MANIAC

Capitolul 18

Poate că existăm ca să sângerăm
Poate că existăm ca să ardem

Toate fetele știu că el poartă mirosul de sânge și moarte ca pe un parfum.

Îmi arunc rucsacul pe umăr și el își bagă mâinile în buzunare strângând din buze. Poate se simte stânjenit că l-am luat în brațe. Nu aș fi făcut-o dacă nu credeam că merită acel impuls din partea mea. Uneori mă gândesc că poate nu e obișnuit cu afecțiune din partea oamenilor ... sau poate pur și simplu nu mă place. Credeam că ne împrietenim, oarecum.

- Suntem prieteni, nu? vorbesc când traversăm parcarea.

Se întoarce spre mine și o cută îi apare între sprâncene preț de câteva secunde.

- Îhm, așa cred.

Dă ușor din cap ca și cum ar avea nevoie de aprobarea mea.

- Niște prieteni mai ciudați, dar tot prieteni.

Zâmbesc strâmb și îl lovesc ușor cu șoldul ca să-l scot din starea am-un-băț-în-fund. Îmi întoarce un zâmbet jucăuș și mă lovește înapoi. Încă țin telefonul lui în mâini, mă rog, telefonul de rezervă și nu-mi vine să cred că el chiar mi-l împrumută. Probabil că ar fi durat ceva mai mult până îmi cumpăram eu altul. E resetat din fabrică așa că pot alege eu ce cod de blocare vreau să am. Mi-ar fi plăcut totuși să nu facă resetarea ca să văd ce albume cu muzică are și ce ascultă în general deși știu că avem aceleași gusturi la capitolul ăsta. Nu m-ar fi mirat dacă în lista de redare găseam Bring me to horizon sau Slipknot.

- Cum stai cu vânătăile?

Vântul adie, iar cerul se întunecă și străzile parcă se transformă dintr-o dată. În lumina zilei vezi întotdeauna partea cea bună și frumoasă a lucrurilor, e în mentalitatea omenească. Privirea îmi zboară spre genunchi, acolo unde am o fașă care mă strânge pe sub materialul pantalonilor. Am una și la gleznă care e mai incomodă, dar asta nu mă va împiedica să mă antrenez.

- Se vindecă.

Ar trebui să fac o vizită la medic zilele următoare pentru un control, așa mi s-a recomandat însă nu știu dacă o să fac asta. Nu ar trebui să aștept mai întâi să se vindece? Lovesc în asfalt cu vârful de la încălțăminte. Mă roade o chestie în legătură cu Micah ce nu mă lasă să am încredere în el pe deplin.

- De ce faci toate chestiile astea pentru mine?

Ridică din umeri, iar vântul îi suflă părul într-o parte. Câteva șuvițe întunecate din breton îi ajung până la sprâncene.

- Nu te plac prea tare, dar asta nu înseamnă că vreau să mori.

Mă opresc după ce ajungem pe cealaltă stradă, la cinci minute de cămin.

- Mă intrigi.

Cred că în capul lui se învârt o grămadă de rotițe acum, iar eu îl las să o facă pentru câteva clipe dorindu-mi să știu la ce se gândește. Își umezește buza de jos cu vârful limbii.

- Nu sunt așa de interesant.

Mișcarea buzei superioare îl dă de gol că-i vine să râdă.

- În general, oamenii neinteresanți nu ar trebui să spună asta.

Fac un pas mai în față spre el și nu îmi dau seama ce ar putea ascunde în spatele fascinantului albastru.