Contractul

Cate

Dorința de crăciun

    Fără să spun un cuvânt, l-am privit cum a aruncat telefonul în perete, acesta făcându-se țăndări la doar câțiva metri de el. A fost un sentiment destul de ciudat să-l văd așa, ținând cont de calmitatea și relaxarea pe care le exprima tot timpul, încă de când ne cunoaștem.

    Am preferat să tac, înaintând spre el și înainte de a lovi cu pumnul vizibil încordat, în ușa șifonierului, l-am prins rapid de braț. S-a întors rapid cu fața spre mine și când i-am văzut lacrimile inundându-i ochii, am știut. Situația e  mai gravă decât pare, așa că l-am îmbrățișat rapid, urcându-mi brațele mici pe spatele lui mare. La propriu.

    — De ce se întâmplă asta, Cate? De ce, după atâta timp? întreabă de parcă eu chiar aș avea răspunsul pe care își dorește să-l audă de la mine. 

    Plânge ca un copil, înfășurându-și brațele în jurul meu, capul lui tronând pe umărul meu, în timp ce eu zâmbesc și-i masez spatele pentru a-l face să-nțeleagă că orice s-ar întâmpla, voi fi mereu cu el. Am decis împreună să ne acordăm o șansă și nu voi face nimic din ce va putea periclita asta.

    — Va fi bine, Conrad! Trebuie doar să te liniștești, ca să poți gândi clar. Bine? spun masându-i spatele, în timp ce el se depărtează din îmbrățișare și mă privește zâmbind, dându-mi o șuviță după ureche.

    Nu știu ce înseamnă să fii căsătorit, să fii fericit cu adevărat sau să fii apreciat pentru eforturile tale, căci în trecut am avut parte doar din jumătățile acestor emoții pe care le trăiesc în prezent. Așadar, cum ar trebui să comport? Vreau să cunosc asta, pe deplin. Și pentru început, aceasta este dorința mea de sărbători.

    — Bine! Îți mulțumesc enorm că ești aici, Cate! Chiar nu știu ce m-aș fi făcut dacă n-ai fi fost tu! spune el, cuvintele lui parcă iluminându-mi ziua aceasta de Ajun.

    Îl privesc în ochi și simt că totul e bine. În sfârșit, totul e bine între noi. Ceea ce nu poate decât să mă bucure. Căci pentru prima dată, după mult timp, am ales să-mi urmez inima și intuiția și nu regret deloc asta. Chiar deloc.

    — Mereu voi fi cu tine, Conrad! Dacă nu fizic, măcar mă vei găsi mereu aici! spun eu, atingându-i inima, mâna lui atingând-o pe a mea.

    Fără subtilități, mă trage rapid în brațele lui, capul lui așezându-se din nou pe umărul meu în timp ce-mi mângâie spatele. Ce simt acum? Entuziastm? Bucurie? Împlinire? Fericire? Habar nu am. Cert e că e ceva acolo...în pieptul meu, de mă face să zâmbesc așa de tare.

    — Vei rămâne mereu cu mine, Cate. Nu te voi lăsa să pleci niciodată, mă auzi? spune el, în timp ce eu mă simt parcă din ce în ce mai bine.

   Îmi amintesc(,) că pe vremea când eram copil, bunica mea obișnuia mereu să-mi spună asta. Zicea că dorințele se îndeplinesc de Crăciun, doar dacă sunt bună și le permit oamenilor să intre. Iar dacă atunci nu știam la ce se referă, acum o înțeleg parcă mai bine decât niciodată.

    Nu regret că i-am permit lui Conrad să „intre", așa cum nici nu regret șansa pe care i-am oferit-o și i-o ofer zi de zi. Pentru că știu. Undeva(,) acolo, în sufletul lui...chiar dacă bine ascuns, e un om bun. Un om, care știe să prețuiască și să aibă grijă de cei apropiați lui.

    Faptele noastre ne definesc(,) ca oameni și ne arată cine suntem, zi de zi și minut de minut. Noi suntem oglinda propriilor noi și învățăm să fim mai buni, tot timpul. Unora ne iese asta, altora nu. Însă asta nu ne face să fim răi, ci doar ne arată că putem fi mai buni decât ieri. Mai buni decât acum o oră. Mai buni decât acum un minut în urmă.