Încercând să despletesc tainele nemuririi,
Cad în absoluta gaură a nesimțirii.
Neg orice sentiment mă pătrunde,
Am anxietate, văd emoțiile oriunde.
Pierd orice ființă încerc să iubesc,
Mă simt pustiită de fantasme nebune,
Joc pe tabla fericirii stricate,
Primesc în schimb doar vise deșarte.
Aluzii la ceea ce sunt— mă pierd,
Încerc să trișez ca la carte
Numai că jokerul sunt tot eu
Și îmi pun mereu bețe-n roate.
Nu încercați să mă înțelegi
Vă veți pierde în sufletul gri
Al unei iluzii frumos îmbrăcate
A ceea ce vreau să fiu.
Reflect în oglinda tristeții
Un clovn sângerând zâmbind,
Mă simt acasă, când vin de departe,
Din ținutul meu, atât de pustiit.
Luna e doar felinarul,
Ce mă conduce umil—
Este un drum ceea ce ne desparte,
Niciodată n-o să apuc să-l termin...
CITEȘTI
Apus printre ploi
PoesiaDoar plouă. Peste oameni, haine....suflet. Picăturile curg încet, încet, peste inima mea rece de atâtea nopți, topind gheața ce îmi acoperă ființa. Mă contopesc cu natura. Îmi formez propria umbrelă din speranță. Ea mă protejează de recile lacrimi...
