Doar un pariu? Volumul 2

Capitolul 4

Au trecut două săptămâni de la accident. Derek am aflat că a recuperat foarte repede și a primit cu drag grupa mea de sânge.
În astea două săptămâni am mai fost la spital pentru a mă informa de starea lui de sănătate și mereu am primit vești bune.

Mereu când am mers acolo nu am putut vedea vreun tutore de-al lui care să-l aștepte cu braţele deschise când se va trezii și asta m-a pus pe gânduri. Doar odată i-am văzut și nici atunci nu i-am văzut că au intrat la el..doar că se uitau la mine suspect. Foarte suspect. Mai ales că mi se păreau foarte cunoscuţi amândoi,si la fel cred că și eu le păream lor. Cunoscută.

Astăzi știu că s-a trezit și chiar a vorbit cu asistentele.

Acum știu că dacă s-a trezit nu mă mai pot duce să-l văd cum doarme,să-l mai învelesc și să mă rog lângă el.

Acum totul a revenit la normal.

El e bine,va fi externat chiar azi pentru că din câte am înţeles refuză să mai stea in spital.
Și mai știu că nu știe că lanţul e al meu și grupa de sânge ce i-a fost donată..tot a mea. Noroc că avem aceeași grupă de sânge.

—MAIAA,A IEȘIT DIN SPITAL. HAI SĂ-L VEDEM.ţipă prietena mea la mine,în timp ce intră în camera mea

—Nu are nici un rost să merg să-l văd,Molly. El nu mă cunoaște și probabil nu o va face. O să mă considere vreo disperată pentru că i-am dat lanţul ăla,i-am donat sânge și am stat mai mult de două ore lângă el,in fiecare zi..

—De ce te-ar considera așa?întreabă bosumflată

—Pentru că nu mă cunoaște? Cum îi explic eu tot ce am făcut pentru el,dacă nici eu nu știu?întreb dezamăgită și mă întind în pat,privind tavanul

Molly oftează și se așează lângă mine,nespunând nimic.

Nu știu ce o să fac când îl văd. Tensiunea mea creștea mereu când mă apropiam de patul lui și îl vedeam. Mi-l imaginam zâmbind. Era așa perfect.

—Părinţii lui te-au văzut?mă întreabă dintr-o dată,făcându-mă să-mi dispară imaginea cu el zâmbind

—Da,când donam sânge.zic oftând

—E perfect! Poate vă întâlniţi cu toţii pe stradă și părinţii lui te v-or prezenta. Așa vă cunoașteti,el se indrăgostește de tine,te ia de mână si fugiţi în lume.zice prietena mea chicotind

—Aici nu suntem în filme,Molly.zic râzând.
Plus,părinţii lui s-au uitat destul de ciudat la mine. Păreau că mă cunosc și nu le convine că eu îi donez sânge lui Derek.continui eu

—Maia,părinţii tăi sunt cei mai renumiţi avocaţi din Anglia,îţi dai seama că există persoane invidioase pe ei? Și pe tine toată lumea te cunoaște la naiba! Ai apărut de atâtea ori la știri că nu am eu degete să înumăr.zice râzând

Râd și eu și mă ridic în fund,pentru a lua-o în braţe. O iubesc pe fiinţa asta. Nu știu ce m-aș face fără ea,sincer.

********

Coborâm scările și ne așezăm la masă pentru a lua cina cu familia mea.

—Hei fetelor,ce faceţi?ne întreabă tata în timp ce ne pupă fruntea amândurora.

—Ne este foame tati. Am invitat-o și pe Molly la cină,sper să nu vă supăraţi.zic zâmbind

—Doamne ferește! Molly este bine primită mereu la noi!ţipă mama din bucătărie,făcându-ne să râdem

Tata râde. Max își dă ochii peste cap.

Tipic Max.

*****
—Pa Mollyyy.
—Byeee.

Intru înapoi în casă după ce mi-am luat rămas bun de la Molly,și mă așez pe canapeaua din sufragerie.

Mama si tata au plecat se pare la o petrecere și am rămas doar eu cu Max.

