MANIAC

Capitolul 45

Salt în coșmar

Treci peste faptul că ai fost un fursec pudrat cu zahăr și dă-i înainte.

Cearșaful rece pe timpul dimineții e o binecuvântare. Tolănită deasupra lui, cu fundul ridicat leneș , îmbrățișez materialul moale și proaspăt care miroase a somn și a detergent. Nici nu mă gândesc să las alarma să-mi strice dimineața asta atât de liniștită. Am oprit-o mai devreme ca să mă asigur că nu voi avea parte de ea astăzi. Deși, într-o ora am curs și deja am lipsit de la primele două. Mă dezmeticesc și-mi frec ochii cu podul palmelor când telefonul chiar începe naibii să sune.

- Ce naiba...

Mă aplec peste noptieră ca să văd apelantul.
Mama. Ei bine, poate că aș fi preferat alarma. Oftez și glisez cu degetul pe ecran.

- 'Neața, mami.

- Ai idee cât am încercat să dau de tine? De ce nu răspunzi niciodată? Ți-ai stricat telefonul?

Am schimbat două telefoane până acum, dar ea nu trebuie să știe cum de am ajuns să practic sportul ăsta extrem.

- Speram să începi cu „mi-a fost dor de tine, Maeve".

Mormăie ceva în timp ce eu mă ridic târșindu-mi picioarele spre aparatul de cafea care stă așezat pe mini-frigider. Scutur borcănelul realizând că nu mai e nimic în el. Ar fi trebuit să cumpăr ieri un pachet nou, dar după ce am vorbit cu Caleb despre problemele lui Micah, am uitat complet. Înjur în șoaptă plină de frustrare.
Aș plânge puțin.

- Ai fi auzit asta dacă mi-ai fi răspuns măcar o dată.

- Am avut o săptămână plină.

- Știu. Examene, sesiune.

Arunc în coș pachetul gol după ce mă asigur că nu mai e nici măcar pentru o linguriță, apoi încep scutur suportul cafetierei în care ar fi trebuit să fie niște cafea rămasă, dar e gol și murdar. Lilith mi-a luat ultimele două lingurițe de cafea. Pentru asta merită să mă transform într-o colegă psihopată. Zău că da.
Nimeni nu-mi bea cafeaua.

- Și? Cum te-ai descurcat? entuziasmul din vocea ei mă îndeamnă s-o mint, dar e mama și până la urmă o restanță nu-mi va distruge viața sau existența.

- Nu mai sunt integralistă.

Las telefonul între umăr și ureche luând borcănelul gol după mine la baie ca să-l spăl. O să cumpăr alt pachet de cafea la întoarcere. Mă crispez la disconfortul pe care îl simt când mama oftează zgomotos în difuzor.

- E-n regulă, presupun. Taică-tu te poate ajuta asta.

- O să dau din nou examenul în două săptămâni. Îl voi lua atunci și nu o să mai fie nevoie să plătesc o parte din taxă.

O restanță înseamnă că plătești prima jumătate din taxa universitară. Știu că tata m-ar ajuta, doar că salariul lui nu-i prea grozav și mama e cea care „deține" fondurile mele ca studentă. Împreună ar scoate prima tranșă a taxei într-un timp scurt, dar nu vreau să mă gândesc la asta de acum. Mai am o șansă să intru în semestrul doi fără să achit ceva.

- Lasă asta, spune-mi ce mai faci.

Cred că gătește sau ceva fiindcă aud farfurii care se lovesc între ele. Scot periuța din gură.

- Încerc să ajung la al treilea curs după ce am ratat deja două.

- Știi, ai putea să înveți ceva de la colega ta de cameră.