MANIAC

Capitolul 38

Afaceri răutăcioase

Toate fetele știu că uneori sarcasmul agresiv îți acoperă sentimentele reale.

Îmi trag centura simțindu-mă a naibii de stânjenită. Mi-a spus că e îndrăgostit de mine și știu cât de inferiori trebuie să se simtă băieții atunci când sunt puși în fața faptului-și mai ales a posibilității de a fi respinși.
Iar eu am vomitat.

- Ești mai bine?

Dau din cap și mă strâmb le vederea platoului rămas pe bord.

- Mai bine ai lua aia de acolo.

Îl pune la loc în spate, peste haina de pe banchetă și ambalează motorul, dar nu părăsește locul. Își drege glasul, iar chipul lui arată mai stânjenit ca al meu.

- Crezi că a fost prea mult?

El mereu e prea mult.

- Să nu îți treacă prin cap vreo clipă că voi retrage ce am spus. Nu regret nimic.

- Sunt atrasă de tine, recunosc. Mult. Nu m-am mai simțit atât de conectată fizic cu cineva până acum. Dar sunt nesigură.

Zâmbește.

- Nu-mi place instabilitatea asta, zic.

- Deci ca să înțeleg, privește în oglinda retrovizorie, am totuși o șansă cu tine?

Îmi dau ochii peste cap.

- N-am spus că ai.

- N-ai spus nici că nu.

Mă răsucesc prinzându-mă cu o mână de marginea scaunului.

- Încep să cred că tu auzi numai ce îți place.

Mașina iese pe șosea și după ce îndreaptă volanul demarează schimbând vitezele atât de repede că ochilor mei le e greu să se adapteze la mișcările lui atât de fluente.

- Sunt optimist.

- Cred că se numește înfâmgare.

Se strâmbă în timp ce privește drept înainte.

- Numește-o cum vrei. Asta nu mă face mai puțin atractiv.

Problema e că îl face prea atractiv. Dar nu o să îi spun asta și lui. Unele lucruri mai bine le păstrezi pentru tine și aici vorbim de Micah, băiatul care pare să mănânce ego la micul dejun în loc de mâncare. Gândul ăsta îmi amintește de bucata de tort pe care am devorat-o mai devreme și pe care am vomitat-o. Cu toate astea încă îmi e foame și faptul că stomacul a rămas din nou gol și se revoltă suficient de tare încât să se asigure că s-a făcut auzit. Îl privesc cu coada ochiului pe brunet.

- Îm, cred că ți-e foame.

- Eu una nu aș forța treaba, spun și îmi frec stomacul. Ai o gumă?

Deschid torpedoul, dar el întinde mâna și aproape că îl trântește la loc peste degetele mele. Mă retrag în scaun cu inima până în gât.

- Era să-mi prinzi degetele!

- Nu am gumă acolo, vorbește cu calm și își retrage mâna.

Sunt destul de sigură că ascunde ceva interesant în locul ăla dacă eu n-am voie să umblu prin el.

- De ce nu mă lași să mă uit? Ai o rezervă de prezervative ascunsă și nu vrei să văd?