Miros de iarbă uitat în negurile timpului,
Inspir adânc în piept când stau
Pe pământul umed și mă uit
Cum cerul tău primăvăratic apune,
Pe ramificațiile unei frunze ,
Plutind în patima singurătății.
Îmi place să aud greierii cum suspină,
Uitându-mă în ceru-ți plin de lumină.
Îmi trimiteai vederi, iubiri șoptite,
Căzătoare stele îmi mișcau tulpina,
Eu floare uscată pe pământu-mi, muritoare.
Tu minunai lumea cu privirea-ți,
Plină de stele plecate în univers,
Amintiri uitate de la primul vers.
O poză veche, miliarde de ani, trecură,
Un orizont sculptat, cu mii de flori tremură,
Tu-mi ești văzduhul cel de muze pictat—
Iar eu doar o flamă desprinsă
Dintr-un pom uitat de vreme,
Nucul sub care noi ne întâlneam.
Iubirea ce mi-o porți răsare,
În zori apuși de lună plină,
Iubirea-ți ce ți-o port divină,
Cântă a vântului surdină.
CITEȘTI
Apus printre ploi
PoesiaDoar plouă. Peste oameni, haine....suflet. Picăturile curg încet, încet, peste inima mea rece de atâtea nopți, topind gheața ce îmi acoperă ființa. Mă contopesc cu natura. Îmi formez propria umbrelă din speranță. Ea mă protejează de recile lacrimi...
