MANIAC

Capitolul 4

   Undeva între tortură și distracție

      Toate fetele știu că băieții înalți, cu vocea            groasă și părul dezordonat,
                           sunt atractivi.

     E deja trei dimineața când ajung în fața camerei de cămin și tot ce vreau să fac e să mă dezbrac și să mă arunc în pat. Nici nu mai contează dacă am sau nu pijamalele pe mine. Când încerc să o deschid și realizez că Lilith nu a ajuns, îmi aduc aminte că are cheile la ea. Mă fâțâi pe loc neavând stare și mă așez pe scară rezemându-mă de perete. Aștept primele douăzeci de minute, dar deja încep să-mi pierd răbdarea și să-mi pun întrebări. Mă opresc din învârtit telefonul și îi scriu lui Caleb.

„Cât mai aveți ? N-am cheia de la
cameră."

Imediat primesc înapoi mesajul, iar fața îmi pică atunci când deblochez telefonul. Simt cum fierb de nervi.

„Nu ajungem până dimineață."

Minunat.
Mă simt ridicol de prost că am avut încredere să las cheia la ea. Când ne-am mutat aveam două, dar una din ele s-a pierdut, însă nu era o problemă din moment ce ne descurcam și cu una singură. Îmi las capul în palme încercând să găsesc o soluție. Nu mă așteptam să fiu abandonată chiar așa, în mijlocul nopții, pe afară.

        „Și eu ce să fac ? Trebuie să îmi          deschidă cineva."

Aș putea lua cheia de rezervă de la administrator, dar la naiba, e târziu și n-am de gând să deranjez bietul om pentru mine. Mă ridic și cobor pe scări târșindu-mi picioarele și ies pe casa scării așteptând să văd mașina lui Caleb. Când îmi dau seama că a trecut suficient timp de la ultimul mesaj, iar eu nu am primit niciun semn înapoi, ies în parcare și o iau spre căminul băieților știind că e un singur loc unde pot să dorm în noaptea asta. Doar că acel cineva e posibil să-mi trântească ușa drept în față dându-mă dracului. Când ajung, cu tot cu demnitate bat de câteva ori până când aud pași greoi venind înspre mine și încep să mă pregătesc pentru o posibilă luptă de dominare.

— De ce dracu' bați așa, începe când întredeschide ușa, dar la vederea mea își mijește ochi. Nu dormi aici.

Bag piciorul în deschizătură înainte de a o închide și mă dau într-o parte. Nu văd nimic înăuntru pentru că e beznă și probabil că l-am trezit.

— Îmi cer scuze că te-am trezit din somnul de frumusețe, prințesă, dar Caleb mi-a răpit colega de cameră și n-am cu ce să intru.

Stă câteva secunde după care izbucnește în râs. Sunetul se aude cu ecou în liniștea de pe hol.

— Nț, nț, mă dezaprobă din cap. Răutate ce ești.

— Ai de gând să mă lași înăuntru ?

Ignor că mi-a spus din nou răutate pentru că el e singurul meu ajutor în momentul ăsta. Poate voi încerca să nu fiu o durere în fund, deși mi-ar face o plăcere sadică. Se dă din ușă deschizând-o mai tare și când dau să intru, dispusă să mormăi un mulțumesc, brațul lui se sprijină de toc blocându-mi drumul. Nu poartă tricou pe el și mi-e greu să îi fac față când e pe jumătate dezbrăcat. Nici nu îndrăznesc să privesc mai jos de abdomen. Capul lui stă înclinat într-o parte, iar în ochii lui pot să citesc clar că am intrat într-o gaură de iad. De bunăvoie.

— Va trebui să-mi răspunzi la o întrebare.

     Înghit în sec.
     Mă simt ca și încolțită.
     Fața lui se apropie și mai tare de a mea, iar eu dau din cap acceptând târgul dacă asta înseamnă că nu voi dormi pe scări.