MANIAC

Capitolul 13

Între sublim și ridicol

Nu toate fetele sunt făcute din zahăr, mirodenii și orice e frumos.
Unele sunt făcute din sarcasm, vin și toate cele bune.

Mormăi încă prinsă în vis când mirosul de paste cu sos îmi acaparează orice simț și mă trezesc instantaneu. Mă ridic într-un cot prinzând-o pe Lilith tocmai când închide ușa cu tocul pantofului încercând să nu scape cele două cutii cu mâncare. Înghit în sec.

- Sper că nu mănânci alea singură.

Colega mea blondă îmi face cu ochiul.

- Ai un simț dat naibii dacă te-ai trezit.

Zâmbesc ridicându-mă în fund și arunc o privire peste brațe. Am un bandaj care mă strânge prea tare la cotul stâng și câteva bucăți de plasture pe picioare în locurile unde zgârieturile sunt mai pronunțate. Glezna dreaptă e învelită într-un material moale și elastic de culoare albastră. Doctorul mi-a spus că e doar o luxație și o să am o umflătură urâtă cel puțin două săptămâni de acum. Cel mai dureros lucru a fost să-mi fie curățate degetele după ce mi-au tăiat unghiile rupte, dar după primul calmant am putut să adorm fără nicio durere. Încă refuz să le iau, însă dacă durerile devin insportabile, luatul calmantelor devine discutabil.

- Te doare, hăh? spune așezând mâncarea pe noptieră.

- Nici nu vreau să-mi văd fața, oftez.

- Cu puțină pudră și corector, se rezolvă.

Scoate farfuriile pline cu paste din cutii și înfige câte o furculiță din plastic în fiecare porție după care ia din mini-frigider două doze de Cola.

- Credeam că tu nu bei cola, mă încrunt.

Ea ridică din umeri zâmbind.

- Am făcut cinste.

Mie îmi sună mai degrabă a milă, dar n-am să refuz toate astea așa că îmi umplu gura cu delicioasele paste italienești simțind gustul sosului cald cum îmi curge pe limbă. N-am mai mâncat ceva de ieri de la prânz.

- Știu că am stabilit asta deja, dar vreau să-mi povestești cum s-a întâmplat și știu că nu e prima oară când ai de aface cu ceva asemănător. Îmi fac griji, okey? oftează închizând ochii câteva secunde. E evident că cineva îți vrea răul și nu vreau să ajungi o victimă ca tipul ăla.

- Ai vorbit cu Micah ? vorbesc cu gura plină, iar ea îmi întinde un șervețel.

- Nu, n-am apucat și mă îndoiesc că voi putea scoate ceva de la el. De asta vreau să-mi spui tu.

Ne privim, iar ea așteaptă să încep istorisirea despre cum un criminal psihopat m-a dat în urmărire, însă când încerc să zic ceva mi-o ia înainte.

- Și oricum, ce făcea el aici ?

Nu-i pot spune că nemernicul a umblat prin lucrurile noastre și nici nu pot menționa sărutul. Nu a fost ceva atât de important încât să-i spun și ei. Deja mă simt incredibil de stânjenită pentru asta și nu vreau să-mi mai amintesc detaliile. Micah o să rămână întotdeauna un nemernic care e sarcastic 90% din timp. Sărutul nu schimbă nimic între noi. Lumea se sărută tot timpul, mai ales la beție sau petreceri. Doar că nu a fost nicio petrecere. Iar noi nu eram beți.

- Ăm, spun și mai iau o gură gândindu-mă repede la ceva. Speram să fie în campus și l-am sunat pe el. Conduceam într-acolo.

- I-ai văzut fața ? I-ai luat numărul ? Poliția ce ți-a zis ?