruge psihic si fizic băiatul ăsta

-Cum naiba mi-ai văzut lanţul de la părinţi,asta nu inteleg eu.zice el aprinzându-și o ţigare

Lanţul de la părinţi? Ce părinţi mă omule că eu ti l-am dat când tu zăceai pe patul de spital si erai pe moarte.

Eu eram aia care te vizita mereu si mereu imi păsa cum te simti.

-Regret atât de mult că m-am intors când s-a auzit nenorocita aia de bubuitură.ii zic nervoasă,ura din ochii mei aplasându-se

La ce bun? La ce bun să ii mai ascund? Trebuie să stie cât de mult regret tot ce am făcut pentru el. Trebuie să stie că "dragostea" pe care o aveam pentru el se transformă in ură pe zi ce trece.
Sau poate asta nu trebuie să stie

-Poftim?zice el inecându-se cu fum

-Ce ai auzit bădăranule.zic nervoasă spre el,intorcându-mă si dând să plec,dar mă prinde de mână si mă intoarce cu faţa spre el.

Privirile noastre s-au intâlnit. Inimă proastă. De ce nu mă lași să uit de el?

-Cine ești?zice mârâind spre mine

Imi dă drumul la mână si mă privește cu aceeași ură pe care-l privesc eu.
Doar că in ochii mei este ascunsă si iubire pentru el,dar nu trebuie să stie asta.

Incep să râd batjocoritor

-Vrei să știi cine sunt? Chiar vrei?zic spre el batjocoritor

-Dacă nu voiam mai intrebam?zice pe un ton la fel ca al meu

-Păi hai să-ţi zic eu cine sunt. Eu sunt fata ce in ziua aia nenorocită când tu erai să mori,venea acasă dar ca proasta s-a intors să vadă de ce a venit o bubuitură puternică. Eu sunt proasta ce a venit la tine in fugă,verificându-ţi pulsul. Eu sunt proasta ce a stat cu tine până a venit nenorocita aia de ambulanţă. Eu sunt proasta ce in ziua aia,deșii nu stiam cum te cheamă,am fost la spital si am dat de tine. Eu sunt proasta ce in fiecare zi veneam la tine să văd ce faci,cum esti. Eu sunt proasta ce ţi-a donat sânge si mai ales eu sunt proasta ce ti-a dat nenorocitul ăla de lanţ in ziua accidentului! Eu sunt o proastă că te-am ajutat,că am putut să simt ceva pentru tine,că am putut crede că putem fi prieteni. Da,eu sunt acea proastă si acum regret! Mai bine te lăsam acolo până venea cineva,poate așa nu ar fi trebuit sa-mi pierd săptămânile degeaba. Dar stii ceva,fii fericit că ai scăpat de moarte si să te stergi la cur cu lanţul de la "părinţii"tăi. In așa hal te-au mintit?*zic râzând batjocoritor* Părintii tăi au trecut o singură dată pe la tine,si nici atunci nu au stat mult. Așa că dragă tâmpitule,baftă cu o a doua șansă la viaţa ta "perfectă".ţip spre el,plecând de acolo până nu incep să plâng.

Am iesit pe poartă si am fugit. Am fugit departe,foarte departe. Nici eu nu stiu mai exact unde.
Dar știu că este o stradă pustie,cu felinare si blocuri părăsite.

Mă așez pe zidul unui bloc,nepăsându-mi că aici pot fi huligani,si incep să plâng.

Incep să mă descarc,neputund să mai tin in mine. I-am ţipat tot adevărul. Adevărul gol goluţ.

De ce Doamne? De ce am scăpat mai devreme atunci de la liceu? De ce mi-a păsat de un strain? De ce m-am indrăgostit de el? De ce?

-Maia?se aude o voce cunoscută in ecou,ce mă face să tresar

Ce caută Max aici? De fapt,nici nu-mi pasă

-Maia ești ok? Omg,ce cauţi aici?zice el speriat spre mine,punându-se la același nivel ca al meu

Mă uit la el si il iau strâns in braţe,vărsându-mi toată tristetea.

Nu-mi pasă cât de mult m-a rănit Max,nu-mi pasă că nu mi-a fost alături 5 ani. Nu-mi mai pasă nimic.

Am nevoie de fratele meu acum. Acum am nevoie de imbratisarea lui si acum am primit-o.

El mă strânge in braţe,simtind cum suspină.

Lacrimile mele curg si mai tare. Eu cu Max nu am mai stat asa apropiati de atâta timp,simt că e un vis.

Imi era așa dor de el. De imbrăţisările lui. De cuvintele lui..

Il strang si mai tare in braţe. Căldura corpului său imi invadează mie corpul.

După câteva minute bune de imbrăţisare,ne desprindem. El isi sterge lacrimile apoi pe ale mele.

Buzele imi tremurau. Mă abţineam să nu pufnesc iar in plâns.

-Pitico,ce ai păţit?zice el mai mult in soaptă,privindu-mă in ochi

Mă uit la el si in momentul ăsta nu mai realizez că el 5 ani nu a fost lângă mine.

-Îl urăsc Max. Il urăsc din inimă.zic pufnind iar in plâns,incepând să mă descarc

Max reacţionează imediat si mă ia in brate,mângâindu-mi părul.

-Pe cine urăști Maia?zice el cu o voce tristă

-Pe el Max..Pe băiatul de care m-am indragostit. Băiatul căruia i-am dat lanţul când era pe patul de spital,in comă. Pe băiatul căruia i-am fost mereu alături la spital chiar dacă nu-l cunosteam. Pe el il urăsc. Urăsc ziua când m-am intors să văd cât de grav e accidentul.zic suspinând in pieptul lui

El nu zice nimic. Tace. Probabil nu stie ce să zică. Nici eu nu aș stii.

***************