Picură din tavanul fumuriu,
Câte o bucată din sufletul meu
Pe o podea, pe al carei luciu
Mă întind în fiecare seară...
Și mă uit cum se destramă
Un suflet al carei flamă
Obișnuiam să o știu acum ceva timp.
Nu pot opri aceste picături -
Ele cad între furtună și apus,
Acolo unde tu m-ai dus,
De când ai plecat.
E plină această podea mizeră
De cuvinte spuse de minciuna ta,
Și era atât de prosperă,
Încât o auzeam cum mă înjura.
Știu că erai doar o iluzie,
A minții mele, care umbla în derizoriu,
Dar dacă ai putea să-mi faci o infuzie,
Aș bea ceaiul tău aproape obligatoriu.
În ploaie ne-am întâlnit,
Și tot în ea m-ai părăsit.
Doar că natura e o epavă
Al cărui căpitan nu e pe navă.
A murit acum mult timp,
Uitându-se cum i se scurge,
Câte o picătură, un simplu anotimp,
Care plânge, din tavan, atunci când curge...
CITEȘTI
Apus printre ploi
PuisiDoar plouă. Peste oameni, haine....suflet. Picăturile curg încet, încet, peste inima mea rece de atâtea nopți, topind gheața ce îmi acoperă ființa. Mă contopesc cu natura. Îmi formez propria umbrelă din speranță. Ea mă protejează de recile lacrimi...
