Apus printre ploi

Sentiment de toamnă

Dorm un somn adânc în lipsa
Respirației ce din veci o caut,
Așteptând momentul în care
Te voi revedea din nou.
Sună absurd, dar eu încă sper,
Că odată cu luna-mi din cavou,
Vei reuni mâinile noastre
Într-un strâns tempou
De ceas, adormit cu grija
Lipsei sărutării tale—
Gânduri trec ca stelele
Ani lumină solitare,
Potrete fulgeră din cer,
Mă acoperă cu alinare.
Pământul rece îmi încălzește privirea,
Plouată cu ridurile vremii,
Au trecut atâtea toamne uitate
Încât am rămas doar eu și străjerii.
Norii fug în disperare
Pleacă copacii în calea lor,
Ropot din lacrimile tale
Secerându-mi inima-n topor.
M-ai gonit în prag de iad,
Sunt pe cale iar să cad,
Mă îngropi cu bucurii mortuare,
Mă vrei jucată în picioare,
Îți place să jupoi urmele,
Rămășițelor din mine,
Dar din păcate n-am rămas
Decât un trecut pentru tine.
Vântul suflă patima vieții,
Unei umbre pierdute
Prin parcuri, în dimineți senine,
În brațe cu ale tale vechi—
Ciclame...
Cale lungă străbat,
Bibliotecile le bântui,
Caut pozele cu tine,
Parcă le-a-nghițit pământul.
Băncile din parc solitare,
Mă așteaptă fiecare,
Să apun sub ele gânduri,
Scriind câteva din rânduri.
Privind coroane de amintiri,
Jucându-se în vânt naiv,
Am o tristă apăsare
Mă doare atât de tare...—
Te caut cu disperare,
Flori să-mi lași la căpătâi,
Joc cu tine valsuri goale,
Vrei tu oare să-mi rămâi?