Contractul

Cate+Luce+Madd

    *Conrad*

     Nu tot ce zboară, se și mănâncă și nu tot ce vezi, e și real. Însă pentru mine, nu se aplică această regulă. Tot ce am văzut, auzit și chiar simțit, a fost real. În străfundul sufletului meu, mereu am știut asta. Mereu am fost conștient de eșec, însă nu am făcut nimic pentru a-l evita. Și asta, din voință proprie.

    Conștient că lucrurile se vor agrava dacă rămân, am închis geamantanul și l-am tras după mine, afară din apartament. Știu că dacă va ști că plec, sau am plecat fără să-i spun, Larry va face un scandal monstru. De aceea, fiindu-i atât de bun prieten, voi pleca fără să-i spun nimic. 

    Cum nu am dormit deloc noaptea trecută, asemeni ultimelor nopți din viața mea, am căutat pe net informații despre viitorul care mă așteaptă. Și am găsit un job destul de interesant, în afara Californiei. Mai exact, la ceva kilometri distanță, în Sydney, Australia.

    Astfel, imediat ce am înghesuit bagajul în portbagajul Porche-ului meu, am urcat la volan și am pornit în trombă, lăsând în urma mea doar o urmă uriașă de praf. Căci nu e ca și când amintirile existenței mele vor rezista pentru mult timp.

...

    Ajuns la marginea orașului californian, am parcat mașina în fața unui bar apoi am intrat în interior, căutând cu privirea un loc disponibil pentru mine. Am nevoie de ceva tare, care să-mi calmeze starea de nervozitate și să mă facă să uit de ce am pornit la drum, împotriva dorinței mele.

    — Un pahar de whisky! spun, așezându-mă la bar și atrăgând astfel, cred, toate privirile celor prezenți. Însă cui îi pasă de ei? Mie în mod evident, nu! Mai ales că mai am de condus până să îndeplinesc cele 19 ore.

    — La ora asta? mă întreabă barmanul, un tip destul de atletic, brunet și cu ochii negri. Îmi rotesc ochii și-mi așez coatele pe bar, ațintindu-l cu privirea.

    — Încă nu s-a făcut noapte, deci da. La ora asta. Alte întrebări? spun eu, privindu-l cu sprâncenele ridicate, cum îmi zâmbește. 

    Ce cretin!

    — Nu, doar...voiam să mă asigur că sunteți bine! spune el, turnând conținutul alcoolic într-un pahar.

    Mai repede!

    — Par eu a fi venit cu cineva? Întreb destul de curios și nervos, gata să-l bat. Iar el, își ridică pur și simplu privirea în ochii mei tulburi din cauza nervilor încă prezenți din cauza ultimelor evenimente.

    Idiotul! Îl „complimentează", conștiința mea, iar eu zâmbesc pe sub mustăți, fiind mai mult decât de acord cu ea.

    — Îmi cer scuze! spune barmanul, iar eu îi smulg-practic paharul din mână, golind conținutul acestuia în doar un clipit din ochi.

    Telefonul din stânga mea, mă anunță că am un apel...destul de insistent, așa că îl ridic. Iar când numele lui Larry apărând pe ecranul deja dublu..sau, poate triplu, nu sunt sigur, îl închid și-l întorc cu fața în jos.

    — Încă un rând. Și de data asta, toată băutura e din partea mea! strig eu, ridicând parahul în sus și primind drept răsplată mii de aplauze și fluierături. Hmm, cine-ar fi zis că e așa frumos, să fii înconjurat de străini?!

    Concentrează-te, Conrad! În curând, va trebui să pleci, spre Australia; ai uitat?! 

    Mă ceartă conștiința, însă prefer s-o ignor și pe ea și să continui să beau până nu voi mai ști de mine. Oricum, ăsta pare un plan mai bun decât anteriorul. Deci, las-o naibii de rațiune, conștiință sau fapte bune. Tot băutura e cel mai bun medicament.