Apus printre ploi

Cad

Nu vreau să fiu doar o fantomă pentru tine—
Știu că încă îți bântui trecutul
Și viitorul prin gândurile vremurilor,
Dar încearcă să asculți simpla bătaie
Dintre ticăit și apus.
Plec pe veci în marea despicată
De iluzii deșarte,
În miez de noapte—
Voi rămâne doar un tablou...
Pictat de neștirea unui orb,
Zace pe un perete putrezit,
Simțind fiecare suflare
A sufletului meu ostenit,
De atât de multă separare.
Aș vrea să-mi pun amintirile
În becul ce cinclăie asurzitor,
În camera timpuriei mele fiinte
Închise într-un colț de dormitor...
Vreau să fiu tutunul pe care-l rulezi
În "ultima" ta țigară de adio,
A cărui chiștoc l-ai aruncat
În groapă adâncă a funerarului meu gol.
Știu că nu mai vrei vreodată să mă vezi,
Am plecat prea devreme,
Dar nu a fost alegerea mea.
Mi-ai stingherit suflarea în taine tăcute
Și doar vântul știe cât îmi era de greu
Să cos cuvintele pe care aș vrea să ți le spun,
Pe încheieturile mele, pline de semne.
Mi-ai otrăvit sufletul
Cu nepăsarea ta...
Te-aș fi iubit până la infinit,
Dacă nu aș fi sfârșit
Lipsită de omenie,
Și, mai ales, de tine.
Ți-aș fi pieptănat părul
Peste râuri de lacrimi,
Care ar fi scurs eternitatea
Pe obrajii copacilor nostalgici.
Te-aș fi ținut de mâna,
Mergând pe pleoapele cerului,
Admirând prostește norii
Care ne udau ca pe minunate flori.
Demoni am fi mistuit,
Orizonturi creionate de sepalele
Fericirii noastre efemere,
Dar ai ales întunecimea,
În defavoarea mea.
Vârtejul tău a spulberat urma de casă
În care-mi odihneam umbra de viață,
Suflată fiind de neștirea vremii,
Cade, minunând privirea muritorilor de rând.
Doar încearcă să asculți simpla bătaie
Dintre ticăit și apus,
Știu că încă îți bântui trecutul
Și viitorul prin gândurile vremurilor.
Nu vreau să fiu doar o fantomă pentru tine—