Discuțiile noastre sunt predispuse pieirii.
Ne jucăm de-a vorbitul, prin șoapte.
Și așa, mereu, pierd farmecul
Ce avea să mă încânte, odată.
Tu, nu mai ești omul din ploaie,
Cel care niciodată,
Nu se temea de picături.
Nici eu nu mai sunt,
Persoana care
Tu ai crezut că voi fi.
Am încercat, dar vom muri,
Precum cei care au căutat un vis
Care se pierduse în necunoscut.
CITEȘTI
Apus printre ploi
PoesíaDoar plouă. Peste oameni, haine....suflet. Picăturile curg încet, încet, peste inima mea rece de atâtea nopți, topind gheața ce îmi acoperă ființa. Mă contopesc cu natura. Îmi formez propria umbrelă din speranță. Ea mă protejează de recile lacrimi...
