MANIAC

Micah (scenă bonus)

Telefon de rezervă?
Cu siguranță nu puteam să fiu mai idiot de atât, dar ea mă privea de parcă i-aș fi dat un tort cu ciocolată și i-aș fi spus că e tot numai al ei.
— Cum stai cu vânătăile?
Privirea i se pierduse undeva în negura nopții. Uram să o văd cu vânătăi pe corp fiind conștient că erau dovezile traumelor prin care trecuse. Îmi aminteau că eu nu fusesem în stare să o protejez.
Niciodată nu am pus problema așa.
Niciodată nu mă simțisem mai inutil.
— Se vindecă.
Vocea ei era blândă, de parcă nu ar fi fost mare lucru, dar eram convins că dureau ca naiba. Mi-am plimbat ochii pe ea încercând să-mi dau seama dacă o afectau antrenamentele. Nu cântărea prea mult, dar măcar compensa prin înălțime. Al dracului să fiu dacă nu-mi ajunge până la bărbie.
— De ce faci toate chestiile astea pentru mine?
Nonșalanța cu care mă întrebase mă făcea să-mi fie greu s-o citesc, dar eram destul de bun la asta. Așa că mda, puteam. De asemenea, puteam să fac și alte lucruri. Multe alte lucruri. Eram bun cam în tot ce îmi propuneam.
— Nu te plac prea tare, dar asta nu înseamnă că vreau să mori.
Vântul mi-a suflat bretonul peste ochi, iar câteva fire mi-au înțepat pielea pleoapelor.
— Mă intrigi.
Mă întrebam ce anume găsea interesant la mine. Voiam să știu ce îi plăcea. Mi-am trecut limba peste buză amintindu-mi că dimineața aceea fusese mai bună decât ultimele săptămâni.
— Nu sunt așa de interesant.
Reacției pe care o avusese când ieșisem din duș îmi dăduse energie cât pentru toată ziua. Sigur făcusem impresie bună.
— În general, oamenii neinteresanți nu ar trebui să spună asta.
Buzele i se mișcau mereu cu repeziciune atunci când vorbea. Încă le mai simțeam gustul la amintirea sărutului. Nu regretam absolut nimic. Poate doar faptul că aș fi vrut să-i arăt că pot mai mult decât s-o iau și să-i asalt gura cu a mea.
Ar fi trebuit să mai exersăm.
— Ce încerci atât de mult să ascunzi?
Am spus primul lucru care mi-a venit în cap.
— Dacă ți-aș spune despre întunericul din mine, Maeve, mă vei privi ca și cum aș fi soarele.
Cred că citisem asta undeva și mi se păruse un moment bun s-o spun. Distanța dintre noi era mică așa că am făcut-o să dispară complet când m-am lipit de ea. S-a clătinat în urma impactului. Am zâmbit și fir-ar, chiar mă amuzau reacțiile pe care le avea. Mi-am coborât mâna pe șoldul ei urmărindu-i privirea ca un nemernic ce eram. Nu puteam să nu mă bucur când vedeam cât o afecta o simplă atingere.
Am strecurat o hârtiuță în buzunarul de la spatele pantalonilor după care m-am retras. Nu voiam s-o fac să se simtă incomod, totuși. Aș fi putut să i-o dau în mână, dar al dracului să fiu dacă nu-mi făcuse plăcere să o ating. Arăta trăsnită. I-am făcut cu ochiul și am luat-o pe jos până la cămin. Se descurcă binișor la antrenamente, dar dacă ar fi avut loc o confruntare reală, micuța Maeve ar fi fost pusă la pământ numaidecât.
M-am oprit și am înjurat în barbă. Zâmbetul mi s-a șters. Mi-am masat pieptul cu palma. O iubeam. O iubeam al dracului de mult și nu știam cum să mă apropii și mai mult de ea. Îmi doream să fiu eu cel pe care îl considera omul ei de bază. Voiam ca pe mine să mă sune atunci când se simțea nesigură sau speriată, nu pe Caleb. Voiam să se îndrăgostească de mine.
Am ajuns în cameră cu o mare și enervantă durere în piept, dar am știut că urma să-mi treacă repede când l-am găsit pe Caleb în pat arătând de parcă nu ar mai fi avut o femeie de o lună.
— Ce seară frumoasă pentru învățat, nu?
Omul nu reacționase până acum impulsiv, dar când și-a trântit lucrurile peste tot făcând mizerie și dezordine, am simțit că mă sufoc.
— Maeve e la cămin?
Mi-am deschis pumnii relaxându-mi degetele. Senzația de anxietate a devenit intensă, dar trebuia să rezist impulsului de a mă apuca să strâng totul. Puteam să fac asta mai târziu, când el nu ar mai fi fost aici.
Am căutat prin frigider după o doză de Cola light.
— Acolo am lăsat-o.
Din câte știam de la ea, Caleb era un laș care nu era capabil să-și recunoască sentimentele. O evitase în ultima vreme, iar asta putea să însemne două lucruri la un bărbat. Ori i se aprinseseră călcâiele după ea și se speriase, ori încerca să o respingă prin tăcere. Aș fi mers pe prima variantă.
Mi-am masat din nou pieptul. Găsisem doza între niște mâncare chinezească și un ștrudel care arăta de parcă ar fi urmat să prindă viață. M-am îndreptat de spate.
— Îți sugerez să muți mortăciunea aia din frigider dacă vrei să mai putem ține ceva acolo vreodată.
— Maeve e drăguță, nu?
M-am aplecat după cele două cărți împrăștiate la picioare. Se ridicase din pat schimbându-și tricoul pe care îl purta deja de trei zile. A apucat altul care zăcea la capătul patului tot de trei zile. Gândurile obsesive îmi amplificau neliniștea. Mă simțeam presat să restabilesc ordinea pentru a mă putea afla în continuare în control.
