Contractul

Lucian

    Nebună. După întâmplarea din baie, clar am impresia că fata asta e nebună de legat. Cum să spargi ca un psihopat, oglinda din baia hotelului în care ești cazat pentru o așa zisă lună de miere?

    Casc obosit și mă ridic pe șezut, verificând ceasul de pe telefon, apoi o verific pe ea. Doarme, constat eu, ceea ce e bine. Răsuflu ușurat căci am reușit s-o fac să se culce la loc, apoi verific telefonul și observ că mai e puțin până la răsărit. Las telefonul pe noptieră și-mi las capul să cadă între perne, însă nu pot adormi. Amintirea scenei din baie, de acum câteva ore, încă îmi dă fiori reci pe șira spinării.

    Gândurile mi-s întortocheate ca hainele băgate în mașina de spălat, amintirea de azi-noapte fiind prezentă și derulându-se ca un film prost în capul meu, iar eu sunt confuz în ceea ce privește sănătatea mintală a fetei ce doarme buștean pe canapeaua din cameră. Chiar așa, de ce am lăsat-o să doarmă acolo?

    Confuz, mă ridic în șezut, din nou și apoi cobor la marginea patului, ridicându-mă în picioare și înaintez apoi încet, ca un hoț, spre ea. Trebuie să mă asigur că doarme liniștită și nu e nici o problemă. Clar, n-aș vrea să încep căsătoria asta falsă cu probleme. În plus, la cum o cunosc pe mama, sunt sigur că acasă voi dormi pe preș pentru următorii mei ani, dacă s-ar afla adevărul.

    Mă apropii de canapea și o aud scâncind ca un copil, putând să observ cum pătura este strânsă în mâinile ei mici. Ceva e ciudat cu ea. Visează. Iar după reacțiile pe care orice om le are atunci când visează ceva urât, clar nici visul ei nu e unul tocmai plăcut. De aceea mă apropii de ea, încercând să o trezesc.

    Mâna îmi este cuprinsă de a ei și strânge destul de tare încheietura lor, făcândumă să înțeleg că fata ascunde ceva mai mult decât o simplă durere fizică. E ceva ce o face atât de speriată. Însă ce? Confuz, îmi ridic mâna stânga și-i dau părul la o parte, încercând să citesc pe chipul ei inocent - acum că doarme - ceea ce ea nu îmi spune.

    — Nu pleca! murmură ea în cele din urmă, iar eu înghit în sec. M-a simțit? Off, Luce. Logic că te-a simțit. O ții de mână, îmi spune conștiința iar eu încerc să-mi sustrag mâna dintr-a ei.

    Oricât aș încerca să fac asta și nici să nu o trezesc în același timp, mi se pare a fi o muncă mult prea dificlă pentru mine sau orice alt bărbat.  De ce? Pentru că ea e mult prea hotărâtă să nu mă lase să plec, forța cu care strânge încheietura mâinii mele fiind una destul de surprinzătoare pentru mine. Și nici n-ai zice, când o vezi, că are atâta forță!

    Îmi cobor mâna de pe creștetul ei, pe mâinile noastre și reîncerc pentru o a doua oară să îmi eliberez încheietura. Însă am parte tot de un eșec total, căci ea îmi trage mâna pe partea cealaltă, întorcându-se cu fața spre spătarul canapelei și aproape forțândumă să cad peste ea. Îmi sprijin însă mâna de margine și împiedic căderea, respirând ca după un maraton de alergare.

    — Rămâi cu mine, iubitule! Te implor, nu mă părăsi! spune ea, vorbind în somn în timp ce eu devin confuz. De ce-mi vorbește așa? Unde pot pleca, oricum? Și...de când sunt eu iubitul ei? Stai, stai, stai! mă lovește inspirația ca un bumerang. Există cineva în viața ei.

    Iată deci șansa de a o cunoaște cu adevărat și a afla cine e de fapt fata asta înțepată și plină de ea, dacă până acum nu am cunoscut-o suficient. În plus, dacă e cineva în viața ei, de ce a mai acceptat să se căsătorească cu mine? 

    — Catelin, ai un iubit? spun eu, așteptândumă la orice din partea ei.

    — Da! vine răspunsul ei, menit să mă înebunească de-a binelea în aceste secunde.