MANIAC

Capitolul 35

Durere, Suferință și Iisus

Toate fetele știu că au probleme.
Că sunt un haos adevărat, dar zâmbetul... zâmbetul lor îl fac pe el să îndrăznească să se îndrăgostească.

- Micah! strig și mă sprijin cu palmele de marginea bordului.

Teroarea se dezlănțuie imediat după ce mă izbesc de portieră. Continui să caut cu disperare ceva de care să mă țin în timp ce Micah face șmecherii cu mașina întorcând-o în mijlocul șoselei și motorul începe să huruie sub mine de parcă ar susține tâmpeniile șoferului său. Încerc să-mi păstrez mintea limpede, dar înainte să pot înțelege ceva, Micah calcă accelerația până în fund zburând cu mașina pe șosea. Prind centura de siguranță și mi-o trag peste abdomen asigurându-mă că în momentul în care ne vom accidenta nu o să ies prin parbriz. Pentru că oricât de nebunește ar suna, Micah s-a transformat într-un maniac al vitezei.

- Ce încerci să faci? vorbesc zguduindu-mă în scaun.

Atâta păr mă scoate din minți. Nu reușesc să văd nimic clar de el și nici în ruptul capului nu mă desprind de mânerul portierei, cu atât mai puțin ca să îl prind în coadă.

- Te salvez. Din nou.

Trage de schimbătorul de viteze și simt trepidațiile mașinii ca și cum ar trece prin mine sfârtecându-mă. Mă aplec într-o parte când o cotește pe marginea străzii urmărind SUV-ul negru și observ cu stupoare indicatorul care ne anunță că mai avem aproximativ patru kilometri până la lacul debarcaderului, dar niciunul din ei nu pare că ar vrea să încetinsească. Farurile roșii din fundul SUV-ului licăre și mașina se întoarce în mijlocul șoselei trecând pe cealalta bandă. Forța cu care Micah calcă frâna ne propulsează pe amândoi în centură, iar fumul înecăcios umple aerul. Simt o satisfacție imensă pentru că am apucat să-mi pun centura înainte de manevra asta. Suntem imediat luați cu asalt și îl privesc pe Micah cum prinde schimbătorul mișcându-l fulgerător, iar în secunda următoare mașina țâșnește din loc mergând în marșarier cu o viteză amețitoare.
Aștept să fim pulverizați în orice moment.

- Ești nebun!

Îmi prind capul în palme simțind cum mă scufund în scaun. Dumnezeule, conduce mașina cu spatele! Viteza crește din ce în ce mai tare și claxoanele mașinilor ce trec pe lângă noi mă fac să înghit în sec de spaimă. În momentul ăsta, viețile noastre sunt în mâna soartei.

- Când vine vorba de tine, da.

Uneori regret așa tare că l-am lăsat să se adâncească în rahatul ăsta, dar o bună parte din mine se bucură că duce nebunia la un nivel atât de înalt încât să-și pună viața în pericol pentru a mă ajuta pe mine să aflu cine încearcă să mă ucidă. Privirea îi fuge spre mine doar pentru o fracțiune de secundă pentru a se asigura că am centura pusă. Mai degrabă o îmbrățișez pentru că e singura chestie ce mă poate ține lipită de scaunul ăsta până la finalul cursei către iad.

- Ești pregătită?

Dau din cap de parcă aș fi setată pe pilot automat. Trecem pe lângă căminul studențesc și trage frâna de mână făcând roțile mașinii să scârțâie atunci când se oprește. Respirația mi se accelerează. SUV-ul se află la jumătatea aceleași benzi, iar când Micah ambalează motorul mă simt de parcă mi-ar fi fost semnată sentința la moarte. Știu ce vrea să facă și sper că are un plan.

- Micah, nu.

Nici nu mă aude fiind total prins în ceea ce vrea să facă și mormăie ceva înainte ca mașinile să o gonească una spre cealaltă. Mă lipesc iarăși de scaun și strâng din dinți când văd cu ce viteză ne deplasăm spre mașina din față. Deci așa trebuie să se simtă filmele Fast and furious trăite în viața reală. Inima mea nu mai poate face față de la atâta presiune și încep să-mi simt respirația îngreunându-se. Resimt atacul de panică până în măruntaie și tot ce mi-a mai rămas e să mă rog sperând că Micah va muta naibii mașina pe banda cealaltă.
Mâna îi fuge pe schimbător din nou.