MANIAC

Capitolul 41

Păcătoșii se joacă cu sfinții

Toate fetele știu că unii oameni
supraviețuiesc haosului și așa cresc. Iar alți oameni se dezvoltă în haos, pentru că haosul este tot ce știu.

Crăciun fericit!

Poate că sunt puțin obsedată, dar nu toți suntem? Știți, avem acea mică parte înăuntrul nostru pe care o înfrânăm ca să nu devenim niște ciudați care urmăresc alți oameni și scormonesc prin viețile lor personale doar pentru aș satisface curiozitățile. Cam așa mă simt eu acum după ce m-am plimbat cinci minute în fața ușii băiatului care se declara iubitul Lolei la petrecerea de Halloween. Îmi reamintesc că trebuie să-i aduc la cunoștință că nu am nevoie și de detalii cu privire la modul în care autoritățile i-au găsit cadavrul. De fapt, nici nu sunt sigură dacă știe.
Eu nu aș vrea să știu.
Inspir ușor înainte să-mi întind mâna și să ciocăn încetișor în lemnul alb. Are o plăcuță agățată de clanță pe care scrie „Nu deranjaț" cu apostrof și fără „i". Nu știu dacă ăsta e un semn subtil că nu are de gând să-mi răspundă. Nu am prea mult timp să mă gândesc la asta că ușa se deschide și un băiat înalt, cam de vreo 1,92 se uită în jos spre mine analizându-mă curios. Nu schițez nimic pentru că aștept să mă asalteze cu întrebări de genul ce-cauți-aici?

- Te știu.

Hă?

- Te-am văzut de Halloween, spune și se sprijină de tocul ușii cu umărul strângându-și brațele la piept.

Poartă un tricou maro care îi vine larg pentru că tipul ăsta-i un slăbănog înalt. Nu are deloc structură musculară, iar brațele lui arată de parcă ar fi omul cu coasa din Billy și Mandy. Blestemul oamenilor înalți.
Încuviințez.

- Da. Am fost și eu pe acolo.

El mișcă din cap.

- Și ce faci aici? arcuiește sprânceana.

Acum încep să mă agit și mă legăn încetișor pe călcâie apucând strâns breteau genții de pe umăr.

- Îl caut pe colegul tău de cameră. Vreau să îi pun câteva întrebări.

Prefer să îl avertizez de la ușă cu privire la intenția mea de a face pe jurnalista. Nu de alta, dar dacă oamenii știu cu ce gânduri apari la ușa lor și acceptă, îți permiți mai multe. El scutură din cap și aruncă mâinile pe lângă el.

- E tot al tău.

Se dă din ușă și o închide fără să intre și el, deci am dreptul la o conversație privată. Mi-am pus în cap câteva întrebări pe care aș putea să i le pun doar că nu știu cât de receptiv o să fie la ele. Tipul pe care îl caut iese din baie atunci când intru eu în cameră. Simultan. Arată luat prin surprindere și se uită după colegul lui chiar dacă stăm într-o cameră de patru pe patru și nu ar avea unde să se ascundă. Cred că îl intimidează prezența mea fiindcă mă privește foarte atent. Nu spune nimic și am impresia că așteaptă să mă bag eu în seamă.

- Sunt Maeve, spun și clatin din cap.

- Maeve, îngână după mine.

- Vreau doar să vorbesc cu tine despre Lola, spun și fac pauza ca să îi dau șansa de a mă refuza, dar când nu o face continui. M-aș simți mai bine dacă aș primi niște răspunsuri.

Strâng din buze, iar el își dă pe spate părul șaten dezordonat. Face pași spre pat și se trântește în fund pe margine resemnat, de parcă nu ar avea de ales decât să-mi facă mie pe plac și nu înțeleg de ce. Mă poate da afară oricând.