Apus printre ploi

Așteptare

Te țin de mână-
Nu-mi pot imagina
Cum în urmatoarea clipă,
Te scurgi precum nisipul,
În ale mele palme.
Fugi către abis
Printre degetele,
Pe care obișnuiai
Să le ții strâns
Când credeai că plec.
Eu niciodată...
N-am apucat să te țin
De mâna cu care
Îmi apucai obrazul drept...
Regret că n-am putut
Să străbat cu a mea mâna
Drumul către inima ta,
Pe care-l țineai ascuns,
În mâna stângă.
Când în sfârșit am avut curaj,
Te-ai scurs precum o amintire
În ochii mei, cei timizi,
Și ai căzut pe obrazul
Pe care obișnuiai
Să-l mângâi...
Durerea e golul negru,
Din sufletul meu-
Pe care tu l-ai aruncat
Intr-o cutie ce l-a purtat,
In mări necunoscute
Lovindu-se de stânci
Ce-ți poartă numele.
Și de mărețe valuri
Ce-ți țineau închise,
Cu multă durere,
Amintirile și lacrimile
Care mă chemau.
Eu încă mă înec
Într-un amar grotesc...
De acea o să te uit-
Și sper să nu mă mai cauți....
Sau să mă strigi prin amintiri
Ca să mă pierd, căutându-te,
Intr-o mare de regrete
In care-ți verși ale tale păcate.
Dacă m-ai fi iubit
Acum mi-ai fi strâns
În ale tale brațe,
Cu dor și disperare,
Umbra care te caută
Între apus și răsărit
Încă din ziua în care
Ne-am despărțit.
Acum sunt doar un om
Fără umbră, fără speranță,
Care așteaptă să te întorci
În alte persoane sau timpuri,
Cu care să-mi astupi
Acel mare, negru, gol
Pe care-l acopăr, cu tristețe,
De fiecare dată când ploaia,
Îmi șoptește despre diminețile,
În care mă priveai cum dorm
Și sperai să nu mă trezesc.
Acum m-am trezit din vis
Și te-am văzut plecând,
Te-ai pierdut pe la abis
Și m-ai văzut plângând.