MANIAC

Capitolul 22

Hartă spre neputință

Toate fetele știu că el e un risc. Un mister.
Și totodată cel mai sigur lucru pe care l-au
cunoscut vreodată.

Lilith se uită la mine și parcă îi aud vocea în capul meu spunându-mi „ți-am spus eu", iar Micah mă privește ca și cum ar încerca să-și arunce farmecele asupra mea.
Farmece la care a uitat că sunt imună.
Îi arunc o privire urâtă.

- Credeam că tu nu iei masa cu noi.

- Credeam că o să fim patru. Acum mă simt în plus.

Se simte în plus.
Îmi trec mâna prin păr, iar Lilith ridică din umeri. Ea l-a făcut să vină, ea să-l facă să plece. Nu am de gând să vorbesc despre Caleb cu Micah de față. Scot telefonul când ochii brunetului urmăresc fundul unei chelnerițe îmbrăcată în blugi albi și îi tastez blondei cuvânt cu cuvânt ce cred despre nesimțitul ăsta. O mână îmi smulge telefonul.

- Ce urât, spune cu ochii în telefon. Ești o prietenă rea, Maeve.

Strâng din buze și îmi iau telefonul înapoi când el se întinde spre mine cu același zâmbet enervant pe buze. Zâmbetul ăla nu își ia niciodată concediu?

- Mă plictisesc.

- Atunci pleacă.

Îi spun, iar el se ridică în picioare scoțându-și portofelul mic și negru de la spate lăsând două baconote pe masă.

- Haide.

Îmi întorc capul când trece pe lângă scaunul meu.

- Unde? Nu merg cu tine nicăieri.

- Vreau să îți arăt ceva.

Sprâncenele mi de ridică de curiozitate și mă întorc spre Lilith căutând un răspuns la ea. În schimb, ea își rotește ochii și își aruncă părul peste umăr.

- Nu o să te sechestrez în portbagaj. Voi rezista tentației, mă privește fix apoi se uită la blondă. Dar nu promit nimic, așa suntem noi criminalii.

Chelnerul care ne-a adus comanda la masă mai devreme, trece pe lângă Micah făcând ochii mari și pe mine aproape că mă bufnește râsul. Mă ridic trăgând ușor de fustă în jos pentru că e prea strâmtă și se ridică numaidecât pe șolduri când stau jos. Îmi iau geanta școlară pe umăr.

- Ne auzim mai târziu, îi spun colegei mele de cameră și îl urmez pe Micah afară.

- Acum ar trebui să te lovesc sau să aștept până urcăm în mașină?

Bate cu degetele în bărbie, iar eu îmi încrucișez brațele la piept.

- Am prins ideea, ți-am rănit sentimentele. Acum spune-mi unde mergem.

- Urcă și o să vezi, zâmbește și îmi deschide portiera.

- Poate că nu ești tu un criminal, dar tot nu am încredere în tine.

- Avansăm. Foarte drăguț.

Mă strâmb și mă sui în mașină apoi îmi pun centura și îmi aranjez părul în oglinda retrovizorie. Dacă încearcă să mă facă să mă simt prost pentru că îl judec, nu o să funcționeze fiindcă îmi place să-mi pun siguranța pe primul loc înainte de toate. Știu că nu pare că acord importanță, dar pe lângă asta sunt și o fire impulsivă și mă iau întotdeauna după primul instinct. Își trece degetele prin păr înainte de a se urca în mașină. După ce își ocupă locul, dă în marșarier și iese rapid, cu mișcări lejere din parcare.
Mă foiesc în scaun și mă așez picior peste picior. În momentul ăsta picioarele mele descoperite sunt mai interesante decât șoferul de pe cealaltă bandă care încearcă să îi taie fața lui Micah. Îmi pun mâinile în poală, iar el își mută privirea cu un rânjet nerușinat în colțul gurii. Recunosc că e atrăgător când face asta, dar tot același nemernic care mă enervează rămâne. Își întinde degetele spre player și atinge o săgeată verde, apoi Adrenaline de la Shinedown răsună în mașină.