MANIAC

Micah (scenă bonus 2)

    Strângeam marginea chiuvetei cu degetele atât de tare încât pielea se albise și începuse să doară. Mi-am ridicat privirea fixându-mi reflexia în oglindă. Am urmărit câteva secunde tăcute cum umbrele dureroase ale trecutului continuau să îmi bântuie fiecare colț al chipului, de parcă aș fi fost amintirea vie a acestuia. Eram cauza. Atât timp cât încă existam, ele n-aveau să dispară niciodată.
    Am inspirat adânc și la naiba, am simțit cum urma să cedez. Trei secunde mai târziu, am azvârlit brațul în sticlă. Cioburile s-au adunat grămadă în chiuvetă în timp ce sunetul ascuțit continua să-mi răsune în urechi. Mi-am retras mâna masându-mi cu cealaltă nodurile degetelor acoperite de materialul mănușii. Mi-am dat părul pe spate și mi-am masat pieptul mulțumit că nu-mi mai puteam vedea imaginea în reflexie.
Sportul fusese dintotdeauna o scăpare. Cu cât eram mai epuizat fizic, cu atât simțeam că pot rămâne stabil fără a pierde controlul asupra mea.
   Dar nu și astăzi când ușile sălii de forță aveau lacătul ăla nenorocit pus.
— Noapte bună!
Mi-am întors capul spre ușă la auzul tonului vesel. M-am apropiat. Același glas plăcut concura cu cele mai întunecate gânduri ale mele, dar de data asta voiam să mă pierd. Am strâns din dinți conștient că brațele încă îmi erau încordate și am încercat să mă liniștesc. E doar în mintea mea. Acțiunile tatălui meu nu mă puteau urmări pentru tot restul vieții mele.
    Am închis ochii sprijinindu-mă de ușă și am înjurat în barbă. Nu puteam continua să mă bazez pe un sport pentru a-mi educa mintea. Trebuia să învăț să fac asta de unul singur. Fără psihiatru. Fără pastile. Fără a-mi provoca durere fizică.
    M-am îndreptat de spate strângând din pumni. I-am desfăcut mișcându-mi degetele apoi le-am strâns din nou făcându-le căuș. Puteam să aud cum tocurile ei trosneau de-a lungul coridorului și nu am reușit să rezist tentației de a arunca o privire. Am scos capul afară și m-am rezemat de cadru. Era înaltă, la dracu'. Eram destul de sigur că-mi ajungea până la bărbie. Pășea apăsat, mereu încrezătoare și sigură pe ea. Privirea mi-a coborât pe trupul ei. Am făcut o grimasă observând cât de subțire era îmbrăcămintea de pe ea. Vântul de afară nu o va încânta prea tare.
    Și-a întors capul ca să arunce o privire peste umăr apoi s-a oprit. Nu mă putea vedea de aici, dar chiar și așa n-am mișcat un deget. Poate ar fi trebuit să încetez din a mă mai ține după ea ca un obsedat, dar să fiu al naibii dacă nu-mi doream să pot ajunge la fata asta fără să-și facă păreri preconcepute despre mine. Era evident că visa cu ochii deschiși la colegul meu de cameră. De asta și insistasem să fiu repartizat cu el în cameră, însă pe ea niciodată nu o văzusem trecând pe acolo de când mă mutasem.
    Eram tentat să ies din baie și să merg după ea, dar Maeve deja o luase la fugă. M-am decis să stau cu ochii pe ea. Să mă asigur că nu îndrăznea niciun rahat să pună mâna pe ea. Credea că era singură și lipsită de apărare, dar nu avea idee că mă aflam în spatele ei, protejând-o de la depărtare.
    După ce autoritățile dragaseră lacul din Belleville în urma unei reclamații că un cadavru ar fi ieșit la suprafață odată cu furtunile, lucrurile o luaseră raznă. Și pare-mi-se că nu doar ea observase că siguranța campusului era incertă. Stătea cu ochii în ecranul telefonului în loc să fie atentă pe unde merge, iar eu am profitat de lipsa ei de atenție pentru a o urma mai îndeaproape. Era frumoasă, Dumnezeule!
    Am aruncat în jur o privire ca să mă asigur că totul era în regulă, apoi am traversat văzându-mi de drumul meu. După ce am ajuns în cameră, am lăsat geanta sport pe pat și am intrat direct în duș. Obișnuiam să îmi spăl hainele după fiecare antrenament. Uneori era atât de obsesivă această nevoie că le spălam la mână și pe urmă le băgam în mașina de spălat. Voiam să mă asigur că erau curate pe deplin. Psihiatrul îmi spusese că, de obicei, comportamentele mele repetitive și obsesia pentru igienă existau pentru a reduce anxietatea gandurilor negative din mintea mea.
    Mi-am mijit ochii privind eticheta șamponului în timp ce mă gândeam la definiții și termeni. Am luat gelul de duș și spuma de ras apoi le-am rearanjat pentru că iar îmi umblase Caleb prin lucruri. Am luat lama ca să rad începutul de barbă, dar privirea mi-a rămas blocată pe încheietura goală. Era neobișnuit să văd semnele când tot timpul le acopeream. Uneori uitam și că le aveam. Am potrivit lama pe adâncitura mică din piele amintindu-mi de toate dățile când o făcusem. Nu m-aș mai fi întors niciodată acolo. Oricât de tare mi s-ar fi întunecat mintea.
