Frunze cad, coșmaruri reci,
Pe podele foarte vechi,
Tremurând o lanternă,
A luminii ea eternă.
Frica îmi suflă vântul
Unei adieri stinghere
Sunt aici de multă vreme
Simțind rece pământul.
Aștept chemarea unui glas,
Pe care greierii îl cânta,
Tu la fiecare pas,
Demonii mei se frământă.
Ești imaginație pură,
Rolul unei flori uitate,
Îți port atât de multă ură,
Că-mi las visele plecate.
Eu cu mintea mea pierdută,
Am inima mereu vândută,
Fără niciun strop de demnitate,
O las plecată pentru eternitate.
Corpul meu grotește de ridicol,
Se lasă purtat de o clipă,
Timp de câte un secol,
Fumat dintr-o simplă pipă.
Umbra mea diabolică,
Străbate universul,
O speranță apatica,
Care-și pierdea interesul.
Căutându-te am trait,
Cu un dor înrăit,
Căutându-te am sa mor,
Cel mai frumos amor.
CITEȘTI
Apus printre ploi
PoetryDoar plouă. Peste oameni, haine....suflet. Picăturile curg încet, încet, peste inima mea rece de atâtea nopți, topind gheața ce îmi acoperă ființa. Mă contopesc cu natura. Îmi formez propria umbrelă din speranță. Ea mă protejează de recile lacrimi...