Că tot vorbim de Max,se apropie de mine și se opreste în faţa televizorului,blocându-mi vederea.

—Dă-te Max.mârâi eu spre el

—Unde ai fost în astea două săptămâni după liceu?mă întreabă dintr-o dată

Mă uit la el și pufnesc.

—Nu te interesează.zic cu scârbă spre el

Sincer,nu poate să fie nepăsător 5 ani din viaţă și mai ales,să pară că mă urăște,și acum să vină la mine și să pară îngrijorat. Nee,poate curios

—Sunt doar curios.zice dând din umeri

—Da ,bine. Acum dă-te.zic nepăsătoare

—Unde îţi e lănţioșorul?îmi pune dinou o intrebare pentru a-mi evita invitaţia de a se da mama naibii din faţa televizorului.

Mă uit la el și mi se pune un nod în gât. Stomacul s-a strâns și o durere cumplită a apărut. Simt că sunt înjunghiată de mai multe ori în zona stomacului,si nu inteleg de ce.

Nu știu ce să îi zic.

Mă mir că el totuși a observat că lipsește lanţul pe care mi l-a dăruit acum 5 ani,înainte să se transforme complet cum e acum.
Poate d-asta am iubit si am considerat lanţul ăla norocos.Pentru că l-am primit de la cea mai importantă persoană din viaţa mea,înainte să se schimbe.
Sincer,mereu am crezut că mi-a dat lanţul pentru că știa ce va urma să se întâmple cu el. De aceea am preţuit lanţul ăla.

Închid ochii și las o mică lacrimă să curgă. O sterg repede și mă uit în ochii lui negrii,ce mă face să mă simt incomod. Îi pot observa ura din ochi dar și un strop de neliniște.

—L-am pierdut.mint eu

—Tu nu îl dai niciodată jos.zice dur spre mine

—Uite că l-am dat! Poate că nu aveam de ce să ţin lanţul ăla! Poate mi-a adus noroc în multe,dar am pierdut ceva. Iubirea de la persoana cea mai importantă pentru mine. De ce să port lanţul de la o persoană ce îmi transmite ură si indiferenţă?zic abţinându-mă să nu plâng

—Nu te urăsc.zice dând din umeri

—Eu da. Urăsc că te-ai schimbat așa Max. Urăsc că nu mai putem discuta cum o făceam odată. Urăsc că nu am fratele acela care să se ia de persoanele ce se iau de mine și să mă ajute când am nevoie,și am un frate nepăsător,indiferent și rece. Te urăsc că mă rănești pe zi ce trece când te uiţi la mine și nu mă saluţi,nu imi zâmbești si nici măcar nu imi vorbești. Am înţeles că prietenii tăi sunt pe primul loc și familia ta pe ultimul,dar nu ai habar cât rău ne faci cu indiferenţa ta. Mai ales mie,Max!
Te urăsc!ţip la el și fug în camera mea plângând

Practic,i-am zis tot ce a trebuit zis. Nu îl urăsc. Nu aș putea să îl urăsc chiar dacă m-a afectat enorm de mult schimbarea lui. Știu că în adâncul sufletului el este încă acolo..Max pe care il stiam eu.
Știu că are ceva de este așa. Știu că e așa dintr-un motiv pe care doar el și inima lui îl știe. Nu mi-a păsat motivul pentru că din cauza nenorocitului ăluia de motiv Max s-a schimbat și m-a rănit.

Am încercat la început să îl schimb,dar am văzut că e degeaba și am renunţat.

Este prima dată după 5 ani în care am un "dialog' mai lung cu el.
Chiar îmi e dor de serile când vorbeam cu orele,dar știu că serile alea vor râmâne amintiri,și atât.

Sper să înţeleagă prin cuvintele pe care i le-am zis ,cât de mult m-a rănit,chiar dacă sigur nu îi pasă.

Am încercat de mai multe ori să vorbesc cu el și să ii explic,dar în zadar. Era nepăsător și nu asculta ce zic.

Doare. Chiar doare.

*******
La media este Max:>