Contractul

Catelin

Un nou început

    

     O casă. Tot ce m-aș fi așteptat măcar ca după finalul nunții dintre mine și Conrad, a fost să mergem să ne odihnim într-o casă. 

    Însă nu. E total ieșit din comun și inerealizabil pentru Lucian-Conrad Smith și mama acestuia, despre care sunt sigură că a plănuit împreună cu el acest lucru. Adică, ca eu  și el să ne petrecem "noaptea nunții" într-un hotel. Adică o singură o cameră, un singur pat, un singur duș și colac peste pupăză, un paznic ce ne va păzi de eventualii jurnaliști pe care eu nu i-am văzut niciodată prin zonă.

    Imediat ce șoferul limuzinei negre cu care am ajuns la Pallace oprește în fața hotelului uriaș și luxuriant din față, apăs mânerul să deschid ușa însă sunt luată prin surprindere, la propriu, de umbra lui uriașă care cade peste mine, lăsândumă fără cuvinte. Cred că visez.

    — Un gentlaman adevărat, îi va deschide ușa soției sale înainte ca aceasta să o facă. Spune el, deschizând ușa.

    Îmi rotesc ochii și-mi înghit setul de înjurături pregătite pentru idiot încă de la plecarea spre hotel, apoi îmi fac loc și cobor din mașină încercând încă să păstrez aceeași aparență fericită și relaxată ca la nuntă. De aceea, când observ marea de jurnaliști de la intrarea cealaltă în hotel, simt o teamă groaznică dar și o dorință nebună de a vorbi.

    Fac un pas spre ei, mâna fiindumi rapid agățată de cineva. Iar dacă n-aș recunoaște modul sălbatic și dur cu care mi-a mai strâns mâna și înainte, atunci n-aș ști cine e. Îmi închid ochii, lăsând surplusul de aer să-mi părăsească pieptul, apoi mă-ntorc spre sursă.

    — Ai dreptate. Îi va deschide ușa, nu i-o deschide direct. Iar acum, dacă am clarificat și acest aspect dur al vieții noastre...scuze,  a vieții tale, atunci mă văd nevoită să merg înăuntru. Mi-e somn. Spun și încerc să scap de strânsoarea care îmi strânge și mai tare încheietura, aproape făcândumă să scot un icnet de durere.

    Linia fină a sprâncenelor lui se preschimbă într-una curbată și e destul de vizibil că l-am enervat. Dar ce? Eu nu sunt nervoasă? Eu nu am un suflet? Eu sunt din piatră? Cine se crede să-mi de-a mie ordine și să mă oblige să fac ce vrea el? E doar un nimeni, gata de orice pentru ca mama lui să nu i-o bage pe gât pe blonda cu care l-am văzut deja în momentul în care mi-a furat acel sărut blestemat.

    — Nu uita că ești soția mea și că trebuie să faci ce spun. În plus, o să-ți spun un secret. Nu suport capriciile, fetițo. Așa că ai mare grijă la limbaj. Spune el și aproape că mă trage după el spre intrarea îîn hotel, prin mulțimea de jurnaliști despre care crezusem că nici nu ne-au observat.

    Îl urmez tăcută însă încerc continu să scap de strânsoarea brațului său cu care îmi rănește încheietura, trecând la propriu prin mijlocul jurnaliștilor ale căror întrebări despre nuntă îmi rănesc urechile și sufletul. Degeaba îl rog, îl implor și chiar fac promisiuni să mă comport frumos după această zi, căci el nici nu mă bagă în seamă. Ba mai mult, chiar mă împinge de lângă el la recepția de unde ia cheia camerei și apoi îmi reagață încheietura târândumă la lift.

    Și iată-mă din nou captivă propriilor mele suferinți și gânduri nebune. Oricât aș încerca să scap de teama ce-mi paralizează trupul, spațiile închise făcândumă să mă sufoc, nu reușesc. E de parcă cu fiecare secundă ce trece, pereții liftului vin spre mine iar eu încerc din greu să mă focusez pe orice altceva decât pe starea de sufocare.