MANIAC

Capitolul 46

Respectă-i pe toți, ai încredere în puțini.

Toate fetele știu că nașterea este al doilea cel mai dureros lucru pe care îl poate un om experimenta.
Primul este să fie ars de viu.

Mi-am luat o salată Cobb.
Înfig furculița în toate ingredientele până ce arată precum o frigăruie. Salată verde, brânză, roșii, șuncă de pui, bacon prăjit și avocado cu ou fiert. Îmi cobor privirea spre șosetele mele roz cu buline în timp ce îl împung pe Micah în șold cu degetul mare. E prea concentrat să deseneze Dumnezeu știe ce ca să simtă atingerea. Face asta de când și-a terminat puiul Buffalo pentru care am stat jumătate de oră la coadă.
A venit la pachet cu un sos făcut din lapte cu unt, ceapă și alte mirodenii care miros ca un câmp de floricele. Sunt conștientă că apetitul unui bărbat e dublu față de al unei femei, dar nimeni nu a zis nimic despre kilogramele în plus care parcă nici s-ar depune pe el. Pe lângă porția de mâncare și-a luat și o bucată de plăcintă cu mere în stil tradițional, fără alte creme și umpluturi. Simplă, așa cum o făcea bunică-mea acum vreo doișpe' ani.
Stă tolănit cu picioarele lungite pe scaunul meu legănându-și unul din ele în mod constant și tind să cred că e un tic de care nu e conștient. Trăsăturile îi sunt relaxate și mă bucur că se simte în largul lui petrecându-și timpul cu mine. Mă sprijin mai departe cu spatele de portieră și las salată neterminată pe bord.

- Ce desenezi acolo?

- Pe tine.

Mă ridic curioasă în fund, iar el întoarce bucata albă de hârtie cu fața spre mine. Îmi arcuiesc spranceana amuzată în timp ce îmi ridic privirea.
A uitat să menționeze că mă desenează goală. O întoarce din nou către el mânuind creionul între degete.

- Când termini mi-o dai mie?

Mustăcește nemulțumit.

- E doar o mâzgăleală. O pot reface mult mai bine. Vreau să fie autentic. Se oprește și mă privește pe sub sprâncene. Real.

Dacă pentru el aia e o mâzgăleală, atunci pentru mine e un tablou semnat Vincent van Gogh.

- Te rog, nu-i fă și sfârcuri, râd leneș întinzâdu-mă spre el.

Se lasă pe spate ferindu-se de mine.

- Știu că ai piele de bebeluși, dar dacă vreau să fie pe bune trebuie să adaug și niște detalii.

Îi smulg hârtia din mână și îl împing cu cotul ținându-l la distanță. A hașurat cu vârful creionului zona inghinală, apoi și-a trecut degetul peste semnele lăsate pentru a da efectul de umbră.

- L-ai stricat! Oftez teatral. Mie chiar îmi plăcea ăsta.

Îi lipesc hârtia de față, iar el o lasă să cadă între noi privindu-mă cu o expresie de neclintit.

- Tuturor ne crește păr, Maeve.

Micah nu s-a născut cu acea latură pe care noi, restul oamenilor o avem: rușinea. Mă prinde de mijloc și dintr-o mișcare mă saltă din loc. Îmi sprijin genunchi pe marginea scaunului celălalt trecându-mi picioarele pe de-o parte și alta corpului său. Mă așează în fund la el în poală și-mi dau părul după urechi atunci când încep să mă încurc cu mâinile în el.
Îmi prinde obrajii cu palmele.

- Știi că te-aș apăra de orice amenințare, da?

Mișc din cap.

- Atunci am nevoie de monitor pentru bebeluși ca să mă auzi când țip după ajutor, râd.