— Presupun, am răspuns.
— Ești atras de ea?
S-a uitat la mine de parcă ar fi vrut să-mi dea o mamă de bătaie—și mi-ar fi prins bine să mă încălzesc un pic. Am meditat un moment înainte să răspund.
— Are tot ce-i trebuie, nu?
Inteligență, simțul umorului, personalitate și determinare. Asculta muzică bună și era enervant de frumoasă. Da, femeia avea tot ce îi trebuia ca să te facă să-ți pierzi capul după ea. M-am pomenit zâmbind involuntar. Amintirea felului în care, în timpul antrenamentului, părțile interesante ale corpului ni se potriveau mi-a fulgerat prin minte.
— Maeve nu e ca toate fetele.
Bineînțeles că nu. Ăsta era și unul din motivele pentru care îmi trezise interesul.
— Iar dacă ai intenții prostești, ca cel mai bun prieten al ei mă simt nevoit să o protejez.
Am ridicat din bărbie mijindu-mi ochii la el. Am inspirat pe nas. Mă simțeam atacat. De parcă aș fi reprezentat o amenințare, ceea ce era de-a dreptul stupid dacă te gândeai puțin. Femeia nu reușea să mă suporte nici măcar o oră întreagă și era în limbă după Caleb de când erau colegi în liceu. Eram orice, numai amenințare nu.
Am desfăcut doza. După ce am luat prima gură, m-am uitat la el. Părea cam roșu la față.
— Sper că ești conștient că mi-ar tăia coaiele dacă aș pune un deget pe ea. Nu sunt atât de nebun.
Numai eu știam cât de greu îmi fusese astăzi să nu o trag în baia universității și s-o aduc pe culmile extazului. Chiar acolo. Într-o toaletă de doi pe patru. I-aș fi astupat gura aia nesuferită și m-aș fi adâncit în ea până s-ar fi făcut scrum. Și aș fi fost fericit. Dar nu, cu Maeve nu era simplu. Nu avea nevoie de sex inutil pentru a simți că deține controlul. Iar eu simțeam lucruri pe care oamenii normali nu ar fi trebuit să le simtă. Îmi doream mai mult.
Caleb s-a apropiat privindu-mă de parcă i-aș fi dat un aspirator și l-aș fi pus să curețe camera.
— Sunt convins. E grozavă. Dar îi aduci probleme și dacă te respinge e pentru că nu te vrea în viața ei. Așa că termin-o și găsește pe altcineva cu care să te distrezi.
Maeve mă respingea întocmai pentru că o enerva ideea că ar fi putut fi atrasă de mine. Atracția fizică o speria. Cred că o zguduisem rău. Numai gândul ăsta îmi...
Maeve avea o influență foarte puternică asupra mea. Am dus doza de Cola la gură.
— Nu pentru mine ar trebui să-ți faci griji. Iubita ta e expertă în a-i manipula pe ceilalți să facă ce vrea ea. Vă câștigă simpatia și apoi vă face să vă simțiți vinovați ori rușinați. Te-ai gândit că, nu știu, mi-am dat ochii peste cap, poate e psihopată?
Mi-am scuturat încheietura.
— Știi tu, oameni incapabili de a se implica emoțional, care nu prezintă empatie și nici mustrări de conștiință.
S-a uitat la mine de parcă aș fi tras ceva pe nas. Și-a strâns brațele cruciș peste piept.
— Sugerezi cumva că Lilith are de aface cu atacurile lui Maeve?
Am găsit data expirării pe fundul dozei.
— Exact asta fac.
Am vrut să trec pe lângă el, dar mi-a blocat drumul împingându-mă în piept. Mi-am coborât privirea. Se poate să fi atins un punct sensibil.
— Maeve deja e ținta unui nebun și dracu' știe cine se joacă așa cu ea. Tu nu faci decât să atragi atenția. Renunță, sunt sigur că nu e ea singura ta opțiune.
Am înclinat din cap și deși am încercat să-mi reprim zâmbetul, n-am reușit. Fir-ar să fiu, chiar avusesem dreptate cu prima variantă. Caleb era îndrăgostit de Maeve, dar mintea i se mișca prea lent ca să observe asta.
— Ești gelos, Caleb?
A strâns din buze.
— Pentru că protecția asta obsesivă a ta îmi miroase mai mult a gelozie, ce zici?
L-am lovit ușor cu doza în piept și am mai luat încă o gură înainte de a o arunca în coșul de lângă pat. Studiam un opțional de psihologie și tocmai ajunsesem la cursul despre șantajul emoțional.
Nu-i așa că facultatea era palpitantă?
— Și nu încerca să minți pentru că am văzut Lie to me și Criminal Minds.
Am luat geanta sport de jos în timp ce îl ocoleam. Trebuia să merg la sală să lovesc puțin sacul de box. Altfel mi-aș fi pierdut mințile gândindu-mă la toată mizeria din cameră. Și la Maeve.
— Apropo, mi-am întors capul spre el, încruntat. Maeve face mișto de mine sau chiar nu a văzut niciun episod?
S-a uitat la mine de parcă aș fi vorbit altă limbă. Oamenii ăștia chiar nu urmăreau seriale sau aveam eu prea mult timp liber?
A clătinat din cap.
— Apreciez că o înveți să se bată, dar nu o va ajuta. Maeve are nevoie de siguranță, nu de autoapărare. E în pericol și trebuie ajutată, dar nu vrea să înțeleagă. Nu știu ce i-ai spus, dar fa-o să-și deschidă ochii înainte să fie prea târziu. Pe mine nu mă mai ascultă.
Am rămas pe loc începând să mă îndoiesc de puterea mea de a o proteja pe Maeve.