Bucăți de suflet cenușiu întinse pe podea,
Explozii de amintiri sparg totul,
E scrum.....
Vântul suflă cu tristețe —s-a mai fisurat un geam.
Cioburi sar din intunecata mare,
De uitare, pe care tot o strigam.
Mă joc cu focul încercând să mă încălzesc,
Dar deja arde totul în jur.
Mă simt stingherită, uitată de lume,
În colțul meu de iad amestecat cu disperarea
Căutării mele de lumina vie.
Nu sunt o persoană justă,
Doar încerc să fiu un model de ființă,
Fiind doar o contopire,
De nesiguranță astrală în negare celestă.
Îmi suflu în pumni, murind de frig,
În mijlocul focului pustiu,
De când am decăzut ca om neprihănit
Îmi umplu golul cu recele timpuriu.
Nu mai știu ce este frumos,
Văd doar răsărituri de ciuma
Nesiguranței aburite de speranța
Unei vieți pline de iubire.
Știu cât greșesc încercând,
Dar pentru mine merită efortul—
Sub copaci de umbre adie
Doar o fantomă a ceea ce sunt eu.
CITEȘTI
Apus printre ploi
PoetryDoar plouă. Peste oameni, haine....suflet. Picăturile curg încet, încet, peste inima mea rece de atâtea nopți, topind gheața ce îmi acoperă ființa. Mă contopesc cu natura. Îmi formez propria umbrelă din speranță. Ea mă protejează de recile lacrimi...
