Contractul

Cate

Față în față cu trecutul

    Trecutul apasă dur, rece și cu forță pe umerii noștri. Pe umerii mei. Însă asta nu înseamnă și că mă voi da bătută în fața lui, plecându-mi capul. Cea care va câșiga această bătălie, sunt eu. Asta mi-am spus și am coborât din pat cu gândul să și îndeplinesc această promisiune făcută mie.

    Cu pași de pisică, m-am îndreptat spre baie, apoi imediat ce am terminat tabieturile, am profitat de somnul lui Conrad și am deschis ușa ușor, fără să scot nici un sunet, părăsind camera de hotel. Sunt în lift, singură și verific pentru a doua oară ceasul de pe telefon care arată încă orele 06:47. La naiba, când se va termina tortura asta?

    Imediat ce ușile ascensorului sau deschis, am început să pășesc decisă pe holul mare și gol al clădirii, pașii mei îndreptându-se spre recepție. Acolo unde, o fată de vârstă apropiată de a mea, se joacă relaxată pe telefon. Îmi rotesc ochii, obosită și îmi așez dur palmele pe blatul ce ne desparte, ochii ei ridicându-se rapid spre mine.

    În doi timpi și trei mișcări, bruneta e deja în picioare, înghițindu-și nodul format în gât de teama, probabil, a șefului ei. Oftez epuizată și-mi trec mâna prin păr, dregându-mi vocea de parca-ș fi o cântăreață celebră, ochii ei scanându-mă din cap până în picioare, fiind atenți la fiecare detaliu și mișcare pe care o fac.

    — Vreau să știu numărul camerei la care e cazat doctorul River! îi spun fetei cu ochi celari, din fața mea, care se uită la mine de zici că e mută.

     — Ăăăă, îmi cer scuze, doamnă. Dar noi nu oferim astfel de informații, despre clienții noștr, nimănui! mă „iluminează" ea, venindu-și rapid în fire, ochii mei rotindu-se nervoși. 

    Jur că-n clipa asta sunt pe cale s-o ciufulesc nițel, însă prefer s-o înjur în gând și să strâng din dinți, lovind blatul și plecând furioasă din hotel. Pășesc apăsat, nepăsându-mi de nimeni și de nimic, îndreptându-mă spre nicăieri, însă știind că așa nu voi rezolva mare lucru. Dacă vreau să-l întâlnesc pe acel medic, va trebui să aștept să se facă ziuă complet și să-l aștept pe el să iasă din cameră.

    Așa că, iată-mă sosită în grădina din spatele hotelului, în care nici nu știu cum am ajuns. Mă așez însă pe o bancă, la întâmplare și încerc să-mi amintesc ziua de ieri, dând înapoi filmul evenimentelor din mintea mea. Și-l revăd. Era acolo. Era el. Nu m-am înșelat, la dracu!, spun și mă ridic furioasă, lovind frunzele ce îmbracă frumos pământul rece.

    Pumnii mi se strâng pe lângă corpul micuț și firav, ați crede, ochii mei revăzând continu acea clipă în care el mi-a dat vestea că am pierdut-o pe bunica mea. Femeia care a fost lângă mine, mereu, în ciuda bolii ei necruțătoare care mi-a luat-o înainte de vreme.

    Vântul adie prin părul meu, lăsat liber, frunzele zburând rebele peste tot în jurul meu. Femeile și copii ce vin aici, par a fi în al nouălea cer, singura nervoasă și frustrată din tot acest peisaj admirabil, fiind eu. Iar asta mă înfurie și mai rău. Cad în genunchi, simțindu-mi durerea punând stăpânire pe genunchii ce se fac(,) ca de gelatină și strâng în pumni frunzele maronii.

    — Dumnezeule mare, aici erai! Știi cât de speriat am fost c-ai fi putut pleca? aud deodată, așa că mă ridic rapid, ștergându-mi lacrimile din colțurile ochilor și-mi reașez geaca pe lângă corp.

    Fără să mă-ntorc spre sursa vocii lui, îmi dreg vocea și-mi închid ochii, trăgând cu forță aer în piept. Mă simt de zici că am alergat la maraton, iar prezența lui Conrad aici, nu face decât să accelereze sentimentul de nesiguranță și confuzie ce-mi stăpânește mintea bolnavă, deja.