MANIAC

Capitolul 43

Taci copil mic, nu plânge

Toate fetele știu că sunt precum apa. Suficient de puternice pentru a te îneca și îndeajuns de moale pentru a te salva.
Ele sunt apă.

Cu siguranță nu a fost una dintre cele mai bune săptămâni ale semestrului. Măcar s-a terminat și pot răsufla ușurată pentru că nu știu cum aș fi reușit să mai fiu matinală în condițiile în care nu sunt o persoană energică în primele ore ale dimineții. Am profitat din plin de zilele de weekend ca să-mi încarc bateriile și am dormit până ce au început să mă doară oasele de la prea mult stat în pat.

- Scuze, mormăi lovindu-mă de un copil care merge de parcă e un pinguin.

Maică-sa la burdușit cu haine, nu glumă. Iar eu port doar un maiou și o bluză de trening pe deasupra. Mă opresc în fața lor gâfâind și inhalând aerul rece și binecuvântat în plămâni. E așa de frig că îmi ies aburi pe gură când respir, dar nu-l simt probabil din cauza transpirației și a adrenalinei.
Sunt încinsă rău.

- Ești studentă aici?

Face un semn scurt peste umărul meu spre campus, care e la aproape doi kilometri de aici. Arunc privire la ceasul electronic de pe încheietură. Am depăsit limita impusă pentru dimineața asta, la naiba. Mă clatin de pe un picior pe celălalt ca să păstrez temperatura corpului.

- Da, răspund puțin sceptică.

Femeia îmi zâmbește apucându-și copilul de umeri care se tot bățâie pe la picioarele ei într-o geacă albă de fâș. Abia de i se mai vede fața din cauza fularului și căciulii mult prea lăsată pe frunte.

- Grozav, îmi poți spune unde găsesc cantina?

Inspir din nou adânc simțindu-mă ca după o gură mare și delicioasă din cafeaua mea preferată după o săptămână de abstinență.

- E cam departe de aici, dar mergeți tot înainte până ajungeți la universitate și intrați în zona special amenajată.

Îmi mulțumește și mă răsucesc pe loc luând-o la pas alergător după ea, pe unde am venit. Cafeaua aia la care m-am gândit mai devreme îmi dă un plus de energie ca să alerg înapoi pentru a-mi cumpăra una cât mai repede. Deja îi pot simți gustul pe cerul gurii. E o alegere înțeleaptă să alergi duminca pe toată suprafața campusului universitar pentru că străzile sunt aproape goale și nu e nicio persoană enervantă de care să te lovești. Mi-am petrecut ultima săptămână mâncând orice în afară de mâncare gătită la cantină, care e proaspătă - doar în ziua respectivă. Asta e de la sine înțeles, oricum nu o mai mănâncă nimeni a doua zi. Știu că nu a fost idee prea bună să bag în mine ciocolată la miezul nopții și să mănânc croissante cu unt la prânz, dar m-a ajutat să pun un kilogram jumate pe mine, ceea ce nu mă așteptam să se întâmple având în vedere metabolismul meu rapid. Însă apetitul pentru orice e dulce mi-a crescut instant de când am început să mă antrenez la sală și să alerg zilnic. Oricum e în avantajul meu să îmi petrec cât mai mult timp făcând ceva productiv.
Altceva decât să dau nas în nas cu noul iubit al colegei mele țicnite de cameră.

***

Și chiar când credeam că nimic nu mă poate opri din a-mi deschide gura și de a-i striga în față ce proastă e, s-a întâmplat asta: