Contractul

Conrad

*La media, cântă BUG Mafia -  Când Trandafirii Mor*

    O melodie dureroasă, profundă și suficient de puternică din punct de vedere emoțional, cât să miște și cea mai dură inimă. Deși unele versuri nu au nici o legătură cu povestea, refrenul e cel care te mișcă profund.

    Privesc pe fereastră, iubita mea! Sunt încă aici. Nu am plecat niciunde și nu voi pleca niciodată. Nu-ți voi lăsa mâna să cadă în întuneric, niciodată! Promit asta, spun cu voce tare, atingând gratiile din fața mea, privind-o pe fata ce zace conectată la aparate, din spatele ușii ce ne desparte.

    Holul mare și alb, pare interminabil, la fel ca și suferința mea. Te vei trezi, nu-i așa Cate? Te vei ridica din patul ăla urât și vei veni să mă cerți pentru că am intervenit în problema ta. Nu-i așa, iubito? Îmi trec mâna prin părul ciufulit și nespălat de două zile deja, mintea mea fiind mult prea ocupată să rămână aici și nu să se ocupe de alte probleme...lumești.

    Brusc, două brațe mă sustrag violent din fața salonului iubitei mele soții, ochii mei întâlnind parte din coșmarul ei, pe nume Maddox Smith, care mă privește vizibil nervos, gata să mă sugrume dac-ar putea. Deși reacția lui îmi provoacă un zâmbet plin de iornie pe interior, mă abțin cu greu să nu reacționez așa cum probabil s-ar aștepta.

    Îți datorez asta, iubito. Voi rămâne calm, în ciuda reacțiilor violente ale lumii și-mi voi păstra sângele rece, indiferent cine și ce va spune la adresa ta, a mea sau a noastră. Iar dacă e vorba despre prietenul ăsta al tău, plin de tupeu și nesimțire, cu atât mai mult.

    — Ce s-a întâmplat de ai adus-o în starea asta? spune el, nervos, fixându-mă cu privirea lui de „dur". 

    Oricât mi-ar plăcea să-i răspund cu aceeași monedă, doar stau și mă holbez în ochii lui albaștri, așteptându-i următoarea mișcare...următorul șir de întrebări și insulte, așteptându-mă la cât mai multe. Nu-l cunosc pe tip, să nu mă-nțelegeți greșit, doar că simt că are multe de spus. Viața m-a învățat că nimeni nu ți-e prieten cu adevărat, decât atunci când are nevoie cu adevărat de ceva de la tine.

    — Vorbește, la dracu, altfel știu cum să scot informațiile de la tine, băiat de bani gata, ce ești! țipă ca un maniac, provocând privirile tuturor celor ce trec prin jur să se mute spre noi, de parcă ar aștepta fiecare o reacție adversă din partea mea.

    Însă după cum am mai zis deja, nu voi reacționa. Prefer să-l las pe el să facă circ și să-și arate reala față în fața celorlalți, nu-mi voi murdări eu imaginea creată în atâția ani de zile, doar din cauza unui idiot cu gura mare cât China. Nu?

    Îi agăț tăcut mâinile, coborându-le de pe geaca neagră din piele, continuând să-l privesc într-un mod serios, însă tăcut. Calm, însă doritor să-i rup brațele care m-au agresat. Îmi scutur apoi haina, păstrând aparența de om relaxat și-mi ridic privirea în ochii lui furioși și îmbrăcați în focurile iadului.

    — A fost un accident provocat de nebunia ei de a nu asculta de nimeni. E o fată destul de încăpățânată, știi? îi spun, privindu-l direct.

    Gura lui formează un „o" destul de neatractiv, gândul că e gelos, apărut încă din prima secundă în care l-am văzut aici, dându-mi târcoale asemeni unui câine enervant de lingușitor. Însă îmi voi abține repulsia față de idiot și voi alege să cred că iubita mea știa ceva din moment ce l-a ales ca și prieten, sau l-a îndepărtat de ea din ziua în care ne-am căăstorit.