Contractul

Mindy

   Întâlnire de gradul 0

     Sunt confuză. Și ușor nervoasă. Și foarte supărată. Și capabilă s-o ucid pe fata aceea, doar pentru a scăpa de ea; însă știu că asta nu e o soluție. De aceea, imediat ce Lucian termină de vorbit, mă ridic în picioare.

    — Bine, Luce. O să discut eu cu ea și o să-i bag eu mințile în cap, dacă tu nu ești destul de bărbat să-i spui ce ai de spus. Spun eu, în timp ce el îmi agață încheietura brutal, atrăgândumi privirea șocată de gestul lui. La naiba, fiul meu nu s-a comportat așa cu mine, niciodată. Și totul, doar din vina unei fete simple.

     Ochii lui nu mai exprimă dragoste pentru mama sa, ci ură pentru fata aceea. E de parcă mi-ar cere explicații pentru ce voi face, ceea ce nu face decât să mă scoată din minți. Trag însă aer în piept și-mi trag brațul din strânsoarea băiatului de 30 de ani, de pe pat iar el se ridică în picioare, încrucișânduși brațele la piept.

    — Nu-mi pasă ce vei face, cum vei face sau cum o vei spune, însă o vreau în viața mea pe ea și nu pe fata aia sclifosită pe care mi-ai trimis-o pe cap. Ai înțeles? Spune el, totul sunândumi mai mult a o amenințare cu viața, decât a o rugăminte. Și spun asta din cauza ultimei sale aventuri cu târfa de Alessia.

     Îl privesc în ochi și nu pot să cred că văd acolo, aceeași ură pe care am văzut-o în momentul în care târfa aia l-a părăsit pentru altul. E așa un mare prost, chiar dacă e fiul meu. Și nu mi-e teamă să spun asta, sau să o recunosc. Jur că uneroi îmi doresc să stea închis în casă. Idiotul.

    — Bine, bine. Știu eu cum să discut cu fata asta. Crede-mă, fiule. Voi face tot ce e necesar să ți-o aduc, chiar dacă va avea pe cineva alături care să o împiedice să vină cu mine. Îi spun, deși în mintea mea am alte planuri.

     Imediat ce am părăsit casa și am trântit ușa după mine, am urcat într-un taxi și i-am spus șoferului ca mai întâi să mă ducă undeva pe faleză. Am nevoie să-mi clarific mințile, înainte de a o cunoaște pe "viitoarea mea noră". Am trimis câteva mesaje, cu scopul de a-i afla locuința; însă au fost în zadar. Așa că, nu-mi rămâne decât să merg la firmă.

     Cu ochii în telefon și încă în drum spre faleză, șoferul aproape că dă peste cineva; făcândumă să cunosc îndeaproape, însă nu suficinet de aproape, bancheta din față, dreapta. Îl cert, bineînțeles iar când o văd pe fata care la rândul ei îl ceartă pe "orb"-închei citatul-un zâmbet idiot îmi acaparează chipul. La naiba, nici dacă îmi doream n-o întâlneam așa de repede.

     Am coborât rapid din mașină, păstrândumi zâmbetul pe față și o pot vedea destul de clar cum își scutură hainele de noroiul care o acoperă pe glezne. O aud cum țipă la șoferul care se scuză continu și încearcă chiar s-o facă să-l ierte, ceea ce nu-mi dă de înțeles decât un lucru: fie e proastă rău, fata asta; fie am avut dreptate încă de când am cunoscut-o.

    — Bine, bine. Pleacă acum și să considerăm că nu a avut loc acest incident. De acord? Spun eu, scoțând din geantă dublul sumei pe care ar fi trebuit s-o primească șferul; ai cărui ochi verzi strălucesc la vederea banilor.

    — Da, doamnă. Spune el, întinzânduși labele jegoase spre a lua banii pe care îi întind spre ei.

    — În nici într-un caz. Nu îi veți oferi nimic, doamnă. Vă rog, mă descurc singură. Spune ea, privindumă în ochi cu o față de zici că chiar are dreptate. Serios?!

    — Te rog, drăguță. Iar tu, ia-i și cară-te până nu mă răzgândesc. Spun eu, privindu-l cum ia banii mei și se cară de aici; tunând motorul. La naiba, sau dus și banii mei și s-a dus și buna mea dispoziție. În plus, cine naibii m-o fi pus să fac pe buna samariteană; acum?!

     Mă întorc să-i spun cine sunt și de ce o caut exact pe ea, însă sunt luată prin surprindere de o îmbrățișare stupidă, venită tocmai din partea ei. Ce naibii? Nu am salvat-o de la înec și nici din mâinile unor golani, așa că de se comportă ca atare? În plus, eu detest îmbrățișările, apropierile fizice și așa mai departe. De aceea, mă retrag rapid din îmbrățișare.

    — Tu ești, nu-i așa? Iubita lui Luce? Spun eu, imediat ce o privesc în ochii aceia confuji și frumușei. Hmm, netotului de fiu-meu i sau îmbunătățit gusturile feminine, se pare. Realizez eu.

    — Mă scuzați?! Spune ea confuză, de zici că nu a auzit niciodată de acest nume. ce naibii?

    — Lucian? Conrad? Spun eu, iar fața ei se întunecă treptat. E furioasă și jur că nu-l va ierta foarte ușor pe idiot. De aceea, bine că am bani la mine și contractul pregătit. De face figuri, să vezi ce repede o rezolv. Mai ales că după înfățișare, chiar pare a avea nevoie de mai mult decât un impuls, fata asta.