MANIAC

Capitolul 30

Am intrat dracului în acest rahat și am ieșit dracului din acest rahat

Toate fetele știu că sufletele iau foc
în timpul contactului vizual.

Issac se întoarce spre mine printr-o rotire, iar părul îi vine în ochi. Azi nu l-a mai aranjat și îi cade peste frunte, ceea ce îl face să pară mult mai tânăr.

- Deci, ca să-nțeleg. Nu vrei să te combini cu Micah pentru că se va supăra Caleb?

Privirea lui îmi transmite clar ce motiv idiot am.

- Nu vreau să-i frâng inima.

Oftează rezemându-se de coșul de gunoi.

- Păi el a făcut-o când s-a combinat cu colega ta.

- Dar el nu știa că eu am sentimente pentru el.

- Nu-mi vine să cred că tipul ăsta vine la tine, practic îți aruncă în față că e mort după tine, iar tu îl refuzi. Nu se face așa ceva, Maeve. Nu cu tipi ca el.

Dă din cap și își freacă puntea nasului de parcă ar încerca să alunge o durere de cap. Acum că o spune așa, încep să mă simt ca o proastă. Un grup de fete ce iese de la cursul de audit extern al domnului Maers se îngrămădesc la fereastra din capătul coridorului - la câțiva metri de noi doi. Încă n-am apucat să verific programul antrenamentelor echipei de sport. Sunt puțin nesigură, dar am vaga impresie că încep la prânz, adică în vreo două ore. Atunci urmează să mă întâlnesc cu Micah la intrare în clădirea bibliotecii pentru a pune la punct restul detaliilor. El mă așteptă afară cât eu îmi fac treaba înăuntru.

- Tu vezi-ți de relația ta și lasă-mă pe mine. Iubitul tău are o competiție de câștigat în câteva săptămâni, corect? Nu ar trebui să-l susți la antrenamente?

Issac pufăie rupând o bucățică din colțul manuaului. Doi băieți încep să vorbească prea tare stând cu ochii ațintiți pe geam. Fetele se hilizesc și una din ele se lipește de sticlă privind în jos.

- Nu îmi place să stau la antrenamente. Lumea știe că sunt gay și dacă merg acolo pentru Tyson își vor da seama că nu suntem doar prieteni.

Uitasem cât de prețioasă e imaginea lui Tyson ca sportiv. Mă uit și eu înspre fereastră de curiozitate, dar de aici nu văd mare lucru așa că merg mai aproape.

- Oricum, antrenamentul e în două ore și probabil o să fiu la seminar atunci. Am un test stupid de dat și numai la el nu-mi stă gândul.

Antrenament în două ore. Bingo!
Ajung în dreptul ferestrei și îmi plimb privirea prin parcare, iar ochii mei se opresc pe mașina de poliție parcată chiar lângă cea sport a decanului. Un bărbat în uniformă stă cu mâinile în șolduri privind drept înainte de parcă ar urmări de la distanță ceva anume.

- Iar s-au luat la bătaie băieții? Se ceartă des din cauza meciurilor. Nu se sincronizează mereu toți și întotdeauna e cineva care joacă mai prost.

Întrebarea e cam cât de departe poate ajunge o încăierere încât să fie chemată poliția.

- Ia te uită, primul făptaș, vorbește cu jumătate de gură.

Un tip în hanorac negru cu spatele rigid și umerii încordați. Asta e tot ce văd până ce polițistul care i-a pus cătușele se bagă în raza mea vizuală. Stă de vorbă cu celălalt bărbat pe care l-am văzut și mai devreme. Fac schimb de priviri înainte ca cel care mi-a blocat vederea să se miște într-o parte. Tipul se întorce cu fața spre universitate, iar aerul mi se oprește în plămâni când îl recunosc.
E Micah.
Pare neliniștit.
Ba nu, cred că e plictisit sau enervat.
Cred că amândouă.
Issac înjură în barbă întorcându-și capul spre mine și la naiba, nu pot să rostesc niciun cuvânt pentru că sunt prea șocată de faptul că Micah e arestat chiar în momentul ăsta sub privirile mele. Sub privirile întregului campus. Polițistul îi pune mâna în cap și îl împinge înăuntrul mașinii, iar când dispare complet, mă răsucesc pe tocuri și mă împing în grămada din spatele meu. În rest coridorul de pe etaj e aproape gol fiindcă toți se înghesuie se vadă ce se întâmplă afară. Mă opresc pe scări între etajul trei și patru întrebându-mă ce naiba fac. O să merg jos și o să îi iau cu asalt pe polițiști ca să-mi spună ce se întâmplă? O să strig la Micah așteptând să coboare geamul ca să-mi explice de ce e arestat? Continui să cobor etajele în fugă, sărind câte o treaptă din când în când încercând să nu-mi rup picioarele. A fost o idee proastă să port botine astăzi, dar în mai puțin de două minute sunt jos și părăsesc ies din clădire. Polițistul mă vede și el și se uită fix înspre mine.