✡The Bloody Nun.✡《🥀Creppypasta&DiabolokLovers🌹》 (În Rescriere)

19

Pov. Artemis

Ochii verzi ai lui Sally, au arătat uimire și tristețe la auzul spuselor mele, trebuie să recunosc că atunci când mi-a spus, cum la afectat pe Ayato moartea mea chiar mă făcut să cred că poate nu este chiar un ticălos.

Sally: Dar cum este posibil să fi, tu acea fată ? Numele ei este...

Eu: Yui a fost numele, pe care acel bărbat mila dat când ma găsint. ...În vechia limbă japoneză, Yui înseamnă "Lumina lunii,,. Bănuiesc că motivul pentru care mi-a dat acest, nume a fost pielea mea albă, și părul care părea argintiu în lumina lunii.

Sally: Mh... Cum era viața ta, până să vi la conac ?

Eu: A fost una normală, până când mi-am descoperit abilitatea de a controla sângele, însă nu am spus nimănui despre ea. ...nu vroiam să fiu considerată, un monstru! ...Așa că am ținut o secret, nici măcar tatălui meu adoptiv nu i am spus, ...n-am mai ținut legătura cu el de când am venit aici.

Sally: El cum era ?

Eu: Este un om bun, care mi-a oferit un adăpot deasupra capului, iubire și o familie. ...dar am încetat să îl mai consider așa, după un timp petrecut în acel conac blestemat! ...pur și simplu ...el pur și simplu ma uitat în acel loc, nici măcar nu a încercat să ia legătura cu mine! ...ma aruncat aici ca pe un nimic, lăsândumă să mor! Iar pentru asta nu îl voi ierta ...acel om nu este și nu va fi niciodată tatăl meu! Slenderman este!

Cu acele cuvinte rostite am încheiat discuția, și ne-am continoat drumul spre casă. După ce termin de mâncat merg înapoi în pădure, chiar dacă nu este noapte asta nu înseamnă că nu pot vâna ceva. După ceva timp, nu am dat de nicio victimă, dar ajunsesem până la lacul de lângă conacul băieților. În locul ăsta am o amintire cu Ayato, în noaptea în care mi-a spus că inima, sufletul și trupul meu, sunt ale lui. Aproape că ne și sărutam dacă Laito și Kanato, nu își făceau apariția. Până la urmă sunt trezită din gânduri de o voce cunoscută.

Ayato: Tu ce faci aici ?

Mă întorc și îl văd pe Ayato stând la câțiva metri distanță de mine, mă uit atent la ei și văd că privirea lui, nu mai era una arogantă și superioara. Era una înspăimântată, și terifiată chiar nu m-am imaginat că Ayato m-ar privi cu teamă, dar după ce sa întâmplat acum câteva zile, nici nu mă mir.

Ayato: De ce ești aici ? Te rog nu îmi spune, că nici la lac nu pot veni!

Eu: Stai calm! Regula asta se aplică doar la baltă, ieșisem să mă plimb și am ajuns până aici. De data asta nu te mai rănesc, asta dacă promiți să îți ți colții acasă! (Serioasă)

Ayato: Sunt cuminte! Jur. (Puțin speriat)

E uite o versiune a lui pe care doar am visato, și trebuie să recunosc că este destul de plăcut ca de data asta lui să îi fie frică de mine, chiar este simpatic cu acea privire speriată, dacă și figura mea speriată îi creia și lui acest sentiment, atunci înțeleg de ce mă speria mai mereu.