    Din cameră am auzit ușa izbindu-se, iar degetul mi-a alunecat pe lamă. M-am strâmbat strângând din dinți.
    — Fir-ar-al dacului...
    Mi-am scuturat încheietura privind pielea crestată. Am lăsat lăsat lama pe chiuvetă grăbindu-mă să pun pe mine un prosop înainte să îl întâmpin pe Caleb cu penisul la înaintare. L-am înfășurat în jurul șoldurilor. Mi-am încordat maxilarul din cauza durerii. Nu ai fi crezut niciodată că o rană atât de mică putea provoca un disconfort atât de mare. Totuși, nu am putut să evit senzația familiară care venea odată cu durerea.
    Am rămas surprins când am realizat că nu Caleb era persoana care intrase în cameră. Am regretat instant că îmi pusesem prosopul. Penisul meu era încântat de companie—ca și mine, de altfel. Am strâns degetele pe nodul prosopului când buzele ei mari și ușor umflate de frig s-au deschis. Băiețelul meu se zgândărea pe sub material și devenise rigid. Nu voiam să observe că mai aveam puțin până să mă masturbez sub ochii ei.
    — Ce crezi că faci aici?
    Sprâncenele i s-au ridicat fiind luată prin surprindere. Mi-am dres glasul. Vocea mea devenise nefiresc de groasă. Eram excitat ca naiba. Am observat cum ochii îi coborau pe piept, pe brațe și pe urmă au luat-o în jos spre o zonă care în momentul de față îmi luase foc.
Am încercat să-i distrag atenția.
    — M-ai auzit?
    Acum se uita la mine. Se uita ca și cum ar urma să se așeze în genunchi în secunda următoare. Pieptul mi s-a umflat. Mă torturam singur.
    — Caleb mi-a spus că nu e nimeni în camera lui.
    Și așa ar fi fost dacă sala nu era închisă. La dracu', nu credeam că o va trimite aici.
    — Din câte vezi, nu. Sunt eu aici.
    Și-a îngustat ochii. Entuziasmul meu nu a întârziat să apară. Observasem că-mi plăcea să o ațâț. Pentru o clipă, mă simțisem un pic important.
    — Tu nu trebuia să fii altundeva?
    — În altă parte decât în camera mea?
    Am zâmbit când mi-am dat seama cât de înaltă era, de fapt. Majoritatea fetelor erau scunde, dar nu și ea. Chiar și fără încălțămintea care cred că i-ar fi putut rupe gâtul dacă s-ar fi împiedicat. Ce făcea fata asta desculță?
    — Uite, a trântit încălțămintea pe jos. Am avut o seară tare ciudată...
    Umerii mi s-au îngreunat. Privirea mi s-a fixat pe încălțămintea murdară, aruncată neglijent pe podea. Am respirat zgomotos pe nas. Trebuia să-mi cumpăr propriul sac de box.
    — Nici nu o să mă găsești aici dimineață.
    Am zâmbit din nou. Avea de gând să doarmă aici? Am mișcat din cap.
    — Cine a zis că am de gând să plec?
    S-a fâstâcit cât o urmăream cu privirea. Era mult mai palidă de aproape, iar machiajul prea strident. Era mânjită cu negru pe la ochi, dar buzele nu aveau nicio urmă de ruj.
    — Caleb, a răspuns prompt și părea stânjenită.
Știu, Maeve. Știu că te respinge. Știu că ți-l dorești și ți-e rușine cu asta. Eu nu te-aș respinge niciodată. M-aș simți ca un ticălos norocos dacă măcar te-ai gândi chiar și două secunde la mine. Ca acum.
    M-am întors spre dulap privind în jos. Era prea evidentă denivelarea prosopului, drăcie. Trebuia să mă îmbrac.
    — Caleb a spus aia, Caleb a făcut aia. Ești cumva drăguța lui?
    Nu m-am putut abține să nu îl pomenesc. Eram bărbat și eram gelos.
    — Nu.
    Începuse să se bâlbâie. Te-am prins.
    — Eu sunt, ă, colega de cameră a lui Lilith.
    Știam că se vedea cu colegă-sa. Mă făcea asta să fiu un nemernic? Absolut. M-am întors cu fața spre ea slăbind nodul prosopului. Mi-a alunecat mai jos de șolduri dezvăluind mai mult decât era necesar. Dacă eram un nemernic, măcar nu aveam să mai trec neobservat de ea data viitoare când ne întâlneam. Voiam să-și aducă aminte de mine exact așa.
    Arăta de parcă urma să-și pună mâinile peste ochi.
    — Rămâi? Nu m-ar deranja prea tare.
    Voiam să mă dau în spectacol, dar în sinea mea speram că va spune nu. Sau că va pleca. Când nu a făcut nicio mișcare, am început să regret că îi dădusem ales. Nu că nu mi-ar fi făcut plăcere, dar sperasem că nu va fi atât de ușor.
    O clipă mai târziu, a ieșit din cameră și am început să râd.
    Nu avea să fie deloc ușor.