🚫MOMENTAN RESCRIU POVESTEA🚫
Viața lui Yui, părea un adevărat coșmar în conacul fraților Sakamaki, fiind tratată de aceștea de parcă ar fi un simplu obiect. Dar totul se schimbă într-o seară în care decide să fugă în pădure întâlnind-ul pe Slenderm...
Tata: Artemis, trebuie să recunosc că sunt dezamăgit, chiar nu mă așteptam la acest lucru din partea ta.
Eu: Știu tată, promit că nu se va mai întâmpla.
Tata: Dar îmi poți explica de ce ai ezitat ? Înainte nu îți păsa de victimă, și acum aproape că scăpase.
Eu: Tată chiar îmi pare foarte rău! Dar când am văzut-o pe acea fată cum tremura și plângea, ...mi-a adus aminte de mine când locuiam cu băieții.
Tata: Înțeleg. Dar ști că nu putem lăsa pe nimeni în vață, nu putem să riscăm Artemis!
Eu: Știu tată, promit că nu voi mai ezita de acum.
Tata: Bun, poți pleca.
Dau din cap afirmativ, și ies tăcută din biroul tatei. Dar n-am să las lucrurile așa! Motivul pentru care am ezitat să o omor pe acea fată, a fost Ayato! Când m-am uitat la ea, ma adus aminte de mine când mă imploram de el, să mă lase în place! Dar e timpul să simtă și el durerea!
Pov. Ayato
Shu: Tu unde de duci ?
Eu: Ce îți pasă!
Laito: Ayato!
Eu: Pff! Mă duc la lac, mă întorc până la cină. (Iese pe ușă)
Ajuns la lac, mă așez lângă același stejar și încep să desenez. Dar de această dată, mi-am desenat micul înger din rai.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Brusc simt cum amețesc, cad jos și tot ce văd este negru. Când îmi deschid ochii, eram legat de un zit de piatra cu lanțuri la mâinii și picioare! Am început să mă zbat sperând că le voi putea rupe dar în zadar!
Artemis: Nu te mai obosi, acele lanțuri sunt făcute din argint și plumb, nu le vei putea rupe. (Iese din umbre)
Eu: Tu mai adus aici! Să nu îi spui că ai făcut asta, pentru a profita de mine. (Zâmbet pervers)
Artemis se înroșește la față, și se apropie de mine dândumi o palmă puternică!
Artemis: Ai avut o șansă la lac, dar n-ai propitat de ea. Dar nu îți face griji, ne vom distra mult noi doi, ...însă cred că eu mă voi dustra cel mai mult! (Râs psihopat)
Ochii lui Artemis au început să străluciască, asemenii unii demon! În mâna dreaptă îi apare un bici, și începe să mă lovească puternic cu el! Dar durerea provocată de acel bicii, era una anormal de mare, iar rănile provocate de el era adânci!
Artemis: Oh, văd că biciul primit de la Lucifer, chiar provoacă răni grave.
Asta explică durerea enormă provocată de el. Însă mă abțin din răsputeri să nu scot nici un sunet, nu vreu să îi dau satisfacție! Totuși se oprește când, observă că aproape am leșinat, și se apropie de uiechia mea cu în zâmbet psihopat pe fată.
Artemis: Sper că te-ai distrat, ...fincă ne vom distra așa mereu. Acum fă te confortabil în noua ta casă, mă voi întoarce la tine mai târziu, acum am câteva treburi de terminat.
Artemis se transformă în umbră și părăsește, încăperea lăsândumă singur plin de răni care sângerează.
